Blog Crestin Ortodox

POVESTEA OCHILOR

2010-03-10T15:03:00.000-08:00

Toti dorim sa fim iubiti ,iubirea da culoare vietii .,,Prietenul adevarat iubeste oricand si in nenorocire ajunge ca un frate''.I-ti doresc sa iubesti sincer si sa fii iubit cu adevarat......
________________________________________
• Povestea ochilor
Povestea ochilor

A fost odata o oarba care se ura pe ea insasi din
cauza ca era oarba.
Ea ura pe toata lumea, cu exceptia prietenului ei iubitor.
El era intotdeauna gata sa o ajute.
Intr-o zi ea i-a spus lui:
"Daca as putea sa vad lumea, eu m-as casatori cu tine."
Intr-o zi cineva i-a donat retina de care avea nevoie ca sa vada. Cand bandajele au fost date jos, ea a putut sa vada totul, inclusiv pe prietenul ei.
El a intrebat-o:
"Acuma ca tu poti vedea lumea, te casatoresti cu mine?"
Fata s-a uitat la el si a vazut ca el este orb. Numai vazand ochii lui inchisi a socat-o. Ea nu se astepta la asta.
Gandul ca trebuie sa se uite la ochii lui inchisi toata viata ei a facut-o sa-l refuze.
Prietenul ei a plecat; si a doua zi i-a scris o nota spunand:
"Sa ai grija de ochii tai, draga mea, pentru ca inainte sa fie ai tai, au fost ai mei!"

>>> Asa este si cu mintea omeneasca care lucreaza aproape intodeauna cand starea noastra se schimba. Numai cativa dintre noi ne reamintim cum viata noastra a fost inainte, si cine a fost alaturi de noi in cele mai dureroase situatii.

Viata este un cadou!

Astazi, inainte sa spui cuiva un cuvant rau, gandeste-te la cineva care nu poate sa vorbeasca.
Inainte sa spui ca mancarea nu este gustoasa, gandeste-te la cineva care nu are ce sa manance.
Inainte sa-ti judeci sotul sau sotia, gandeste-te la cineva care plange la Dumnezeu pentru o companie.
Astazi, inainte sa te plangi despre viata, gandeste-te la cineva care a plecat de tanar de pe acest pamant.
Inainte sa te plangi de copii, gandeste-te la cineva care ar dori sa aiba copii.
Inainte sa te plangi de cineva ca nu ti-a curatat casa sau nu a maturat-o, gandeste-te la oamenii care traiesc pe strada.
Inainte sa arati cu degetul si sa condamni pe cineva, adu-ti aminte ca nimeni dintre noi nu este fara pacat si noi toti trebuie sa raspundem in fata Creatorului nostru.
Si cand ganduri depresive te doboara, pune un zambet pe fata si multumeste-i lui Dumnezeu ca esti in viata!
Fii recunoscator daca ai citit acest mesaj, ai un prieten care s-a gandit la tine!
o 5 zile in urma la 04:03
o 0 comentarii
o nici o evaluare
• Sa trăieşti cu ochii deschişi!
Într-o imagine din Călătoria Creştinului (Pelerinului) de John Bunyan era un om care grebla nişte vreascuri.
O singură ridicare a capului l-ar fi ajutat să vadă că cineva îi oferea o cunună.
Avem două alternative:
- să trăim cu capul plecat la vreascuri sau cu ochii în sus, acceptând cununa
- să trăim cu ochii închişi şi să nu vedem potopul de binecuvântări ce zilnic se revarsă asupra noastră, sau să avem ochii minţii şi inimii deschişi şi să vedem cât de mult ne iubeşte Domnul

- Cerem într-una binecuvântări fără să mulţumim pentru cele pe care deja le-am primit.
- Refuzăm binecuvantari pe care Domnul ni le oferă, filtrându-le prin înţelepciunea lumii şi prin vocea firii pământeşti.

Un cântec spune să-ţi numeri binecuvântările. Poate nu ar strica un exerciţiu real: la sfârşitul zilei să aşternem pe hârtie, ca sa nu uităm, care sunt binecuvântările pe care le-am primit în acea zi.
Ar fi multe pagini de umplut.
Dacă nu am putea scrie nimic sau foarte puţin atunci ar trebui să scriem cu litere mari: POCAINŢĂ.
Şi am putea să cântăm şi să ne rugăm fierbinte:
Deschide-mi ochii!
Vreau să Te văd Isus!
o 20 ianuarie 2010
o 1 comentariu
o nici o evaluare
• Alege sa nu te ingrijorezi
Matei 6:27 Dar cine dintre voi, ingrijorandu-se, poate adauga un cot la statura lui?

Multi Crestini sunt obisnuiti cu intrebarea retorica a lui Isus: "Dar cine dintre voi, ingrijorandu-se, poate adauga un cot la statura lui?" Dar nu multi dintre noi lasa cu adevarat acest lucru sa intre in inimile noastre si sa permita dragostei lui Dumnezeu sa ne elibereze de obiceiul nostru de a ne ingrijora.

Adevarul este ca, nicio cantitate de ingrijorare nu iti poate lungi viata sau adauga vreun lucru persoanei tale fizice. In schimb, ingrijorarea te priveaza de somn, sanatate si de multi ani buni. De fapt, doar atunci cand esti liber de ingrijorari poate ungerea lui Dumnezeu sa curga libera in tine, intarindu-te, vindecandu-te, restaurandu-te si adaugandu-ti.

O membra a bisericii, dupa ce a facut o mamografie, a aflat ca avea noduli in sani. La primirea raportului doctorului, ea a scris acest lucru pe raport: "Isus este vindecatorul meu. Eu imi primesc vindecarea. Eu sunt vindecata. Ma odihnesc complet in Dumnezeu."

A fost programata mai tarziu in cursul acelei zile pentru o biopsie in vederea determinarii tipului nodulilor, daca acestia erau maligni. Cumnata ei, care servea pranzul alaturi de ea in acea zi, a fost martora la atitudinea ei voioasa si libera de griji in timp ce isi servea pranzul.

Inapoi la clinica, aceasta sora pretioasa a stat printre alte doamne care erau si ele acolo pentru biopsiile lor. Acestea pareau foarte ingrijorate, asa ca a inceput sa Il impartaseasca pe Isus cu ele si s-a rugat pentru cateva dintre ele. Cand a venit randul ei si i s-a facut o scanare cu ultrasunete, doctorul a fost lasat perplex - scanarea ei nu a aratat nicio dovada a vreunui nodul!

Doctorul s-a retras pentru a se sfatui cu colega sa care descoperise nodulii la inceput. Uluiti, ambii doctori si-au demarat propriile investigatii. Au revenit la aceasta doamna doar pentru a-i spune: "Este un miracol!"

Prietene, atunci cand te ingrijorezi, tu de fapt crezi ca diavolul are puterea de a face incursiuni in viata ta de care Dumnezeu nu te poate proteja. Dar atunci cand refuzi sa te ingrijorezi, tu iti pui credinta in Dumnezeu. Ai mai multa incredere in dragostea si puterea Sa lucrand pentru tine decat in abilitatea diavolului de a te rani! Cand refuzi sa te ingrijorezi, dar alegi sa te odihnesti in lucrarea terminata a lui Cristos, vei privi manifestarea binecuvantarii tale. Tu vei privi miracolul tau!

RUGACIUNE CATRE ISUS

2010-03-09T13:17:00.000-08:00

"Rugăciune

Iisuse, Mântuitorul meu cel bun, mă înfior şi mă ruşinez găndindu-mă căt de mult ai umblat ca să mă trezeşti din somnul păcatelor. Mi-ai trimis chemări dulci, dar nu le-am ascultat... Mi-ai trimis chemări mai aspre, dar nu le-am priceput. Împresuratu-m-ai cu dragoste, dar eu am răspuns cu ticăloşie. Cu toate „ cheile" Te-ai apropiat de uşa inimii mele, şi eu pe toate le-am respins. Puteai să mă părăseşti, zicăndu-mi: Ticălosule, aşa răsplăteşti tu dragostea Mea?... Dar Tu nu m-ai părăsit, ci m-ai împresurat mereu cu dragostea Ta. Fiind împietrit în ticăloşie, ai deschis în faţa mea - printr-o boală grea -mormântul pieirii mele trupeşti şi sufleteşti. Abia atunci m-am îngrozit... Abia atunci mi-am dat seama că trăisem o viaţă pierdută, după care mă aştepta osânda veşnică... Abia atunci am alergat sub braţele Crucii Tale unde am aflat iertare şi viaţă.
Duhule Sfinte, trezitorule de viaţă! Îţi mulţumesc că nu m-ai lăsat să adorm în somnul pieirii celei veşnice, ci m-ai scuturat mereu pană m-ai trezit. Îţi mulţumesc că ai stăruit mereu cu darul şi harul Tău cel sfânt până m-ai scăpat, aplecăndu-mă la picioarele Crucii. Amin."

2010-03-07T14:28:00.001-08:00

altfel de cersetor Amurgul se lasa precum o cortina rosie peste orasul cu cladiri innegrite de smog, iar forfota incepu odata cu incheierea programului de lucru. Letitia iesi in graba pe usa biroului din mahon, schitand un zambet amabil catre ceilalti colegi. Stia ca amabilitatea face parte din rutina serviciului. Puse pe un umar geanta neagra din lac, cu doua barete prinse in clame de metal, iar pe celalalt brat trenciul cambrat de culoare cenusie. Era o fire vesela si degaja un aer boem mostenit de la tatal ei pictor. Ridica mana incinsa de un ceas auriu cu cadranul modern, patrat, si isi pironi ochii pe secundar care arata clipa de clipa scurgerea timpului. Oh, daca ai putea opri timpul in loc, gandi ea. Se duse catre fereastra intredeschisa de unde se itea o lumina
bsusyka sica: lumina obscura in holul lung al cladirii si zari copacii ce erau goliti de frunze iar crengile jilave de burnita de toamna tarzie. La coltul strazii vazu un batran in straie ponosite care cerea mila trecatorilor. Letitia se intreba: - Pentru acest batran, oare, timpul conteaza? Il stia de cand venise cu recomandarea pentru angajare. Fata lui ridata cu niste ochi in care licarea o lumina speciala, umil si parca stingherit de situatia lui de a apela la bunavointa oamenilor, emana multa caldura. Tanara se cauta in buzunare pentru ceva maruntis cu un gest de milostenie, dar observa fata batranului care se ridica spre ea cu un aer care ii era familiar.
bsusyka sica: Nu, nu era ca ceilalti, isi zise. Nu era de meserie cersetor. Gandul acesta avea sa ii persiste mult timp in minte. Batranul remarca miscarea fetei de uimire a Letitiei si isi lasa ochii in pamant rusinat de gandul citit din mintea fetei. Letitia scotocind precipitat prin buzunar nu stia ce sa mai faca, caci mai erau cativa pasi pana la batranul pe care vroia sa il cinsteasca cu cativa banuti si nu gasea nimic in buzunarul larg ca un burduf. Batranul cu ochii ageri schita un zambet larg ca si cum si-ar fi vazut o nepoata si ii spuse: - Lasa fata tatii, Domnul va sa vada gestul tau ! Mergi in pace !
bsusyka sica: Fetei ii trecu un fior la aceste vorbe pline intelepciune si de blandete ale batranului. Bajbai cateva scuze nestiind cum sa reactioneze. Se grabi multumind in gand pentru indemnul batranului si se indrepta catre cladirea unde va avea sa lucreze. Acolo de unde il priveste acum pe acest batran. "Batranul intelept"
bsusyka sica: SPOVEDANIA SOACREI O creştină s-a dus la duhovnicul ei să se spovedească. Acolo, la biserică, părintele a întrebat-o cu blândeţe: - Ia spune, soră Tincuţa, ce-ai mai păţit? - Părinte, mărunţişuri din astea. Eu stau, precum ştiţi, cu soacra mea în casă şi cele mai multe păcate le fac din cauza ei. Am minţit, părinte; să vedeţi cum. Într-o zi a venit o vecină şi a întrebat de soacră-mea. Voia să-i ceară un ciur de mălai, iar eu i-am spus că nu e acasă, căci asta bătrână o face pe milostiva şi dă din ale noastre. N-avem nici noi părinte. Aşa că, din cauza ei am minţit. - Înţeleg, zise părintele. Altceva? - Părinte, m-am certat cu soţul, tot din cauza ei. Zice că bărbatul meu este şi băiatul ei şi că trebuie s-o mai ajute şi pe ea. Dar are pensie de la CAP, baba. E şmecheră,
bsusyka sica: Iar dumneata vii altădată, când te-o mustra conştiinţa pentru păcatele proprii. Dacă i se potriveşte şi altei „Tincuţe” istorioara aceasta, o rog să nu se supere şi să nu se mânie… din cauza mea, care mai rău ca o soacră vă tot pisez cu poveşti din astea...

PILDE CU TALC

2010-03-07T14:22:00.000-08:00

Pilde cu tâlc 17
Păstorul cel credincios
Povestea spune că: orice lucru are mai multe înţelesuri,
un gest frumos nu trebuie demolat de dragul adevărului,
fiecare om are adevărul lui,
iluzia protejează când adevărul ar putea zdrobi,
interpretăm realitatea pe măsura sufletului nostru.
Călătorind prin ţară, Moise întâlneşte un păstor şi rămâne cu el câteva zile, ajutându-l să-şi pască turma. La sfârşitul fiecărei zile, păstorul lua într-un blid, cel mai bun lapte, pe care îl aşeza, departe de locul de înnoptat, pe o piatră.
–Pentru ce pui laptele acolo? a întrebat Moise.
–Este lapte pentru Dumnezeu! a răspuns cu veneraţie păstorul.
Mirat Moise cere lămuriri:
–Cum aşa?
–În fiecare seară iau laptele cel mai bun şi-l dau ofrandă lui Dumnezeu!
Văzând simplitatea omului, Moise a zâmbit şi l-a întrebat foarte serios :
–Şi Dumnezeu îl bea?
–Da! a exclamat sigur de sine păstorul. Dumnezeu bea laptele, pe care i-L ofer!
Moise se hotărăşte să lumineze pe sărmanul naiv:
–Dumnezeu este Spirit Pur, El nu cunoaşte setea şi foamea şi nu are nevoie deloc nevoie de laptele tău.
–Eu găsesc dimineaţa, blidul gol şi cu siguranţă, Dumnezeu îşi potoleşte setea cu acest lapte...
–Nu Dumnezeu bea laptele tău! La noapte să veghem vasul, să vedem cine bea laptele.
Convins că Dumnezeu bea laptele şi curios să vadă aceasta, cu proprii ochi, păstorul se aşează împreună cu omul străin la pândă. În toiul nopţii, la lumina lunii, păstorul vede cum un animal micuţ se apropie de blid şi bea laptele lăsat pentru Dumnezeu.
Dimineaţa, foarte trist, cu faţa întunecată şi inima strânsă, păstorul îi dă dreptate lui Moise..
–Ai avut dreptate, o vulpe bea laptele meu!
În noaptea următoare, Dumnezeu, i se arată lui Moise şi-i spune:
,,Moise, este adevărat că sunt Spirit Pur, dar am primit cu bucurie ofranda de iubire a păstorului şi neavând trebuinţă de acel lapte, îndreptam într-acolo micul animal înfometat, care avea atâta nevoie. Tu ai lăsat animalul fără hrană, pe om fără bucuria şi liniştea că Eu îi primesc curata şi smerita ofrandă, iar pe Mine, fără iubirea cuprinsă în gestul omului...
Spunem povestea: aceluia care de dragul adevărului răneşte oamenii,
cuiva care crede că e singurul care ştie adevărul,
,,realistului" care ucide iluziile oamenilor.
Taina Adevărului
Povestea ne arată: deosebirea dintre înţelepciune şi inteligenţă, complexitatea alcătuirii lumii, limitele şi subiectivismul cunoaşterii noastre.
Aflat pe cale, prin pustie, Moise s-a oprit să se odihnească, sub un tufiş, nu departe de o fântână. Un alt drumeţ s-a oprit să se răcorească. Când s-a aplecat să bea apă, călătorului i-a căzut punga cu bani, de la cingătoare şi fără să bage de seamă că a pierdut punga, omul a plecat din nou la drum.
La scurt timp, după aceea a sosit un al doilea călător. El a văzut de îndată punga cu bani. A luat-o, bucuros nevoie mare, a privit în toate părţile şi pentru că nu avea cui s-o înapoieze, a băut apă şi a plecat mai departe.
Puţin mai târziu un al treilea om s-a oprit la fântână. El a băut apă îndelung, s-a răcorit şi apoi s-a tras la umbră, lângă fântână şi a adormit, căci era foarte ostenit.
După o vreme, primul călător a descoperit, că-i lipsea punga şi dându-şi seama că numai la fântână o putea pierde, s-a întors degrabă. Furios l-a trezit pe cel, care dormea şi i-a cerut punga cu bani. Cum acela nu ştia nimic despre punga cu bani, s-au luat la ceartă, iar cel ce pierduse banii, l-a omorât pe cel de al treilea călător. Apoi a plecat la drum supărat.
Martor nevăzut la toate acestea Moise, foarte nedumerit i-a strigat lui Dumnezeu:
–Vezi, de aceea nu cred oamenii în tine! Este prea mult rău şi nedreptate în lume! De ce a trebuit ca primul călător să piardă banii şi apoi să devină ucigaş? De ce a trebuit ca al doilea să găsească punga şi crezând-o un dar ceresc, să plece cu ea? Al treilea era cu totul nevinovat, de ce a trebuit să moară?
Iar Dumnezeu i-a răspuns:
–Îţi mai explic o singură dată, dar n-o voi face la fiecare pas. Primul om era fiul unui hoţ, care îl furase pe tatăl celui de al doilea călător, care găsind punga, n-a luat decât ceea ce i se cuvenea. Al treilea era un ucigaş, care îşi ascunsese aşa de bine fapta, încât n-ar fi fost niciodată descoperită de oameni şi care astfel şi-a primit pedeapsa. Totdeauna există un sens şi justeţe în tot ceeace se întîmplă, chiar şi atunci, când tu nu le vezi, ori nu le înţelegi.
Credinţa în adevărul şi dreptatea lui Dumnezeu este taina pătrunderii Adevarului din jurul nostru...
Spunem povestea: melencolicului, pesimistului,
celui ce a renunţat la speranţă,
cuiva care vede numai răul din jur,
acelui ce nu înţelege sensul răului,
când vrem să explicăm înţelepciunea organizării lumii,
omului aflat în necaz.
Smerenia
Povestea vorbeşte despre smerenie, strădanie, credinţă.
Un călugăr tânăr îl tot iscodea pe un frate mai bătrân despre toate cele:
–Spune părinte, rogu-te, ce este smerenia?
–Smerenia, fiule, este cununa de pietre scumpe a călugărului.
–Şi ce se face pentru câştigarea smereniei?
–Smerenia se câştigă, când te-ai deprins propriile păcate să le vezi, să le cunoşti, să te războieşti cu ele, să scapi de ele. Iar de păcatele altora să nu iei în seamă...

FIECRE ZI E O SANSA

2010-03-07T14:20:00.000-08:00

Fiecare zi este o şansă de a investi în mine.

Rugăciunea zilei:
Doamne, nu trăim în ţara perfectă, dar avem atâtea avantaje de care putem beneficia. Dă-ne înţelepciunea de a şti să ne folosim de ele.
Citatul zilei:
Aldous Huxley: "Orice om care ştie să citească deţine puterea de a de dezvolta, de a-şi multiplica faţetele existenţei, de a-şi face viaţa mai plină, mai semnificativă, mai interesantă."
Bancul zilei:
Un african, după ce se întoarce din România este întrebat:
- Cum ţi s-a părut iarna acolo?
- Ei, cea verde - mai merge, dar cea albă - e rău de tot.
Mă ambiţionez să mă descurc, nu să mă vaiet şi să mă plâng.

SMERENIA

2010-03-07T14:18:00.000-08:00

Ce este smerenia?
Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui.
Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu.
Este smerenia necesara mantuirii?
Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine. Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor.
De aceea Mantuitorul si Sfintii Apostoli indeamna cu multa staruinta, prin cuvant si pilda, la impodobirea cu virtutea smereniei: “Invatati-va de la Mine, ca sunt bland §i smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29), spune Mantuitorul, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit intr-atat incat a luat chipul neputintei noastre si S-a facut om. El a trait o viata plina de lipsuri, urmarind implinirea lucrarii de mantuire a oamenilor, iar nu stralucirea trecatoare a vietii pamantesti. De aceea si Sfantul Apostol Petru indeamna la smerenie, spunand ca “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Pilde alese de smerenie gaseste crestinul in viata Maicii Domnului si a celorlalti sfinti.
Care sunt insusirile smereniei?
Smerenia crestina trebuie sa fie: 1) Curata, adica sa porneasca cu adevarat din inima; altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita; 2) Sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu increderea in Dumnezeu; altfel ea este slabiciune vinovata; 3) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile; altfel ea nu are nici o valoare morala.
Care sunt roadele smereniei?
Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt: 1) Ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El; 2) Cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintitor (I Petru 5, 5); 3) Pacea sufletului (Matei 11, 29); 4) infranarea imboldului dupa laude si mariri desarte; 5) Cinstirea, dragostea, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele.
Care sunt mijloacele pentru castigarea smereniei?
Mijloacele potrivite pentru castigarea smereniei sunt: 1) Rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu; 2) Luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor; 3) Cunoasterea adevarata de sine, caci cine se cunoaste bine pe sine si isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si are vointa sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune.
Care sunt pacatele impotriva smereniei?
Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Caci, pe cand mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor.
Pacat impotriva smereniei este si injosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru lucruri nefolositoare

PARACLISUL SALVARII SUFLETELOR

2010-03-07T11:09:00.000-08:00

PARACLISUL SALVARII SUFLETELOR DIN IAD DE CATRE CEI SAPTE SFINTI ARHANGHELI: MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL
Preotul face obişnuitul început: Binecuvântat este Dumnezeul nostru... Apoi:
Împărate ceresc..., Sfinte Dumnezeule..., Preasfântă Treime..., Tatăl nostru..., Preotul: Că a Ta este împărăţia..., Doamne miluieşte (de 12 ori). Slava... Si acum...
Veniţi sa ne închinam Împăratului nostru Dumnezeu.
Veniţi sa ne închinam si sa cădem la Hristos, Împăratul nostru Dumnezeu.
Veniţi sa ne închinam si sa cădem la însuşi Hristos, Împăratul si Dumnezeul nostru.
Psalmul 142:
Doamne, auzi rugăciunea mea, asculta cererea mea, intru credincioşia Ta; auzi-mă, intru dreptatea Ta. Sa nu intri la judecata cu robul Tău, ca nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu si viata mea o calcă in picioare; făcutu-m-a sa locuiesc in întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul in mine si inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, ca a slăbit duhul meu. Nu-ti întoarce fata Ta de la mine, ca sa nu mă asemăn celor ce se pogoară in mormânt. Fa sa aud dimineaţa mila Ta, ca la Tine mi-i nădejdea. Arata-mi calea pe care voi merge, ca la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrăjmaşii mei, ca la Tine alerg, Doamne. Învaţă-mă sa fac voia Ta, ca Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun sa mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viata. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fa bunătate de stârpeşte pe vrăjmaşii mei si pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, ca eu sunt robul Tău.

Dumnezeu este Domnul si s-au arătat noua. Bine este cuvântat, cel ce vine intru numele Domnului (de 3 ori).
Apoi troparele acestea, glasul al 4-lea:

Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu nevoinţă să alergăm noi, păcătoşii si smeriţii, si sa cădem cu pocăinţă, strigând dintru adâncul sufletului: Stăpână, milostiveşte-te spre noi si ne ajuta; sârguieşte ca pierim de mulţimea păcatelor; nu întoarce pe robii tai in desert, ca numai pe tine te avem ajutătoare. (de doua ori)

Slavă... Si acum...

Nici odinioară nu vom tăcea noi nevrednicii, a vesti puterile tale, Născătoare de Dumnezeu, ca de nu ai fi statut tu rugându-te pentru noi, cine ne-ar fi izbăvit dintru atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit pana acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, ca tu mântuieşti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Apoi Psalmul 50:
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, si după mulţimea indurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos ma spală de fărădelegea mea si de păcatul meu mă curăţeşte. Ca fărădelegea mea eu o cunosc si păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit si rău înaintea Ta am făcut, ca sa fii îndreptăţit intru cuvintele Tale si sa biruieşti când vei judeca Tu. Ca iată intru fărădelegi m-am zămislit si in păcate m-a născut maica mea. Ca iată adevărul ai iubit; cele nearătate si cele ascunse ale înţelepciunii Tale, mi-ai arătat mie. Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curăţi; spăla-mă-vei si mai vârtos decât zăpada ma voi albi. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce fata Ta de către păcatele mele si toate fărădelegile mele şterge-le. Inima curata zideşte intru mine, Dumnezeule si duh drept înnoieşte intru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la fata Ta si Duhul Tău cel sfânt nu-l lua de la mine. Da-mi mie bucuria mântuirii Tale si cu duh stăpânitor ma întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege caile Tale, si cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-ma de vărsarea de sânge, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele; bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide si gura mea va vesti lauda Ta. Ca de ai fi voit jertfa, ti-as fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă si smerita Dumnezeu nu o va urgisi. Fa bine, Doamne, intru bunăvoirea Ta, Sionului, si sa se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tău vitei.

PSALMUL 95:

1. Cântaţi Domnului cântare nouă, cântaţi Domnului tot pământul.
2. Cântaţi Domnului, binecuvântaţi numele Lui, binevestiţi din zi în zi mântuirea Lui.
3. Vestiţi între neamuri slava Lui, între toate popoarele minunile Lui;
4. Că mare este Domnul şi lăudat foarte, înfricoşător este; mai presus decât toţi dumnezeii.
5. Că toţi dumnezeii neamurilor sunt idoli; iar Domnul cerurile a făcut.
6. Laudă şi frumuseţe este înaintea Lui, sfinţenie şi măreţie în locaşul cel sfânt al Lui.
7. Aduceţi Domnului, seminţiile popoarelor, aduceţi Domnului slavă şi cinste; aduceţi Domnului slavă numelui Lui.
8. Aduceţi jertfe şi intraţi în curţile Lui. Închinaţi-vă Domnului în curtea cea sfântă a Lui.
9. Să tremure de faţa Lui tot pământul. Spuneţi între neamuri că Domnul a împărăţit,
10. Pentru că a întărit lumea care nu se va clinti; judeca-va popoare întru dreptate.
11. Să se veselească cerurile şi să se bucure pământul, să se zguduie marea şi toate cele ce sunt întru ea; să se bucure câmpiile şi toate cele ce sunt pe ele.
12. Atunci se vor bucura toţi copacii pădurii, de faţa Domnului, că vine, vine să judece pământul.
13. Judeca-va lumea întru dreptate şi popoarele întru adevărul Său.

Dumnezeu este Domnul si S-a aratat noua, bine este cuvantat cel ce vine in Numele Domnului!( se zice de 3 ori pe glasul al doilea).
Urmatoarele trei Tropare pe glasul al 4-lea:
I. Catre Sfintii Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL acum sa ne rugam noi smeritii sis a strigam din tot sufletul zicand: Sfinti Voievozi ai ostirilor ceresti ajutati-ne noua si tuturor dreptmaritorilor crestini salvand din iad toate sufletele celor oropsiti care au ajuns la chinuri grele.
II. Din tot sufletul nostrum de crestini sa strigam catre Sfintii Arhangheli pentru a ne apara de vrajmasii vazuti si nevazuti, dar si pentru a salva sufletele rudelor noastre din toate chinurile iadului.
III. Binecuvantate s afie intru toti vecii Sfintele Ostiri ceresti conduse de Arhanghelii MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL caci pot apara si vindeca pe toti crestinii iubitori de Dumnezeu dar ne si pot salva sufletele rudelor sau ale tuturor crestinilor din toate categoriile iadului.
Slava Tatalui, si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si in vecii vecilor. Amin.
PSALMUL 96
1. Domnul împărăţeşte! Să se bucure pământul, să se veselească insule multe.
2. Nor şi negură împrejurul Lui, dreptatea şi judecata este temelia neamului Lui.
3. Foc înaintea Lui va merge şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui.
4. Luminat-au fulgerele Lui lumea; văzut-a şi s-a cutremurat pământul.
5. Munţii ca ceara s-au topit de faţa Domnului, de faţa Domnului a tot pământul.
6. Vestit-au cerurile dreptatea Lui şi au văzut toate popoarele slava Lui.
7. Să se ruşineze toţi cei ce se închină chipurilor cioplite şi se laudă cu idolii lor.
8. Închinaţi-vă Lui toţi îngerii Lui; auzit-a şi s-a veselit Sionul
9. Şi s-au bucurat fiicele Iudeii, pentru judecăţile Tale, Doamne.
10. Că Tu eşti Domnul Cel Preaînalt peste tot pământul; înălţatu-Te-ai foarte, mai presus decât toţi dumnezeii.
11. Cei ce iubiţi pe Domnul, urâţi răul; Domnul păzeşte sufletele cuvioşilor Lui; din mâna păcătosului îi va izbăvi pe ei.
12. Lumină a răsărit dreptului şi celor drepţi cu inima, veselie.
13. Veseliţi-vă, drepţilor, în Domnul şi lăudaţi pomenirea sfinţeniei Lui!
CANONUL SFINTILOR ARHANGHELI
CANTAREA I
IRMOS: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Fiind inconjurati de multe ispite si cautand scapare, din multele noastre nevoi, catre Voi Sfintilro Voievozi strigam pentru a ne ajuta pe noi toti, dar si sufeletele care sint in grelele chinuri ale iadului.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Toti sintem tulburati de multe ispitiri venind de la potrivnicii nostri, de aceea alergam la voi preaminunatilor Voievozi Ceresti, ca sa izbaviti pe toti cei care sint in toate categoriile de chinuri din adincurile iadului.
Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
La voi cautam protectie si izbavire, Sfintilor Arhangheli, caci multe duhuri sint care nu se supun Domnului Dumnezeu si ne impiedica pe noi in toate zilele cu lucrarea lor nedreapta, ispitind pe toti crestinii spre a-i duce in locurile intunecoase cele de nedescris.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Necajiti sufleteste si trupeste sintem noi crestinii, de aceea cerem ajutorul Sfintilor Arhangheli si al tuturor sfintilor ingeri si ai cetelor ceresti ca sa izgoneasca duhurile rele din intunericul d epe unde au venit spre a nu mai ispiti omenirea cu lucrarea lor.

CANTAREA III
IRMOS: Doamne Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta , Tu pe mine mă întăreşte ,Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Aparatori ai crestinilor si al intregii comunitati sinteti Voi, Sfinti Arhangheli, impreuna cu ostirile voastre ceresti cele minunate, preabinecuvantate, drept pentru care va rugam sa ne ajutai si pe noi si pe toti urmasii nostri dar si pe cei care au trecut la cele vesnice.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Conlucratori in Sfanta Imparatie a Cerurilor fiind impreuna cu toti sfintii, ajutati-ne pe noi la lucrarea cea buna si sfanta, cat si pe urmasii nostri cei binecuvantati, spre a salva tot ce poate din greleel chinuri ale imparatiei intunericului.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Sfintii Ingeri slujeau lui Iisus in timpul misiunii Sale divine, de propovaduire a sfintei Evanghelii pe pamint, iar voi Sfintilor Arhangheli, ajutati-ne pe noi acum si pe toti cei ce va cer ajutor spre a salva sufletele din adancurile de nedescris ale intunericului.
Si acum si purururea si in vecii vecilor. Amin.
Binecuvantatii ucenici ai Domnului Iisus ii vedeau pe Sfintii Ingeri in jurul Mantuitorului si acest adevar a fost scris de sfintii Apostoli in sfintele lor lucrari crestine.
Stihiri, glasul al 2-lea:
I. Sfintilor Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL impreuna cu ostirile ingeresti pe care cu cinste le conduceti, aparati-ne pe toti care sintem impresurati de duhuri rele, alunga-le departe de noi.
II. Cautati cu milostivire catre noi care sintem Robii Tai, si indeptati-ne pe noi pe calea cea buna si sfanta, iar pe cei adormiti salvati-i din iad.
ECTENIA MILEI(SE CITESTE DE CU EVLAVIE ORI SE CANTA)
I. Miluieste-ne pe noi, Dumnezeule, dupa mare mila Ta, te rugam auzi-ne si ne miluieste!
II. Doamne miluieste(de 3 ori)!
III. Pentru intarirea si reunificarea intregii biserici crestine de peste tot pamantul in una soborniceasca si apostoleasca biserica, Domnului sa ne rugam.
IV. Doamne miluieste(de 3 ori)!
V. Inca ne rugam pentru toti fratii nostri, pentru toti cucernicii, si dreptmaritorii crestini, si pentru toti cei de fata(Numele celor pomeniti), pentru sanatatea si mantuirea lor.
VI. Doamne miluieste(de 3 ori)!

ECFONIS
Ca milostiv si iubitor de oameni esti Doamne dumnezeule, si Tie Slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Amin.
SEDEALNA
Cei ce santeti Voievozi ai ostirilor ceresti, si stati inaintea Sfantului Tron Divin, aparati-ne d etoata lucrarea cea rea a duhurilor intunecate, aparati-ne de toate bolile si de toti dusmanii nostri vazuti si nevazuti.
CANTAREA IV
IRMOS: Am auzit Doamne Taina randuielii Tale, am inteles lucrurile Tale si am preaslavit dumenzeirea Ta.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Conducand ostile ceresti puteti indeplini misiuni sfinte dar sa si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Pe toti cei botezati in numele tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, care au ajuns la cele vesnice si au ajuns la chinuri ajutati-i sa scape cu rugaciunile si milosteniile celor binecuvantati, dar si mila cereasca a Domnului Iisus Hristos.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Tot felul de daruri minunate si tot felul de vindecari precum si multe inspiratii sfinte ne puteti da noua crestinilor de acum caci cu credinta va iubim duhovniceste.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Zid si liman de izbavire esti pentru noi crestinii sint ostile ingeresti ce sint conduse cu strasnicie de marii Arhistrategi MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL care ne pot ajuta pe noi, dar sip e cei care au trecut la cele vesnice si nu au ajuns la ceruri.
CANTAREA V
IRMOS: Lumineaza-ne pe noi Doamne cu poruncile Tale, si cu Lumina Ta divina, pacea Ta da-ne-o noua, Unule iubitorule de oameni.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
In lucrarea voastra cea minunata impreuna cu a ingerilor din Ostirile voastre cele ceresti ne puteti da noua mare ajutor, umpland sufletele noastre de bucurie.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Daruri mari au adus Sfintii Arhangheli si Sfintii Ingeri oamenilor, ca multi au fost izbaviti de la moarte, de boli cumplite si din robia altora, dar si din grele munci ale iadului.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Din porunca Divina, Sfantul Arhanghel Mihail, s-a aratat cu sabia scoasa in fata lui Valaam care vazandu-l a cazut d efrica cu fata la pamnint.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfantul Arhanghel Rafael Voievodul Ostirii Ingerilor Vindecatori l-a insotit pe Tobie pina al Media a izbavit-o pe Sara, fata lui Raguel de un demon, a legat duhul cel rau, a inlesnit casatoria lui Tobie cu Sara, si l-a invatat pe acesta cum sa-si tamaduiasca tatal, apoi i-a spus:
Bun lucru e a binecuvanta pe Dumnezeu, si preainalt Numele Lui si a vesti slavind faptele Lui.
Taina Regelui se cuvine sa o pastrezi , iar lucrurile lui Dumnezeu, este de lauda sa le vestesti. Faceti binele si raul nu va ajunge.
CANTAREA VI
IRMOS: Rugaciunea mea voi varsa catre Domnul si Lui voi spune necazurile mele, ca s-a umplut sufletul mea de greutati si viata mea d eiad s-a apropiat, si ca Iona ma rog Tie:Dumnezeule din stricaciuen scoate-ma.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Firea noastra cea plina de pacate poate fii izbavita prin lucrarea sfintilor Arhangheli asa cum a izbavit pe Isaac de la jertfire.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Mari minuni au facut si mai pot face Sfintii Ingeri si Arhangheli asa cum a fost arsa jerfa lui Manoe, ori cum a fost salvata Manastirea Dochiarului de la innundatie.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Slavind pe Dumnezeu toate Ostirile Ceresti impreuna cu Sfintii Arhangheli canta:Sfant, Sfant, Sfant e Domnul Savaot, plin este cerul si pamintul de marirea Ta, iar noi aici pe planeta frumoasa ne rugam pentru a fii izbavite sufletele de la chinurile vesnice.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sfantul Ierarh Ioan Gura de Aur stand la masa cu 12 oameni a vazut un tanar foarte frumos pe care l-a intrebat:
- Ia spune tinere cum te cheama? Iar tanarul acela fiind un Inger a zis: Numele meu este MINUNAT si s-a ridicat in Sfanta Imparatie a Cerurilor, drept pentru care si noi dorim sa fie salvate cat mai multe suflete din stapanirea iadului.
ECTENIA SALVARILOR SFINTE:
Cu pace Domnului sa ne rugam: Doamne miluieste.
Pentru pacea de sus si pentru salvarea rudelor noastre, din chinurile iadului, Domnului sa ne rugam.
Doamne miluieste.Pentru ca sa ne trimita noua Domnul Dumnezeu un Sfant Inger vindicator spre a ne salva toate rudele noastre, din adancurile iadului, Domnului sa ne rugam: Doamne miluieste!
Pentru alungarea tuturor duhurilor rele din trupuril noastre si din sufletele noastre, Domnului sa ne rugam: Doamne miluieste!
Pentru toti robii lui Dumnezeu care au trecut la cele vesnice si sint in chinurile iadului, pentru scoaterea lor din acea stare, Domnului sa ne rugam: Doamne miluieste(12 ori).
ECFONIS
Ca milostiv si iubitor de oameni esti Doamne Dumnezeule si Tie Slava iti inaltam Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
PROCHIMEN(glasul al 2-lea)
Cel ce faci pe ingerii Tai, duhuri sip e slugile Tale para de foc, miluieste-ne pe noi.
Stih: Inchinati-va Domnului toti Ingerii Lui, inchinati-va Domnului toate puterile Lui.
APOSTOLUL
Intelepciune!
Din epistola soborniceasca a Sfantului Apostol Iuda Tadeul.
Fratilor!
Voiesc sa va duc aminte voua celor ce ati stiut odata toate acestea, ca Domnul dup ace a izbavit pe poporul Sau, din pamantul Egiptului, a pierdut dupa ceea pe cei ce nu au crezut. Iar pe Ingerii care nu si-au pazit vrednicia si au parasit locasul lor, i-a pus la pastrare sub intuneric, in lanturi vesnice, spre judecata zilei celei mari. Tot asa Sodoma si Gomora si cetatile dimprejurul lor care in celasi chip ca acesta s-au dat la desfranare si au umblat dupa trup strain, stau inainte ca pilda, suferind pedeapsa focului vesnic. Asemenea deci si acestia visand, pangaresc trupul si hulesc maririle(ceresti).\
Dar Lihail Arhanghelul cand se impotrivea diavolului, certandu-se cu el pentru trupul lui Moise, nu a indraznit sa aduca judecata de hula ci a zis:” Sa te certe pe tine Domnul!”
Acestia insa defaima, cele ce nu cunosc, iar cele ce - ca dobitoacele necuvantatoare stiu din fire, intru acestea isi gasesc pieirea.
Pace Tie...
Si Duhului Tau. Aliluia. Aliluia. Al;iluia.
PROCHIMEN(glasul al 7-lea)
Asculta Doamne si vezi pe poporul nostrum cel dreptcredincios.
Stih: Laudati pe Domnul, toate slugile Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui.
EVANGHELIA
Intelepciune drepti din Sfanta Evanghelie de la Matei(Matei 28:2-8) sa ascultam:
2. Şi iată s-a făcut cutremur mare, că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea deasupra ei. 3. Şi înfăţişarea lui era ca fulgerul şi îmbrăcămintea lui albă ca zăpada. 4. Şi de frica lui s-au cutremurat cei ce păzeau şi s-au făcut ca morţi. 5. Iar îngerul, răspunzând, a zis femeilor: Nu vă temeţi, că ştiu că pe Iisus cel răstignit Îl căutaţi. 6. Nu este aici; căci S-a sculat precum a zis; veniţi de vedeţi locul unde a zăcut. 7. Şi degrabă mergând, spuneţi ucenicilor Lui că S-a sculat din morţi şi iată va merge înaintea voastră în Galileea; acolo Îl veţi vedea. Iată v-am spus vouă. 8. Iar plecând ele în grabă de la mormânt, cu frică şi cu bucurie mare au alergat să vestească ucenicilor Lui.
Slava Tatalui si Fioului si Sfantului Duh.
Parinte, Cuvinte si Duhule Sfinte, Treime Sfanta curateste multimea pacatelor noastre.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Pentru rugaciunile Sfintilor Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL si ale tuturor Ostirilor Ceresti, ale tutror sfintilor si a Sfintei Fecioare Maria curateste Doamne multimea pacatelor noastre si salveaza din adancurile iadului pe toti.
Stih: Miluieste-ma Dumnezeule dup amare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Urmatoarele trei Tropare pe glasul al 6-lea:
I. Sfintilor Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL nu ne lasati pe noi ajutorului omenesc caci dusmani vazuti si nevazuti sint foarte fatarnici si vicleni.

II. Toti crestinii care alearga spre al vostru ajutor nu-i lasati in necazuri ci aparatii cu puterea voastra cea cereasca si cu toti ingerii din sfinte;e voastre Ostiri ceresti.
III. Sfintilor si preaminunatilor Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL car econduceti cu maiestrie Ostirile Ingeresti va rugam sa salvati din chinurile iadului pe toti cei care sint in acele munci amarnice.
Slava Tatalui, si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si in vecii vecilor. Amin.
CANTAREA VII
IRMOS: Tinerii care au mers oarecand in Babilon cu credinta in Preasfanta Treime, vapaia cuptorului au calcat-o cantand: Dumnezeul Parintilor nostri, Bine esti cuvantat.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Cand Domnul Iisus a fost prunc, Imparatul Irod a vrut sa-l ucida, insa Domnul Savaot a pus un sfant inger ca sa-l instiinteze pe dreptul Iosif Protectorul. Sfantul Inger s-a dus la el si a spus: “Scoala Iosife, ia pruncul sip e fecioara si fugi in Egipt”, iar acuma va rugam sa salvati sufletele chinuitilor din toate treptele iadului.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
In vedenie s-au aratat Sfintii Arhangheli preminunatilor parinti pustnici si ierarhi, aratandu-le a doua venire a Domnului Iisus Hristos.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Inger de intarire a venit la Domnul Iisus Hristos cand era in gradina Ghetseimani si plangea cu lacrimi de sange, spre a-L intari Dumnezeieste iar noi cerem ajutor ingeresc spre a salva toate sufletele care sint chinuite in adancurile iadului.
Si acum si pururea si in veci vecilor. Amin.
Sfintele Personalitati ceresti care s-au vazut la mormantul Domnului Iisus Hristos au lovit pe starjeri cu energia lor cea sfanta, lasandu-i ca morti iar femeile mironosite le-au vorbit cu demnitate cereasca si credinta si sfanta nadejde.
CANTAREA VII
IRMOS: Pe Imparatul Ceresc sa-L laudam noi credinciosii si sa I ne inchinam cantando-I si Preainaltandu-L intru toti vecii.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Sfantul Ierarh Nifon al Constantiei a vazut in vedenie pe Sfintii Arhangheli impreuna cu ostirile lor cele minunate iat noi ne rugam cu smerenie ca sa fie salvate toate sufletele din toate categoriile de chinuri al intunecatului iad.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
In timpul vechilui testament o intreaga ostire asiriana (a fostului regat sisrian) a fost taiata de Sfantul Arhanghel Mihail cu ingerii din Sfanta sa ostire cereasca iar noi ne rugam ca sa fie alungate toate duhurile rele care inspira omenirea la rautati.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Binecuvantam pe Tatal, pe Fiul si pe Sfantul Duh, pe intreaga Dumnezeire vesnica, pe toate Sfintele Ostiri Ceresti impreuna cu toti cei din ceruri care ne apara pe noi si pot salva din iad pe toti oropsitii.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Sa laudam pe Sfintii Arhangheli sip e Sfintele lor Ostiri ceresti pentru apararea, intrajutorarea, vindecarea si izgonirea tuturor vrajmasilor nostril vazuti si nevazuti.
CANTAREA IX
IRMOS: Cu adevarat pe Tine te marturisim Preasfant aTreime ca esti Dumnezeirea cea adevarata si vrednica de preamarire intru toti vecii.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Minunatilor Arhangheli impreuna cu preaminunatele si sfintele Personalitati Ceresti ajutati-ne si salvati pe cei din iad, pentru rugaciunile celor binecuvantati din Ceruri si de pe Pamant.
Stih: Sfintilor Arhangheli ajutati-ne noua dreptmaritorilor crestini si salvati sufletele adormitilor din toate categoriile de chinuri ale iadului.
Inimile voastre se pot umple de bucurie vazand ajutorul vostru si al tuturor Ostirilor Ceresti dat pentru noi si pentru toti cei care il iubesc pe Dumnezeu si ne straduim sa intelegem pe toate cele bune dandu-ne seama de chibzuinta voastra cea cereasca.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Stand in fata Dumnezeirii Tale, Sfintii Arhangheli isi acopera fetele cu aripile lor cele sfinte datorita marii straluciri Divine iar noi auzind acestea sa ne smerim sis a cerem iertarea pacatelor noastre.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin
CATAVASIE
O Prealuminatilor Voievozi ai Sfintelor Ostiri Ceresti fiti buni si Ingaduitoari cu noi crestinii. Indrumati-ne , aparati-ne , vindecati-ne si faceti tot ce este bine pentru ridicarea noastra duhovniceasca si pentru salvarea celor oropsiti din toate chinurile iadului.
LAUDELE SFINTILOR ARHANGHELI (glasul al 6-lea)
I. Cu ce cantari de laude vom incununa noi crestinii pe Sfintii Arhangheli care asculta de poruncile Divine, aratandu-se celor alesi si indreptandu-le calea spre bine(2 ori).
II. Cu ce podoabe de cantari vom incununa pe toti Sfintii Arhangheli care slujesc necontenit dumnezeirii cantand cantece rasunatoare de slava sfanta(de 2 ori).
III. Cu ce mangaietoare cantari vom incununa pe marii Arhistrategi care cu cea mai mare cinste si demnitate ii apara pe crestini de toate relele si de toti dusmanii?
IV. Cu ce flori duhovnicesti vom incununa pe Sfintii Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL pe soboarele si Ostirile lor care necontenit fac lucrare spre apararea noastra si lauda Domnului Dumnezeu dar si pentru salvarea tuturor chinuitilor din iad.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.
Veniti toti pamantenii sa aducem laude Sfintilor Arhangheli care se roaga, ne apara, ne vindeca ori ne indruma pe noi impreuna cu toate Ostirile lor cele minunate si binecuvantate de Atotputernicul Domn Savaot.
DOXOLOGIA(SLAVOSLOVENIA)
Slava Tie, Celui ce ne-ai aratat noua lumina!
Slava intru cei de sus lui Dumnezeu sip e pamant pace, intre oameni bunavoire.
Laudamu-Te , bine Te cuvantam, ne inchinam Tie, slavimu-Te, iti multumim Tie, pentru slava Ta cea mare.
Doamne Imparate Ceresc, umnezeule, Parinte Atotiitorule, Doamne Fiule, Unule nascut si Duhule Sfinte.
Doamne Dumnezeule, mieluselul lui Dumnezeu, Fiul Tatalui, Cel ce ridici pacatul lumii, miluieste-ne pe noi.
Primeste rugaciunea noastra, Cel ce sezi de-a dreapta Tatalui si ne miluiesti pe noi. Ca Tu esti Unul Sfant, Tu esti Unul Domn Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu Tatal. Amin.
In toate zilele bine te voi cuvanta si voi lauda numele Tau in veac si in veacul veacului. Invredniceste-ne Doamne, in ziua aceasta fara de pacat sa ne pazim noi.
Bine esti cuvantat Doamne dumnezeul parintilor nostril si laudat si preamarit este numele Tau in veci.
Amin.
Fie doamne mila Ta spre noi, precum am nadajduit si noi intru Tine.
Binecuvantat esti Doamne, invata-ma indreptarile Tale. ( de 3 ori).
Doamne scapare Te-ai facut noua in neam si neam; eu am zis;” Doamne miluieste-ma, vindeca sufletul meu ca am gresit Tie! Doamne catre Tine am scapat, invata-ma sa fac voia ta, ca Tu esti Dumnezeul meu. Ca la Tine este izvorul vietii, intru lumina Ta, vom vedea lumina. Tinde-Ti mila Ta celor ce te cunosc pe Tine”.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!(de 3 ori).
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.
Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

TROPARUL SFINTILOR ARHANGHELI(glasul al 4-lea)
Mai marilor voievozi ai Ostirilor Ceresti, rugamu-va pe voi, noi nevrednicii sa ne acoperiti pe noi cu acoperamintul aripilor slavei voastre celei netrupesti, pazindu-ne pe noi cei ce cadem cu deadinsul si strigam: Izabaviti-ne din nevoi ca niste mai mari voievozi peste cetele puterilor fara de trup.
RUGACIUNE CATRE SFINTII ARHANGHELI
Sfintilor Arhangheli MIHAIL, GAVRIL, RAFAIL, VARAHIL, EVGUDIL, URIIL SI SALATAIIL si toti care santeti in Imparatia Cerurilor sub directa comanda a Dumnezeirii impreuna cu toate Ostirile voastre, rugati-va pentru noi, aparati-ne , ajutati-ne, tamaduiti-ne de toate bolile noastre, inspirati-ne la tot lucrul cel bun si bineplacut Domnului Dumnezeu. Iar dupa o viata plina d efapte bune, mijlociti sa ajungem si noi in Sfanta Imparatie a Cerurilor, unde sa avem un loc vesnic si impreuna cu voi, sfintele Ostiri Ceresti, impreuna cu Maica Domnului si cu toti sfintii sa cantam: Slava intru cei de sus lui Dumnezeu.
Amin.

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

2010-03-07T11:04:00.000-08:00

Rugaciune catre Maica Domnului care desface nodurile(necazurile)

O,Mama prea iubita si Prea Sfanta Marie
Tu care desfaci "nodurile" ce ii sufoca pe copiii Tai
Intinde-Ti Mainile Milostive spre mine
Iti incredintez astazi acest "nod"(necaz;il numim,pe cat posibil) si toate consecintele negative
Iti dau acest "nod" care ma chinuie si ma face nefericita si ma impiedica sa ma unesc cu Tine si cu Fiul Tau,Mantuitorul meu
Cred cu tarie ca poti sa desfaci acest "nod" pentru ca Domnul Iisus iti da intreaga putere
Tu esti Mama mea,stiu ca vei face asta pentru ca ma iubesti cu Insusi Iubirea Lui Dumnezeu
Maica Domnului,care desfaci "nodurile" vietii mele,roaga-Te pentru mine !
Iti multumesc Maicuta mea prea iubita (3 metanii)

O,Mama prea iubita,izvorul tuturor harurilor
Inima mi se indreapta azi catre Tine
Recunosc ca sunt pacatoasa,si am nevoie de ajutorul Tau
Incredintez in Mainile tale acest "nod" si Te rog sa ma ierti ca am neglijat adeseori harurile pe care Tu le obtii pentru mine
Maica Domnului,care desfaci"nodurile"vietii mele,roaga-Te pentru mine!
Iti multumesc Maicuta mea prea iubita(3 metanii)

Preasfanta mea Mijlocitoare,Imparateasa cerului
Tu ale carei Maini primesc si imparti toate bogatiile Ceresti
Depun in Mainile Tale acest "nod" al vietii mele
Ii cer iertare Parintelui Vesnic pentru greselile mele
Ca Tu sa poti desface acest "nod" pentru care iti multumesc,a-mi usura viata
Maica Domnului,care desfaci "nodurile" vietii mele,roaga-Te pentru mine!
Iti multumesc,Maicuta mea prea iubita(3 metanii)

Maica Sfanta Preaiubita,care ii primesti pe toti cei care Te cauta,ai mila de mine
Depun in Mainile Tale acest "nod" greu
El imi alunga pacea,imi paralizeaza sufletul,ma impiedica sa merg catre Domnul meu,si sa-mi pun viata in slujba Lui
Desfa,Te rog,acest "nod" din viata mea,o,Maicuta Buna
Cere de la Fiul Tau Iubit,vindecarea credintei mele paralizate,care se lasa doborata
Mergi alaturi de mine,sa incetez sa ma tot plang,sa invat,sa multumesc in fiecare clipa si sa surad,increzatoare in puterea Ta
Maica Domnului,care desfaci "nodurile" vietii mele,roaga-Te pentru mine!
Iti multumesc,Maicuta mea prea iubita(3 metanii)

Mama care desfaci "nodurile"
Blanda,generoasa si plina de iubire,ma indrept catre Tine,pentru a incredinta inca o data,in Mainile tale acest nod
Iti cer intelepciunea lui Dumnezeu,ca sa actionez in Lumina Duhului Sfant,pentru a deznoda toate aceste dificultati
Elibereaza-ma de amaraciunea,de mania si de ura carora le-a dat nastere acest "nod" in mine
Da-mi blandetea Ta,ca sa invat sa meditez totul in tacere in inima mea
Duhul lui Dumnezeu sa vina asupra mea sa primesc o viata noua
Maica Domnului ,care desfaci "nodurile" vietii mele,roaga-Te pentru mine!
Iti multumesc,Maicuta mea prea iubita(3 metanii)

Regina si Mama Indurarii,i-Ti predau acest "nod" al vietii mele
Si te rog sa-mi dai o inima care sa stie sa fie rabdatoare,in timp ce Tu desfaci acest"nod" greu al vietii mele
Invata-ma sa perseverez in ascultarea Cuvantului Lui Dumnezeu,sa ma spovedesc,sa ma impartasesc si ramai cu mine
Pregateste-mi inima pentru a sarbatori cu ingerii Harul pe care Tu Esti pe cale sa mi-l obtii
Distruge capcanele care au provocat aceste"noduri" in viata mea
I-ti dau inima si tot ce-mi apartine:casa,familia,bunurile exterioare si interioare,sa-Ti apartin pentru totdeauna
Sa stergi cu milostivirea Ta lacrimile din ochii mei,si sa ma privesti in Bratele Tale
Invaluie-ma in Mantia Ta de iubire,pastreaza-ma sub ocrotirea Ta
Te rog sa-mi desfaci acest"nod"pentru totdeauna...Sper in Tine
Maica Domnului,care desfaci"nodurile" vietii mele,roaga-Te pentru mine!
Iti multumesc,Maicuta mea prea iubita(3 metanii)

Este o rugaciune inspirata dupa o icoana semnificativa si anume reprezinta pe Maica Domnului in picioare impodobita ca o imparateasa,sre in partea dreapta un inger ce-i da Maicii Domnului o pamblica cu diferite noduri,mai mici si mai mari.Maica Domnului prinde pamblica cu Sfintele Sale Maini,cu rabdare,desface fiecare nod,dand pamblica intinsa,neteda unui alt inger din stanga Sa "Maica Domnului care desface nodurile"Deci fiecare nod reprezinta un necaz,o suferinta
Rugaciune grabnic ajutatoare,primita de la Sfanta Manastire Vladimiresti,jud Galati-sora Lica-Vasilica,Veronica Gurau(la varsta de 15 ani),intemeietoarea si intaia statatoare a manastirii
"Si de as a vea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice stiinta,si de as avea atata credinta incat sa mut muntii,iar dragoste nu am,nimic nu am"

2010-03-07T11:03:00.000-08:00

CINA CEA DE TAINA

2010-03-07T11:00:00.001-08:00

2010-03-07T10:57:00.000-08:00

ISUS HRISTOS

2010-03-07T10:49:00.001-08:00

ISUS HRISTOS

2010-03-07T10:48:00.001-08:00

SF FECIOARA CU PRUNCUL

2010-03-07T10:46:00.000-08:00

2010-03-07T10:42:00.001-08:00

DANIIL SIHASTRU

2010-03-07T09:58:00.000-08:00

Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul de la Voroneţ
(18 decembrie)

Vieţile Sfinţilor pe luna decembrie

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinţi pe care i-a odrăslit pămîntul Moldovei, mare dascăl al pustiei şi povăţuitor al călugărilor.

Acest sfînt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moşia mănăstirii Sfîntul Nicolae din Rădăuţi, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sînul maicii sale pentru viaţa cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalţi copii, nici nu căuta odihnă şi mîncare; ci mereu se ruga, şi întru toate asculta de părinţi.

Cînd avea vîrsta de zece ani, fiind dat să înveţe carte în mănăstirea Sfîntul Nicolae din Rădăuţi, copilul Dumitru, deşi tînăr cu vîrsta, s-a dovedit bătrîn cu înţelegerea. Căci în puţină vreme a deprins Ceaslovul şi Psaltirea pe de rost, precum şi nevoinţa cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia şi păzirea minţii de gînduri rele. Pentru aceasta cuvioşii călugări foarte mult îl iubeau şi se foloseau de blîndeţea şi priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfînt.

După cinci ani de ucenicie, tînărul ostaş al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mînăstire, primind numele marelui prooroc şi împărat David. Şi era întru toate ascultător cuvioşilor părinţi, avînd ca dascăl şi părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul şi purtătorul de Dumnezeu Sfîntul Ierarh Leontie de Rădăuţi.

Acest tînăr monah David era foarte rîvnitor în nevoinţa vieţii călugăreşti. Cel mai mult iubea liniştea, postul şi rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic pînă la asfinţitul soarelui, iar uneori postea desăvîrşit cîte trei şi chiar cinci zile şi se hrănea numai cu legume şi ierburi. În ascultare era tăcut, blînd şi tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua şi noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă şi la chilie dormea puţin pe un mic scăunel, mereu veghind şi cugetînd la cele dumnezeieşti. Iar dintre cărţi cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o ştia pe de rost şi o repeta zilnic.

Aşa nevoindu-se cîţiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al Sfîntului Duh, învrednicindu-se de darul preoţiei şi al facerii de minuni. Mulţi bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David şi se vindecau de suferinţele lor. Alţii veneau să-i ceară sfat, că era foarte înţelept în cuvînt şi înainte-văzător, iar alţii veneau să-şi mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părţile de nord ale Moldovei.

Văzînd ieromonahul David că este înconjurat de lume şi nu mai are linişte de rugăciune, temîndu-se de duhul slavei deşarte, a luat binecuvîntare de la episcopul de Rădăuţi şi s-a retras la mănăstirea Sfîntul Lavrentie (Laurenţiu). Dar şi acolo îl căutau credincioşii, precum şi cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea ascultare şi stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga şi împletea coşuri de nuiele pentru obşte. Aşa îşi omora cuviosul ispitele tinereţii şi cugetul slavei deşarte.

Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în oraşul Siret. Acolo, înconjurîndu-l credincioşii, a zăbovit cuviosul o zi, neputînd a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, şi-a împlinit cu bucurie canonul, dînd slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Trecînd cîţiva ani şi Cuviosul David sporind mult în nevoinţa duhovnicească, se simţea chemat de Duhul Sfînt la viaţa pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos şi dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii şi cu sihaştrii din codrii Carpaţilor.

Deci, primind binecuvîntare de la egumenul mănăstirii Sfîntul Lavrentie, a îmbrăcat mai întîi marele şi îngerescul chip al schivniciei, schimbîndu-şi numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puţin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adîncul codrilor pe valea pîrîului Secu din judeţul Neamţ, unde mai tîrziu a luat fiinţă mînăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugăreşti. Dar, văzîndu-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.

Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil şi-a făcut aici mai întîi o colibă de lemn pe valea pîrîului Viţeul. Apoi, aflînd o stîncă mare în apropiere, şi-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stîncii, cît să poată încăpea. Alături şi-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede pînă astăzi. În această stîncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.

Nevoinţa Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia de la Putna era aceasta: Ziua şi noaptea priveghea în neîncetată rugăciune şi cugetare la cele dumnezeieşti, postind pînă la asfinţitul soarelui şi dormind foarte puţin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieşea deloc toată săptămîna. Mîncarea lui era formată din pesmeţi de pîine, rădăcini şi ierburi, iar lucrul mîinilor sale era împletirea coşurilor de nuiele. Duminica săvîrşea Sfînta Liturghie şi se împărtăşea cu Trupul şi Sîngele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli şi pentru cuvînt de folos. În posturi se înfrîna cîte trei şi uneori cinci zile şi avea darul rugăciunii şi al lacrimilor.

Pentru sfinţenia vieţii sale, pentru postul îndelungat şi pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni şi cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutînd să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deşarte. Dar el, cerînd ajutorul lui Hristos şi cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puţină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte-vederii şi al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvîntul şi vindeca tot felul de bolnavi. Apoi cunoştea cugetele cele ascunse şi spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfînt.

Pentru nişte daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse cunoscut în toată ţara Moldovei, iar poporul, de la mic pînă la mare, l-a numărat din tinereţe în ceata sfinţilor. Cei mai mulţi îl numeau Sfîntul Daniil, Sihastrul cel Bătrîn, căci era părinte şi povăţuitor al tuturor sihaştrilor din nordul Moldovei. Alţii, îndeosebi călugării, îl numeau Sfîntul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfîntul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alţi cuvioşi cu acelaşi nume.

În anul 1451, întîmplîndu-se grabnică moarte domnului ţării, Bogdan Voievod, fiul său, Ştefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoinţa şi minunile Sfîntului Daniil Sihastrul şi fiind în grea strîmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfînt la chilia lui. Aici, poposind cîteva zile, şi-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului şi a primit de la el dezlegare de păcate şi multe cuvinte de mîngîiere. Apoi, liniştindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvîntat şi s-a rugat pentru dînsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei şi l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Ştefan cel Mare, ajungînd pe scaunul Moldovei, s-a încredinţat de împlinirea proorociei Sfîntului Daniil Sihastrul şi de darul lui Dumnezeu care era întru dînsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintîi sfetnic, duhovnic şi rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui şi îşi mărturisea păcatele, apoi cerea cuvînt de folos şi nimic nu făcea fără rugăciunea şi binecuvîntarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta şi îl îndemna să apere ţara şi creştinătatea de mîinile păgînilor, încredinţîndu-l că de va zidi după fiecare luptă cîte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.

Astfel, ascultîndu-l, Ştefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos şi ţara Moldovei după căderea Bizanţului, aproape o jumătate de secol, cîştigînd patruzeci şi şapte de războaie şi înălţînd patruzeci şi opt de biserici. În felul acesta, Sfîntul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei româneşti şi ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălţate la îndemnul său.

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultîndu-l Ştefan Voievod şi împreună alegînd locul, cu binecuvîntarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, cînd s-a sfinţit acest dumnezeiesc locaş, însuşi Sfîntul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toţi ca un al doilea ctitor.

Se mai spunea despre dînsul că, voind Ştefan Vodă să-i încredinţeze mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen şi părinte duhovnicesc al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta şi iubind mai mult liniştea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peşteră.

Pentru sfinţenia vieţii sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit din tinereţe purtător de Hristos şi mare dascăl al liniştii şi rugăciunii lui Iisus. În timpul vieţii sale nu era în Moldova alt sihastru şi duhovnic mai vestit, nici alt lucrător şi dascăl al rugăciunii mai iscusit decît el. De aceea, toţi egumenii şi duhovnicii din nordul Moldovei, ca şi dregătorii din sfatul ţării îl aveau de părinte duhovnicesc.

Urmînd exemplul vieţii sale, numeroşi călugări iubitori de linişte din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvîntarea Cuviosului Daniil şi deveneau sihaştri şi lucrători sporiţi ai rugăciunii lui Iisus. Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri şi sate numeroşi fii duhovniceşti, iar prin munţi şi prin codri avea peste o sută de ucenici sihaştri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.

Într-adevăr, Sfîntul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o mare mişcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă vreme viaţa duhovnicească în mănăstiri şi schituri şi ridicînd o întreagă generaţie de sihaştri şi rugători ai neamului.

După anul 1470, văzînd Cuviosul că la Putna nu mai are linişte din cauza mănăstirii şi a mulţimii credincioşilor ce veneau aici, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani şi s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneţ. Aici se nevoiau ca la cincizeci de călugări sub povăţuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfîntului Daniil. Deci, aflînd un loc retras în preajma mănăstirii, şi-a făcut o mică chilie sub stînca numită Şoimul şi aici se ostenea Cuviosul în desăvîrşită linişte şi plăcere de Dumnezeu.

Însă n-a trecut multă vreme şi îndată numele lui s-a făcut cunoscut în toate satele din partea locului, încît veneau la el tot felul de bolnavi, paralizaţi, oameni stăpîniţi de duhuri necurate şi se vindecau. Credincioşii, neputînd ajunge la chilia lui, aşteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se ruga pentru ei, le spunea pricina suferinţei, îi sfătuia, îi binecuvînta şi îi trimitea sănătoşi la casele lor.

În vara anului 1476, Ştefan cel Mare, pierzînd lupta de la Războieni în faţa turcilor, s-a dus la chilia Sfîntului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneţ. Deci "bătînd Ştefan Vodă în uşa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aştepte Ştefan Vodă afară pînă va termina ruga. Şi după ce şi-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ştefan Vodă. Şi s-a spovedit Ştefan Vodă la dînsul. Şi a întrebat Ştefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-va ţara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfîntului Gheorghe".

Deci, crezînd domnul Moldovei în proorocia Sfîntului Daniil că va birui pe turci şi luînd de la el rugăciune şi binecuvîntare, îndată a adunat oaste şi a izgonit pe turci din ţară. Aşa ajuta Cuviosul cu rugăciuni fierbinţi către Dumnezeu să se izbăvească Moldova şi ţările creştine de robia păgînilor.

Răposînd mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ştefan cel Mare s-a sfătuit cu clerul şi episcopii ţării să aleagă păstor şi părinte al Moldovei pe Sfîntul Daniil Sihastrul de la Voroneţ. Dar Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu şi voievodului să nu-l înstrăineze pînă la moarte de fericita lui linişte. Deci, cucerindu-se toţi de smerenia şi sfinţenia lui, şi-au cerut iertare şi l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.

Timp de douăzeci de ani cît a sihăstrit la Voroneţ, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atît de importantă ca cea de la Putna. Căci în puţină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaştri, unii mai nevoitori decît alţii, care se osteneau fie în codrii Voroneţului, fie în munţii Rarăului, fie de-a lungul Carpaţilor Răsăriteni. Cei mai mulţi practicau rugăciunea lui Iisus, postul şi tăcerea. Alţii citeau zilnic psaltirea, alţii făceau mii de metanii şi împleteau coşuri, iar alţii, fiind buni caligrafi, scriau cărţi de slujbă pentru biserici şi mănăstiri. Cei mai aleşi ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roşca, monahul caligraf Ioan, precum şi egumenii Misail şi Efrem, toţi din Mănăstirea Voroneţ; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul şi egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul şi Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamţ, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldoviţa, egumenul Gherontie de la Humor şi mulţi alţii.

Aducîndu-şi aminte Ştefan cel Mare de făgăduinţa dată lui Dumnezeu şi Sfîntului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneţ, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruinţă, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în acelaşi an, biserica a fost sfinţită de mitropolitul Gheorghe, în prezenţa fericiţilor ei ctitori, Ştefan Voievod şi Cuviosul Daniil Sihastrul şi a zeci de mii de credincioşi, călugări, clerici şi dregători de ţară. În acestă zi, cu sfat de obşte, Sfîntul Daniil, deşi bătrîn, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneţ.

Timp de aproape zece ani Sfîntul Daniil a povăţuit obştea Mănăstirii Voroneţ, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihaştrilor şi al întregii Moldove. Căci deşi petrecea mai mult la chilia sa de sub stînca Şoimului, fiind foarte iubitor de linişte, adeseori cobora în obşte, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate şi îi sfătuia pe toţi. Apoi iarăşi se retrăgea la chilia sa.

În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneţ a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova. Toţi monahii din obşte, care număra peste şaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiţi păstori şi duhovnici pentru credincioşi, alţii erau dascăli învăţaţi în şcoala mănăstirii şi neobosiţi caligrafi, iar cei mai mulţi erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat şi se rugau pentru toată lumea. La Voroneţ au învăţat carte şi au deprins nevoinţa duhovnicească numeroşi preoţi de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaştri şi dregători de ţară. Iar în codrii seculari din munţii Voroneţului, ai Rarăului şi Stînişoarei, se nevoiau pentru dragostea lui Hristos alţi peste cincizeci de sihaştri, ucenici ai Sfîntului Daniil. Pe toţi aceştia îi supraveghea şi îi povăţuia pe calea cea bună a împărăţiei cerurilor, marele egumen şi povăţuitor de suflete "Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrîn".

Ajungînd vas ales al Duhului Sfînt, plin de tot felul de bunătăţi şi trecînd de vîrsta de nouăzeci de ani, Sfîntul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei şi făcătorul de minuni, şi-a dat sufletul în braţele lui Hristos la sfîrşitul secolului al XV-lea (1496). Mulţimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul şi domnul ţării l-au plîns îndeajuns şi l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneţ, cum se vede pînă astăzi, punînd deasupra o piatră cu inscripţia: "Acesta este mormîntul părintelui nostru David, schimonahul Daniil". Apoi, împărţind credincioşilor multe milostenii şi sărutînd sfintele lui moaşte, s-a întors fiecare la ale sale.

După săvîrşirea sa, văzînd ucenicii şi credincioşii că se fac oarecare minuni şi vindecări de boli la moaştele Cuviosului, l-au trecut în ceata sfinţilor, numindu-l "Sfîntul Stareţ Daniil", "Sfîntul Daniil Sihastrul", sau mai ales "Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil cel Nou".

Obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfîntului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfîntului Daniil cel Nou, pomenindu-l în rîndul fericiţilor ctitori. Totodată i-au rînduit zi de prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfîntului Daniil Stîlpnicul. Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rîndul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneţ, şi la 18 decembrie, după Sfîntul Daniil Stîlpnicul, 11 decembrie.

Ca sfînt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de acelaşi mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneţ, în stînga uşii de intrare în pridvor, cum se vede pînă astăzi, ţinînd în mîna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniţi, fraţilor, de mă ascultaţi. Vă voi învăţa frica Domnului. Cine este omul ...

Rîvna credincioşilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneţ, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormînt moaştele făcătoare de minuni ale Sfîntului Daniil Sihastrul şi să le aşeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuşi mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Vieţile Sfinţilor, scrise şi tipărite de el la Iaşi în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese pînă la Kiev, în Polonia, în Transilvania şi la Sfîntul Munte, de unde veneau credincioşi să i se închine şi toţi îl numeau "Sfîntul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni".

În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneţ, anume Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfîntului Daniil ferecat în argint, unde se păstrează pînă astăzi. Moaştele poartă inscripţia: "Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneţ, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4". În anul 1775, Moldova de nord ajungînd sub ocupaţia Austriei, moaştele Sfîntului Daniil Sihastrul au fost aşezate din nou în mormîntul său, unde se păstrează pînă astăzi. În anul mîntuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfîntul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulţi sfinţi din România, printre care şi pe Sfîntul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rînduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne şi ne mîntuieşte pe noi pe toţi, ca un singur bun şi iubitor de oameni. Amin.

SFANTA FECIOARA CU PRUNCUL

2010-03-07T09:44:00.000-08:00

RUGACIUNE PENTRU SCAPARE DE DEMONI

2010-03-07T09:39:00.000-08:00

Pentru scaparea de demoni, sfat din cartea Puterea rugaciunii, Iertarea mortilor
________________________________________
"Cand un crestin se cearta cu un frate al sau, ori in ce loc s-ar afla si-l da raului, cum se desparte si nu mai vede pe acela, sa-si aleaga loc ascuns si plecand genunchii sa zica cu lacrimi: Iarta-mi Doamne, greseala ce facui de dadui raului pe fratele meu cutare...numindu-l cu numele si iarta-l si pe le, caci eu il iert din tot sufletul, in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin! Iar pe diavol il cert in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh,amin!

Iar cand isi face rugaciunea ziua si noaptea, sa zica dupa rugaciune, asa: Sa te certe puterea Sfintei Treimi, sa te certe Domnul Iisus Hristos, sa te certe toate puterile ceresti, pe tine demon al intunericului. Sa piei cu toata puterea mestesugului si stapanirea ta, din tot cuprinsul meu si sa piei tu demon si de la toti pe care ti i-am dat eu tie in zilele vietii mele, cand ei m-au suparat si eu nu i-am iertat. Caci eu ii iert in clipa aceasta pe toti cati am dat raului in toata viata mea, iert pe toti cati i-am blestemat si iert pe toti cu cati m-am certat si sunt certat

RUGACIUNEA SF ISAC SIRUL

2010-03-07T09:34:00.000-08:00

Rugaciunea Sfantului Isaac Sirul
Doamne Iisus Hristoase, Dumnezeul nostru, Carele ai plans pentru Lazar si lacrimi de intristare si de milostivire ai varsat pentru dansul, primeste lacrimile mele. Cu patimile Tale vindeca patimile mele, cu ranile Tale tamaduieste ranile mele, cu sangele Tau curateste sangele meu si patrunde-mi trupul cu mireasma trupului Tau, celui de viata facator. Fierea cu care vrajmasii Te-au adapat sa indulceasca amaraciunea cu care potrivnicul ma adapa. Trupul Tau intins pe cruce sa intinda catre Tine mintea mea cea trasa-n jos de catre diavoli. Capul Tau, pe care L-ai aplecat pe cruce, sa inalte capul meu palmuit de potrivnici. Preasfintele Tale maini, pironite de necredinciosi pe cruce, sa ma traga spre Tine din prapastia pierzarii, precum preasfanta gura Ta a fagaduit. Fata Ta, cea batjocorita cu palmuiri si scuipari, sa umple de stralucire fata mea cea intinata in faradelegi. Sufletul Tau, pe care L-ai dat Tatalui cand erai pe cruce, sa ma povatuiasca spre Tine prin darul Tau.
Nu am inima indurerata ca sa Te caut, nu am pocainta si nici umilinta care-i intoarce pe fii la mostenirea lor, nu am lacrimi mangaietoare, Stapane. Intunecatu-s-a mintea mea cu cele lumesti si nu poate sa caute spre Tine cu durere. Racitu-s-a inima mea de-atatea ispite si nu poate sa se-nfierbante cu lacrimile dragostei de Tine. Ci Tu, Doamne Iisus Hristoase Dumnezeule, vistierul bunatatilor, daruieste-mi pocainta nestirbita si inima indurerata ca sa pornesc cu tot sufletul in cautarea Ta; caci fara de Tine ma voi instraina de tot binele. Da-mi asadar, Bunule, darul Tau. Tatal, Carele mai inainte de veci Te-a nascut din sanurile Sale cele mai presus de timp, sa innoiasca in mine inchipuirea icoanei Tale. Te-am parasit, nu ma parasi; am iesit de la Tine, iesi in cautarea mea. Du-ma la pasunea Ta. Numara-ma intre oile turmei Tale celei preaalese. Hraneste-ma impreuna cu ele, din verdeata dumnezeiestilor Tale Taine. Caci inima lor curata este salasul Tau si intr-ansa se vede stralucirea descoperirilor Tale.
Stalucirea Ta este mangaierea si odihna celor ce S-au ostenit pentru Tine in necazuri si in tot felul de chinuri. Acestei straluciri ma invredniceste si pe mine, nevrednicul, cu darul si cu iubirea Ta de oameni, in vecii vecilor.
Amin.

inima ta puterea de a o lua de la capăt, iarăşi şi iarăşi... Aşa că încearcă să ierţi, iarăşi şi iarăşi...

RUGACIUNEA LUMANARILOR APRINSE

2010-03-07T09:33:00.001-08:00

Rugaciunea Lumanarilor Aprinse

40 de lumanari si de 160 de ori „Tatal Nostru”

„Doamne, asa precum arde lumanarea mea de repede, luata din sfanta biserica, tot asa sa-mi ajute Dumnezeu, Maica Precista si toti sfintii, ca sa piara tot atat de repede toate facaturile, spurcaciunile, toate relele si patimile, blestemele si lucrurile diavolesti, farmecele, descantecele, mestesugurile si uneltele diavolesti de la locul unde stau, de la casa mea, din familia mea, de la cei bantuiti de patimi (bautura, cafea, tutun, curvie, jocuri de noroc, neascultare si nesupunere, injuraturile de cele sfinte), din capul meu, din trupul meu, din sufletul meu, din familia mea. Doamne, ajuta-ma sa-mi recapat sanatatea, linistea, sporul si prosperitatea casei, a serviciului, a locului unde lucrez, sa fiu binevazut, sa am spor in casa, in vite, in pasari, sa fiu ferit de accidente si de relele intamplari, eu si casa mea, familia si colaboratorii de la munca. Doamne, sa se departeze vrajmasii si sa se imblanzeasca, sa am soarta buna de la Dumnezeu, sa mi se dezlege cununiile si facaturile, sa fiu ferit de argintul viu si lucrurile vrajitoresti sa nu aiba putere asupra mea. Doamne, fereste casa mea de ura si invidie, de certuri, de batai, de boli molipsitoare, de betii, de anturaj prost. Doamne, fereste familia mea si sufletele noastre de toate incercarile si rautatile si da-ne, Doamne, sanatate, impliniri, realizari si viata fara de primejdii. Doamne, intareste-ma si pastreaza-mi credinta stramosilor, credinta crestinilor. Doamne, ocroteste pe parintii mei, pe fratii mei, pe surorile mele (se spun numele lor) si dezleaga blestemele viilor si mortilor cazute asupra noastra. Si lumineaza mintea si soarta copiilor nostri, da-le spor la invatatura si reusita in viata. Doamne, vegheaza si intareste tineretul si copiii celor de-un neam si o credinta cu noi. Doamne, ai grija de toti copiii si intelepteste si pe copiii mei. (Toate numele pentru care se roaga respectivul.) Doamne, da-ne painea cea de toate zilele si linistea ta cea sfanta! Doamne, sa se implineasca toate rugaciunile noastre! Doamne, ajuta-ne! Doamne, iarta-ne! Doamne, miluieste-ne! Doamne, fie-Ti mila de noi! Doamne al puterilor, fii cu noi! Amin!”

Cum se procedeaza:

Mi-a dat cineva rugaciunea si, urmand indicatiile legate de ea, am avut surpriza sa vad ca bubele se usuca. Sunt, insa, cateva conditii de respectat, in care la loc de frunte se afla legatura cu un preot. Impreuna cu el, trebuie aleasa o zi in care se tine post, curatenie trupeasca si sufleteasca. Rugaciunea se face in genunchi. Se iau 40 de lumanari - dar numai de la biserica, nu din magazine, ca acelea nu au efect - pe care le aprinzi. Lumanarile trebuie sa arda complet. Pentru fiecare lumanare, se zice de patru ori „Tatal nostru”. Deci, pentru 40 de lumanari se zice „Tatal Nostru” de 160 de ori. Credinciosul trebuie sa se apuce de operatie inainte de miezul noptii, in asa fel incat sa nu treaca cu rugaciunile in ziua urmatoare. La sfarsit, cand ceara lumanarilor s-a topit, se spune Rugaciunea Lumanarilor Aprinse. Separat, si numai o singura data. Daca preotul e anuntat, face si el rugaciunea in biserica, pomeneste pomelnicul celui care se roaga si toate cererile si necazurile lui. Dupa aceasta noapte, se tin post si curatenie sapte zile. In fiecare zi se aprind cate sase lumanari si pentru fiecare lumanare aprinsa se spune de patru ori „Tatal Nostru”. La sfarsit, se citeste Rugaciunea Lumanarilor Aprinse. Tot o singura data. Preotul se roaga si el la biserica. Dupa cele sapte zile, timp de sase saptamani, miercurea si vinerea se aprinde cate o lumanare si se spune de patru ori „Tatal Nostru”. Apoi iarasi, o singura data, se spune Rugaciunea Lumanarilor Aprinse. Resturile lumanarilor arse in toata aceasta perioada se aduc la biserica, unde oficiaza preotul care da ajutor. Toti cei care fac asta trebuie sa aiba credinta si sa participe la cat mai multe Sfinte Masluri. Eu va spun ca Rugaciunea Lumanarilor Aprinse este cel mai bun medicament. Ritualul se poate face si fara preot, dar e mai bine sa faca si el rugaciuni, caci se indeplineste mai repede ceea ce-ti doresti.”

RUGACIUNEA COPILULUI FRICOS

2010-03-07T09:32:00.001-08:00

Rugaciunea copilului fricos

Doamne, Dumnezeul meu,
Eu fricos am fost mereu.
Vino Tu, cu Crucea Ta,
Si asculta ruga mea:
In lumina sa ma scalzi,
Intunericul sa-l arzi,
De manuta sa ma tii,
Curajul sa mi-l invii!
Eu de-acum Iti multumesc.
Doamne, tare Te iubesc!

RUGACIUNE PENTRU MOMENTE GRELE ALE VIETII

2010-03-07T09:30:00.000-08:00

Rugaciune puternica pentru momentele grele ale vietii

O,Dumnezeule Mare, mantuieste-ma de toate relele;
O,Dumnezeule Mare,care ai harazit magaiere tuturor Sfintilor,harazeste-mi-o si mie, Tu care ajuti si sprijini toate lucrarile, ajuta-ma si sprijina-ma in toate nevoile, scapa-ma de toate primejdiile, de toti dusmanii vazuti si nevazuti.
In numele Tatalui care a creeat lumea, in numele Fiului care a rascumparat-o, in numele Sfantului Duh care a implinit legea in toata a ei desavarsire.

Binecuvantarea lui Dumnezeu Tatal care cu cuvantul a zidit lumea, sa fie pururea cu mine ......!
Binecuvantarea Domnului Iisus Hristos, fiul Marelui Dumnezeu, sa fie pururea cu mine.....!
Binecuvantarea Sfantului Duh cu cele mai scumpe daruri ale Sale, sa fie pururea cu mine ... !

Doamne, norii grei ai nenorocirilor si ai supararilor se abat asupra capului meu si intristarile sfasietoare ma coplesesc, dar ma mangai ca Tu ma iubesti si aceasta incredintare ma incurajeaza. Plin(a) de nadejde in dragostea si bunatatea Ta, nu voi lasa sa ma biruiasca impotrivirile soartei, ci ma voi lupta cu curaj, caci numai cu ajutorul Tau voi reusi.

La tine , dar Preabunule Doamne , alerg si ma rog:vino grabnic si ma mantuie cu puterea Ta, cu mila Ta, precum ai mantuit si pe Petru cel ce venise pe apa; intinde-mi mana ca si lui si mai presus Doamne da-mi sanatate si..........(se spune o singura dorinta).

Doamne, ai mila si nu zabovi si primeste cu bunatatea Ta rugaciunea mea ce o fac catre Tine, apara-ma cu Harul Tau si ajuta-ma sa fiu statornic in angajamentul ce-l iau fata de Tine: de a da o bucata de paine la saraci si de a ma ruga pentru cei aflati in primejdii sau suferinta si pentru mantuirea tuturor oamenilor.

Trimite Doamne binecuvantarea Ta peste dusmanii mei cunoscuti....(se spune numele) si necunoscuti si indreapta-i cu ganduri bune spre mine si spre toti ai casei mele.

Tu Doamne, doresti ca omul sa traiasca in unire si dragoste pe pamant.
Fa-i si pe cei ce ma asupresc, ma urasc, ma chinuiesc, ma napastuiesc, ma descurajeaza, ma desconsidera, sa cunoasca milostivirea Ta si lumineaza-le Tu , Doamne, inima lor si fa-o primitoare de dragoste, ca sa traim in deplina unire, cu inima curata si ne iarta noua greselile ,precum iertam celor ce ne gresesc noua.
AMIN!

A IERTA INSEAMNA A IUBI

2010-03-07T09:28:00.001-08:00

A ierta inseamna a iubi
O intreaga viata poate nu facem altceva decat sa invatam ce este iertarea. Pana si Dumnezeu, Cel Bun si Milostiv, invata si El sa ierte. De ce spun acest lucru, care poate sa provoace mirare? Voi da dreptate celui ce-mi va spune ca El, Dumnezeu fiind, nu are cum sa nu ierte. Dar tin sa spun ca nu e drept sa uitam ca omul a aparut numai fiindca Dumnezeu a vrut ca el sa apara. Iar perfectiunea iubirii din sanul Sfintei Treimi nu avea nevoie de iertare. Acolo unde iubirea nu e alterata, nu este nevoie de iertare. Caci Iubirea iarta doar ceea ce nu este Iubire. Iarta tot ceea ce nu tine de sine, tot ceea ce a iesit de la sine.
Iertarea, nevoia ei, a aparut odata cu omul. Fiinta aceasta, creata din pamant si purtatoare de suflare divina, nu poate exista fara iertare. insasi numele omului este "iertare"...
De la prima lui cadere si pana la ultima lui suflare, acesta este cuvantul de care atarna viata, dar mai ales vesnicia lui. Si tot pe el, pe om, spuneam ca invata omul sa-l ierte. Fara om, Dumnezeu ar fi doar Iubire. Dar pentru ca exista omul, El este Iubire si iertare.
A iertat Dumnezeu atunci cand omul a ales pentru prima oara sa nu-L mai iubeasca. Si de atunci totul se rezuma la acest tainic si desavarsit act al iertarii. Adica al iubirii neconditionate.
Omul L-a obligat pe Creatorul sau sa-l ierte. Altfel nu se putea. Altfel risca sa se intoarca in nefiinta din care a fost chemat la viata. Iar Dumnezeu, dintr-o iubire fara margini, a descoperit si iertarea. A primit-o, a acceptat-o si a daruit-o omului pentru vesnicie. Doar pentru ca acesta sa mai poata trai.
Nu are rost sa ne inchipuim lumea fara iertarea divina. Atunci cand S-a hotarat sa il creeze pe om, Domnul a stiut ca, oarecum, trebuia sa adauge ceva si pentru Sine. De ce? Pentru ca El stia ca aceasta creatura a mainilor Lui va gresi. Stia ca va parasi Iubirea Lui si ca va cadea. Dar l-a iubit si asa. I-a iubit libertatea care se desprindea din libertatea Sa si care, prin pacat, se indrepta cu pasi repezi spre haul neantului. Nu l-a creat pentru a-l tine doar pentru Sine. Nu l-a legat de inima Sa si nu l-a obligat sa stea in bratele Iubirii Sale. L-a creat si l-a chemat la Sine. L-a iubit, dar nu l-a sufocat cu Iubirea Sa. L-a creat ca sa fie al Lui, dar nu ca sa-l posede ca pe un obiect.
Si acest joc divin al iubirii are si alte valente! Dumnezeu a creat pe omul care avea sa-L puna pe Cruce pe Fiul lui Dumnezeu. A creat din iubire aceasta fiinta, desi stia ca-L va condamna la Cruce. Caci, la urma urmelor, Crucea nu e un accident, nu este ceva hotarat de om. De aceea si vorbim de nebunia celor ce nu iubesc Sfanta Cruce! De ce? Pentru ca Sfanta Treime a privit Crucea atunci cand a zidit pe om! Si, luand cu mainile Sale tarana din tarana, a facut omului mainile care vor pironi pe Hristos pe Cruce. Si facandu-i gura, a stiut ca doar asa va putea omul sa strige "Rastigneste-L!"
Dar, cum totul este la Dumnezeu Iubire, atunci El a mers pana la capat cu actul crearii omului. Nu zic ca s-ar fi modificat ceva la Cel Atotputernic! Doar ca Iubirea invata cu rabdare sa ierte. Nu ne cere nimic in schimb. Nu vrea nimic pentru Sine. Iubirea era absoluta si desavarsita intre Persoanele Sfintei Treimi. Omul ar fi putut prea bine sa lipseasca inca o vesnicie de acum incolo. Dar Dumnezeu a vrut alaturi o fiinta care sa iubeasca cu Iubirea Sa. A vrut sa mai existe cineva aproape ca si El! Sa simta ceea ce simte El. Sa iubeasca asa cum iubeste El. Sa imbratiseze bucuria deplina asa cum si El o imbratiseaza...
Si ar mai fi ceva... sa ierte asa cum doar El stie a ierta! Iertarea a aparut doar pentru ca omul ar fi murit fara ea. Dumnezeu Se ofera si in acest caz. Da absolut tot. Dar, din nou, nu atenteaza la libertatea omului. Caci acesta se usuca sufleteste, se intuneca si abia mai traieste fara aceasta iertare. Dar, in prea multe cazuri, omul nu cauta iertarea. Nu mai simte nevoia ei.
Iar Dumnezeu nu are ce face. Vointa si puterea divina se opresc acolo unde incepe libertatea umana. Aici doar omul singur este stapan absolut. El porunceste si Dumnezeu respecta. Cu sfintenie si pentru vesnicie. Caci El nu poate si nici nu are pentru ce sa-Si ceara iertare. El doar iubeste. Deplin si neconditionat. Iar Iubirea niciodata nu are nevoie de iertare. Caci nu greseste. Nu cade si nici nu raneste. Doar se daruieste in mod plapand, suav si tot mai deplin. Ea este Lumina, iar aceasta nu greseste. Ea este Adevarul care nu poate sa cada. Ea este Viata, iar Viata este Dumnezeu. Numai Iubire...
Dumnezeu nu ne ofera iertarea Sa precum un despot ascuns in ceruri de nepatruns. Nu ne-a privit niciodata de Sus, de la distanta. Ci inca din prima clipa S-a uitat in ochii nostri. A suflat duh de viata in noi si/ de atunci incoace, El rasufla langa noi. O clipa de ne-ar fi parasit, ne-ar fi inghitit neantul. Ne tine in mana Sa dreapta, chiar daca aceasta mana a Sa, din cauza aceleiasi libertati a omului, este condamnata sa se intinda pana in iad... Tot ca sa tina pe omul care a ales sa nu fie iertat. Nu ca nu ar vrea Dumnezeu, ci pentru ca el nu a vrut ca Dumnezeu sa vrea! Omul hotaraste voia Domnului!
Omul vrea sau nu vrea sa iubeasca si sa fie iubit, sa ierte si sa fie iertat. Iar Dumnezeu Se supune. Nu are nimic a reprosa cuiva. Nici macar omului... il respecta si Se respecta. Este riscul ranirii unei Iubiri care, dupa cum am mai spus, nu avea nevoie de om. Si este riscul deja implinit ca Iubirea sa ajunga in iad.
De ce? Pentru ca omul a dus-o acolo. A tarat-o dupa sine cu lanturile libertatii sale prost intelese.
Caci Dumnezeu S-a pogorat printre oameni. S-a facut Om. Hristos insusi a venit sa caute pe om. Sa-i arate in inima sa locul in care se afla iertarea. Dorinta de a fi iertat. Sa-i arate tocmai ce inseamna sa fii om. Vine sa respecte vointa omului pana la capat, dar sa-i arate din nou si ceea ce vrea Dumnezeu. Sa-i reaminteasca existenta Iubirii. Sa-l invite la libertatea cea adevarata. La propria libertate! S-a coborat ca sa-l ridice...
Dumnezeu S-a facut Om ca omul sa devina dumnezeu. Dar pentru toate acestea era din nou nevoie de iertare. inapoi era iadul, cu toata ura lui. Iar in inima omului se cadea sa fie din nou raiul iertarii si al Iubirii.
"Si ne iarta noua greselile noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri..." Dumnezeu asculta de om. il urmeaza. Iarta dupa cum el iarta. Caci a coborat printre noi si a ramas extrem de singur. El si Crucea pe care a vazut-o in ochii primului om creat. Si atunci a cautat ca macar oamenii, in toata durerea si uitarea lor, sa se apropie unii de altii. Sa se ierte reciproc. Hristos S-a uitat pe Sine din nou. Nu a cerut nimic pentru Sine. Dar a indraznit sa ceara pentru omul cel de langa om. Caci pe el il vad. Pentru cel de alaturi nu e nevoie de ochii sufletului. Il ating si ma atinge. il vad si ma vede.
Dar, dincolo de toate, il intristez si, inevitabil, ma intristeaza! ii gresesc si imi greseste. Hristos nu este un idealist. Nu Se hraneste cu vise imposibile. Stie ca omul este supus greselii. Ca ranirea aproapelui este prea des chiar un mod de a fi. Nu S-a mintit si nu ne-a mintit. Nici nu a spus: "Si ne iarta greselile noastre precum si Hristos ne iarta pe noi..." Nu ar fi drept! Ci a lasat absolut totul in mainile noastre! Sunt iertat daca iert. Dumnezeu ma iarta daca eu il iert pe celalalt. Altfel nici ca se poate!
Cel ce a stat pe nedrept pe Sfanta Cruce nu cere nimic in schimb. Nu vrea multumiri. Nu cerseste cuvinte de lauda. Nu face din acestea o conditie a fericirii si a mantuirii noastre! Se gandeste doar la noi. Se lasa pe Sine la discretia noastra. Se retrage cu multa smerenie. Lasa mantuirea celuilalt in mainile mele! Si a mea in mainile celuilalt! Iar El va face dupa cum hotaram noi. Nu ne cere sa murim pe Crucea Lui. Dar ne cere sa omoram egoismul nostru pe Crucea proprie! Ne cere sa nu ne comportam ca si cei ce L-au rastignit pe Cruce. Nu ne cere sa patimim pana la sange. Dar ne cere sa iertam din toata inima. Si, din pacate, tocmai aceasta ne este uneori cu mult mai greu...
Nici nu a zis: "Iubiti-Ma asa cum si Eu v-am iubit pe voi!"... Iubirea nu bruscheaza. Nu ne cere si nu ne obliga. Ci spune doar atat: "Sa va iubiti unii pe altii asa cum Eu v-am iubit pe voi!" Ne-a aratat cum se iubeste. Ne-a invatat ca Tatal atat de mult ne-a iubit, incat pe Fiul Sau L-a dat Crucii, L-a dat patimilor si mortii. Si atat! Apoi Se retrage smerit undeva, in umbra noastra, inapoia inimilor noastre. Si nici nu a lasat multe porunci. Ci numai una: a iubirii reciproce. Si nu a pus multe conditii mantuirii noastre. Ci numai una: a iertarii reciproce. O porunca ca o rugaminte, ca o dorinta nascuta din prea multa iubire. Si o conditie ca un indemn parintesc, ca o mangaiere suava peste mult prea impietritele noastre inimi.
Spun unii sfinti ca Hristos ne iubeste nu doar cu o iubire enorma. Nu se multumesc cu acest termen. Si spun ca ne doreste cu o iubire nebuna! Exact acesta este termenul! Cu acea iubire care nu precupeteste absolut nimic pentru a castiga atentia si increderea celui iubit. Caruia i-a daruit cosmosul intreg cu toata splendoarea lui, incepand de la cel mai mic gandacel si pana la imensele galaxii ce ne inconjoara. Dar vazand indiferenta si nerecunostinta omului, S-a asezat de buna voie pe Cruce si a ramas acolo in, chip tainic, cu bratele larg deschise pana la sfarsitul veacurilor. Asteptand, implorand si dorind cu o nebuna dragoste pe om, inima lui, daruirea lui.
Iar pe Crucea aceasta a spus Hristos: "Parinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac!" A inteles, intr-un final, ca iertarea dintre oameni este probabil cea mai grea indatorire pe care le-a lasat-o. El nu a vrut sa fie asa. Parca nici nu a stiut ca fiinta aceasta creata de El nu va ierta exact dupa chipul si asemanarea Celui ce a iertat pe om chiar si inainte ca acesta sa-I greseasca. De aceea nici nu ne-a impovarat cu multe porunci...
Doar una si este prea destul omului: sa ierte orice si oricat din iubire. Iar omul nu a iertat. Nici macar pe Hristos! Desi, paradoxal, El nici macar nu-i gresise cu nimic. insa omul, din reaua lui obisnuinta, L-a condamnat, L-a trimis pe Cruce. Iar Domnului nu I-a ramas decat sa-I ceara Tatalui sa-l ierte. Oricum. Dincolo de acea conditie ce aducea iertarea peste oameni doar daca ne iertam reciproc. Nu vrea sa moara inainte de a aduce peste oameni stergerea unei vini absolute: aceea de a-L ucide pe Cel ce a venit sa ne dea viata. Dar si de vina de a nu primi Iubirea si iertarea Lui, vina de a-I provoca prea multa suferinta...
Atunci cand nu iubesti, intr-adevar nu stii ce faci. Nu intelegi rostul propriei existente si nu realizezi consecintele faptelor tale. Nu faci decat sa-ti ignori propriul suflet si sa anulezi legatura de apropiere iubitoare cu Dumnezeu si cu aproapele.
Daca omul ar fi vrut sa-si ceara iertare, istoria omenirii ar fi fost cu totul diferita. Adam si Eva n-ar fi pierdut raiul, caci Dumnezeu era dispus sa ierte orice si oricat. Nu mancarea din pomul oprit i-a scos din rai, ci faptul ca n-au cerut iertarea Domnului! Si nici macar reciproc nu s-au iertat, ci s-au invinuit unul pe altul si amandoi pe diavol. Iar pe langa toate, Adam L-a invinuit si pe Dumnezeu! Un simplu: "Iarta-ne!" ar fi adus istoria la momentul anterior caderii. Dar aceasta divina formula a lipsit... Si aceasta lipsa L-a condamnat pe Hristos la Cruce. Caci Fiul Omului oricum ar fi venit printre oameni. Oricum S-ar fi intrupat. Dar suferinta Crucii numai omul a hotarat-o. Daca ar fi cerut iertarea divina, Hristos n-ar fi fost obligat sa patimeasca. Ar fi venit doar sa ne iubeasca deplin, sa ne desavarseasca in iubirea Sa. Dar asa, a patimit tocmai pentru ranile provocate fiintei noastre de moartea nascuta din neiertare...
Insa omul a cazut. A murit. A ajuns in iadul in care nu mai exista iubire. In starea in care nu mai stie sa-si ceara iertare. Sufletul se impietrise in starea initiala, a lui Adam celui cazut. Asa se face ca Hristos Se pogoara la iad pentru a-i darui omului din nou iertarea. A iertat pe om fara ca acesta sa fi cerut si l-a chemat la iertare.
Si pentru toate, repet, a pus o conditie simpla, la indemana oricui: sa ierte pe cel de langa el. Lui sa-i ceara ceea ce lui Dumnezeu ar trebui sa-I ceara... A iubi inseamna a ierta. Nu are rost sa ne amagim ca altfel stau lucrurile. Cunosc oameni care sunt in stare sa ierte absolut orice, mai putin o singura iertare... insa cel ce iarta cu masura, acela se minte pe sine insusi. Caci nu va fi iertat cu nicio masura. Si poate ca va reusi sa minta pe cei din jurul sau. Dar nu si pe Hristos! Cel ce a daruit tot nu accepta jumatati de masura. Macar in singura porunca pe care ne-a lasat-o!
Accepta sa nu stim a ne darui absolut tot ce avem celor ce nu au. Accepta sa ne fie greu a-L marturisi in orice clipa a existentei noastre. ingaduie sa ne mai eschivam de la datoria de a-I darui fiecare gand si fiecare fapta ce ne caracterizeaza. Mai trece cu vederea faptul ca postim de forma si ca mergem la Liturghie doar dupa ce ne-am luptat cu propria necredinta. Dar neiertarea tuturor, fara conditie si fara zabava, aceasta n-o intelege si n-o poate accepta. Caci, am mai spus, este semn al neiubirii. Iar El este doar Iubire!
Dostoievski aminteste cazul unui nobil rus care facea oricand apologia iubirii si a jertfei pentru aproapele. Acest nobil iubea pana la sublim omenirea in intregul ei. Cel putin asa credea! Se contopea cu ea si, macar verbal, se uita pe sine insusi in aceasta ideala iubire. Dar nu putea privi in ochi pe cel de langa el! Iubea omul in general, dar ura omul in sine. Si ce este inima celui ce iubeste o idee, dar uraste sau doar nu accepta fie si macar o singura persoana?
A ierta inseamna a iubi. Caci nu poti iubi fara sa ierti. Iubirea aproapelui merge pana la uitarea sinelui. Merge pana la inima lui. Pana la a fi o singura inima. Si acolo unde doua sau trei inimi se unesc, acolo se vor auzi si se vor simti bataile inimii lui Hristos...
Intrebat fiind cine este aproapele nostru, Domnul nu a dat niciun nume. Nici macar pe Sine nu S-a numit, desi asa ar fi fost normal. Pilda Samari-neanului milostiv nu ne lamureste complet. Ne lasa fericirea de a da noi nume celui cazut printre talhari, celui pe care l-am vindecat cu iubirea noastra. Un singur Nume conteaza si doar o singura fapta: Numele lui Hristos si iubirea aproapelui. Iertarea ce vine de la El si iertarea ce vine de la aproapele. Caci cel cazut intre talhari se va mantui si ne va mantui doar pentru ca cineva, oricare dintre noi, l-a considerat aproapele lui. Asa el ii va ierta pe talhari si va cobori peste noi iertarea lui Hristos doar pentru ca noi am iubit si am cautat sa fim iubiti.
Iertarea ne invata sa iubim. Si sa fim iubiti de Hristos. O invatam cu rabdare si cu multa suferinta. Rupem din noi. Sfasiem acea parte din eu-ul propriu care refuza sa ierte si sa uite. Caci nu vom putea iubi pe Hristos daca exista in aceasta lume fie si un singur om pe care nu l-am iertat exact ca si pe noi insine. Hristos nu uraste absolut pe nimeni. Nici pe Turca-nu! Nici macar pe diavol. Iar in iad vor merge nu cei ce n-au fost iertati de catre Hristos, ci aceia care n-au iertat pe Hristos Cel din inima aproapelui.
Nu exista tinere de minte a raului la Hristos. El nu-Si aminteste raul, asa cum nici soarele nu are umbra. Doar omul, atunci cand va fi in fata Lui, isi va aminti de raul din sine insusi. Si singur se va condamna la iad. La suferinta. Si atunci va fi uitat ca exista cuvantul "iertare". Va lipsi din inima lui acest cuvant. Iar aceasta ii va provoca multa durere, dar nu va sti de ce...
Este timpul sa invatam iertarea. Cu rabdare si cu credinta. Totul e in mainile lui Hristos. Este timpul sa ne apropiem de El si de aproapele nostru. Altfel totul este inutil. Si mult prea banal. Mult prea insignifiant...
Monahul Paulin

PARACLISUL PRODROMITA

2010-03-07T09:23:00.000-08:00

omnului Prodromiţa
(sau Înaintemergătoarea)-sărbătorită pe 12 iulie

Preotul:Binecuvântat este, Dumnezeul nostru ,totdeauna, acum şi pururea şi în vecii vecilor.
De nu este preot se zice:
Doamne,Iisuse Christoase, Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor sfinţilor, miluieşte-ne pe noi.
Strana:Amin.
Slavă Ţie ,Dumnezeul nostru, slavă Ţie (de 3 ori).
Împărate Ceresc, Mângăietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti şi toate le împlineşti,Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de Viaţă,vino şi Te sălăsluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule , Sfinte Tare , Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi (de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Preasfântă Treime ,miluieşte-ne pe noi .Doamne, curăţeste păcatele noastre .Stăpâne, iartă fărădelegile noastre, Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre , pentru numele Tău.
Doamne miluieşte (de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Tatăl Nostru care eşti în ceruri, sfânt este numele Tău ,vie Împărăţia Ta ,facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ .Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre .Şi nu ne lăsa pe noi duşi în ispită şi ne izbăveşte de cel rău şi viclean. Amin.
După aceasta Preotul (citeţul) rosteşte:
Ecfonisul:
Că a Ta este impărăţia şi puterea şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Doamne miluieşte (de 12 ori).
Veniti sa ne inchinam Imparatului nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la Christos, Imparatul nostru Dumnezeu.
Veniti sa ne inchinam si sa cadem la insusi Christos, Imparatul si Dumnezeul nostru.

Psalmul 142

Doamne, auzi rugăciunea mea, ascultă cererea mea, întru credincioşia Ta; auzi-mă, întru dreptatea Ta. Să nu intri la judecată cu robul Tău, că nimeni din cei vii nu-i drept înaintea Ta. Vrăjmaşul prigoneşte sufletul meu si viaţa mea o calcă în picioare; făcutu-m-a să locuiesc în întuneric ca morţii cei din veacuri. Mâhnit e duhul în mine şi inima mea încremenită înlăuntrul meu. Adusu-mi-am aminte de zilele cele de demult; cugetat-am la toate lucrurile Tale, la faptele mâinilor Tale m-am gândit. Tins-am către Tine mâinile mele, sufletul meu ca un pământ însetoşat. Degrab auzi-mă, Doamne, că a slabit duhul meu. Nu-ţi întoarce faţa Ta de la mine, ca ăa nu mă asemăn celor ce se pogoară în mormant. Fă să aud dimineata mila Ta, că la Tine mi-i nădejdea. Arată-mi calea pe care voi merge, că la Tine am ridicat sufletul meu. Scapă-mă de vrajmaşii mei, că la Tine alerg, Doamne. Invaţă-mă să fac voia Ta, că Tu eşti Dumnezeul meu. Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii. Pentru numele Tău, Doamne, dăruieşte-mi viaţă. Intru dreptatea Ta scoate din necaz sufletul meu. Fă bunătate de stârpeşte pe vrajmaşii mei şi pierde pe toţi cei ce necăjesc sufletul meu, că eu sunt robul Tău.

Şi iarăşi:
Auzi-mă Doamne, întru dreptatea,Ta .Să nu intri la judecată cu robul Tău (de 2 ori).
Duhul Tău cel bun să mă povăţuiască la pământul dreptăţii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeule.
Aliluia, Aliluia, Aliluia, slavă Ţie Dumnezeul nostru slavă Ţie!
Apoi se rosteşte cântarea aceasta pe glasul al 4-lea
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului .
Stihul întâi:
Mărturisiţi-vă Domnului şi chemaţi numele cel sfânt al Lui.
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului .
Stihul al doilea:
Toate neamurile m-au înconjurat şi în numele Domnului i-am înfrânt pe ei
Dumnezeu este Domnul şi S-a arătat nouă; bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului .
Stihul al treilea
De la Domnul s-a făcut aceasta şi este minunat întru ochii noştri.
Troparele glasul al 4 lea .Prodobie :
Cel ce Te-ai înălţat pe Cruce de bunăvoie, poporului Tău celui nou, numit cu numele Tău, îndurările Tale daruieşte-i, Christoase Dumnezeule. ...
Către Născătoarea de Dumnezeu acum cu osârdie să alergăm noi, păcătoşii şi smeriţii, şi să cădem cu pocăinţă, strigând din adâncul sufletului: Stăpână, ajută-ne, milostivindu-te spre noi; sârguieşte că pierim de mulţimea păcatelor; nu-i întoarce neajutoraţi pe robii tăi, că pe tine singură nădejde te-am câştigat (de două ori).
Slavă …al icoanei

Veniţi ,dreptcredincioşilor , cu dragoste ,să ne închinăm prea sfintei şi de minuni făcătoarei Icoanei ,,Înaintemergătoarea’’şi cu evlavie să o sărutăm ca pe Născătoarea de Dumnezeu ,care pururea ne apără ,izbăvindu-ne din necazuri şi primejdii pe toţi care cerem ajutorul şi mijlocirea Sa .
Şi acum...
Nu vom tăcea, Născătoare de Dumnezeu, pururea a spune puterile tale, noi nevrednicii. Că de nu ai fi stat tu înainte rugându-te, cine ne-ar fi izbăvit din atâtea nevoi? Sau cine ne-ar fi păzit până acum slobozi? Nu ne vom depărta de la tine, Stăpână, că tu izbăveşti pe robii tăi pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta, şi, după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea. Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea şi de păcatul meu mă curăţeşte. Că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea. Ţie unuia am greşit şi rău înaintea Ta am făcut, aşa încât drept eşti Tu întru cuvintele Tale şi biruitor când vei judeca Tu. Că iată întru fărădelegi m-am zămislit şi în păcate m-a născut maica mea. Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie. Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi. Auzului meu vei da bucurie şi veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite. Întoarce faţa Ta de la păcatele mele şi toate fărădelegile mele şterge-le. Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele dinlăuntru ale mele. Nu mă lepăda de la faţa Ta şi Duhul Tău cel Sfânt nu-L lua de la mine. Dă-mi mie bucuria mântuirii Tale şi cu Duh stăpânitor mă întăreşte. Învăţa-voi pe cei fără de lege căile Tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce. Izbăveşte-mă de vărsarea de sânge Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele. Bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta. Doamne, buzele mele vei deschide şi gura mea va vesti lauda Ta. Că de-ai fi voit jertfă, Ţi-aş fi dat; arderile de tot nu le vei binevoi. Jertfa lui Dumnezeu este duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi. Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului. Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile-de-tot; atunci vor pune pe altarul tău viţei..
Canonul

Cântarea 1-a glasul( VIII):

Irmos: Apa trecând-o ca pe uscat şi din răutatea egiptenilor scăpând, israeliteanul striga: Izbăvitorului şi Dumnezeului nostru să-I cântăm.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Cine poate Stăpână a înţelege ,sau ce cuvânt poate arăta ,cum chipul Icoanei tale s-a zugrăvit şi fără să ştim cum s-a întâmplat aceeasta , ne închinăm ei cu dreaptă credinţă.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Prea slăvite sunt ,de Dumnezeu Născătoare ,toate minunile tale,câte le-ai făcut prin sfântă Icoana ta Prodromiţa,preacurată Mireasă nenuntită.
Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
A lăuda cu cântări după cuviinţă ,preacinstită icoana ta ,, Înaintemergătoarea’’nu ne este cu putinţă ,Preacurată.Deci în loc de cuvinte multe ,primeşte credinţa noastră şi iartă-ne pe noi robii tăi.
Stih :Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Având pe vistierul Înţelepciunii,supunându-se rugăciunilor tale ,ca Maicii celei iubite unfiu prea înţelept ,pogoară o picătură din Darul Dumnezeiesc în inimile noastre ca să putem lăuda sfânta icoana ta.

Cântarea aIIIa

Irmos:,, Cel ce ai făcut cele de deasupra Crugului ceresc şi ai zidit Biserica Ta , Tu pe mine mă întăreşte ,Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Icoana ta cea preaslăvită ,văzându-o poporul român cel binecredincios ,Preacurată ,strălucind ca un nor luminat de fulger , cu mirare a rostit :,,Ce minune înfricoşată şi ce taină neaşteptată este aceasta fraţilor?’’
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Vestea minunilor sfintei Icoanei tale ,, Înaintemergătoarea’’s-a răspândit pe întreg pământul .Iar ceata credincioşilor ,cu sufletele pline de dragoste şi evlavie vine şi se închină înaintea ei cu multă smerenie şi încredere neclintită .

Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca un fulger luminos ,preaslăvită icoana ta ,în mijlocul poporului strălucind neîncetat ,a îndemnat pe privitori să strige ţie ,binecuvântată Fecioară :,,Mari sunt minunile tale!’’

Stih :Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Milostiv să ne faci nouă ,Curată ,pe Fiul tău şi Poarta Raiului deschide-ne-o tuturor celor care cu gând curat şi inimă iertătoare ,ne închinăm Sfintei Icoanei Tale ,, Înaintemergătoarea’’.

Catavasiile cântărei a3a

1.Izbăveşte-ne din nevoi ,Născătoare de Dumnezeu ,că noi toţi după Dumnezeu la tine scăpăm , ca şi către un zid nestricat şi folositor .
2.Caută cu milostivire ,cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Preotul (citeţul) rosteşte Ectenia pomenirii

Miluieşte-ne, pe noi Dumnezeule, după mare mila Ta ,rugămu-ne Ţie auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana:Doamne miluieşte( de trei ori).
Preotul:Încă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru Daniel ,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi pentru toţi întru Christos fraţi ai noştri.
Strana:Doamne miluieşte( de trei ori).

Preotul (citeţul): Încă ne rugăm pentru mila,viaţa ,pacea,sănătatea,mântuirea,cercetarea,lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu N( numele de botez ale celor pentru care se oficiază paraclisul ) şi ale celor prezenţi la sfântul paraclis.
Strana:Doamne miluieşte( de douăsprezece ori).
Preotul (citeţul):rosteşte ecfonisul:
Că milostiv şi iubitor de oameni eşti , Doamne Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm ,Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,acum şi pururea şi în vecii vecilor .
Strana:(creştinii prezenţi la paraclis):Amin.

Sedealna (pe glasul întâi),podobie:

Mormântul Tău Mântuitorule ...
Tablă de Dumnezeu scrisă te cunoaştem Preacurată şi tronul adevărat al Domnului Christos .Pentru aceasta ne închinăm cu evlavie şi cu dragoste sfintei tale icoane ,Înaintemergătoarea ,cea care poartă adevărat chipul tău şi de la care primim toate cele de folos şi tămăduire de boli.

Cântarea a 4-a

Irmos:,,auzit-am Doamne taina rânduielii Tale ,înţeles-am lucrurile Tale şi am preaslăvit Dumnezeirea Ta ‘’.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Nimeni să nu se îndoiască de minunea Dumnezeieştii icoane ca să nu cadă în Dumnezeiască urgie,ci să creadă toate cu inimă curată ,ca să primească cu îmbelşugare Darul dumnezeieştii Fecioare Maria.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi.Curăţeşte Preanevinovată Fecioară,toată necurăţia sufletului nostru cel plin de patimi , ca totdeauna să sărutăm în mintea noastră slăvita icoana Ta şi să te cinstim pe tine Preacurată Dumnezeiască Mireasă.
Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Pe cei care slavesc Sfântă Icoana Ta ,Prodromiţa , cea cu dumnezeiască minune zugrăvită şi se închină cu credinţă acesteia ,păzeşte-i de toată nevoia şi necazul ,Maică Preacurată.
Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Fii pururea cu noi robii tăi ,multmilostivă ,Fecioară şi păzeşte-ne cu sfântul tău Acoperământ ,căci pe tine te avem lumină ,viaţă şi grabnică apărătoare.

Cântarea a 5-a

Irmos:Luminează-ne pe noi ,Doamne ,cu poruncile Tale şi cu braţul Tău cel înalt ,pacea Ta dăne-o nouă, Unule Iubitorule de oameni.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Multe minuni s-au săvârşit de la icoana ta Prodromiţa ,Preacurată ,încă înainte de a ajunge la Sfântul Munte căci aflându-se aceasta în schitul de la Iaşi ,a tămăduit oamenii de boli ale trupului şi sufletului şi a alungat demonii din cei posedaţi.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Pe binecredinciosul tău popor , care cu evlavie aleargă din locuri îndepărtate către sfânta ta icoană ,Înaintemergătoarea,binecuvintează-i Stăpână şi casa lor fereşte-o de toate relele întâmplări.
Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Puternic ajutor dobândim Preacurată de la dumnezeiască icoana ta ,noi robii tăi , ce suntem izbăviţi de toată reaua întâmplare şi te rugm ca şi în clipa morţii să ne mântuieşti de moartea cea năpraznică.
Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
De toate bolile trupeşti tămăduieşte prea îndurată şi de patimi sufleteşti vindecă prea lăudată prin puternicile tale soliri către Fiul tău ,pe toţi cei care cu credinţă aleargă la sfânta icoana ta ,Înaintemergătoarea şi închinându-se ei,te cheamă în ajutor.

Cântarea a 6-a

Irmos:Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune toate necazurile mele ,că s-a umplut sufletul meu de răutăţi şi viaţa mea de iad s-a apropiat şi ca Iona mă rog:,,Dumnezeule din stricăciune scoate-mă !’’

Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Caută Stăpână din Ceruri spre noi credincioşii ortodocşi , cei care pururea te slăvim şi linişteşte prin darul Sfintei tale icoane Prodromiţa furtuna ispitelor şi necazurilor pornite împotriva noastră.
Stih: Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Rănit fiind de săgeţile răutăţilor ,tămăduieşte-mă Prea Nevinovată , cu darul sfintei icoanei tale Înaintemergătoarea,căreia mă închin şi o sărut.
Stih: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Fecioară nenuntită, zid nesurpat în faţa vrăjmaşilor ,izbăveşte-ne de necazuri şi primejdii ,punând pe fugă taberele iadului prin puterea razelor de har purtătoare ale Slăvitei icoane tale Înaintemergătoarea.
Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Nu va putea limba cea stricăcioasă ,Preacurată Mireasă Dumnezeiască ,să povestească noianul minunilor tale , ce le pogori neâncetat prin Sfânta Icoana ta asupra cinului călugăresc din Schitul Prodromul şi a tuturor credincioşilor ortodocşi ce se roagă cu credinţă şi cu dragoste Slăvitului tău Chip.

Catavasiile Cântării a 3 a

1.Izbăveşte-ne din nevoi ,Născătoare de Dumnezeu Inaintemergătoare ,că toţi după Dumnezeu la tine scăpăm ca şi către un zid nestricat şi
folositor.

2.Caută cu milostivire ,cu totul lăudată Născătoare de Dumnezeu spre necazul cel cumplit al trupului meu şi vindecă durerea sufletului meu.

Ectenia pomenirii

Preotul:Miluieşte-ne pe noi Dumnezeule după mare mila Ta,rugămu-ne Ţie ,auzi-ne şi ne miluieşte.
Strana :Doamne miluieşte ( de 3 ori).
Preotul:Incă ne rugăm pentru Preafericitul Părintele nostru Daniel ,Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române şi pentru toţi întru Christos fraţi ai noştri.
Strana :Doamne miluieşte ( de 3 ori).
Preotul:Incă ne rugăm pentru mila,viaţa ,pacea,sănătatea,mântuirea,cercetarea,lăsarea şi iertarea păcatelor robilor lui Dumnezeu N (numele de botez al celor pentru care se oficiază paraclisul) şi a celor prezenţi la sfântul paraclis.
Strana :Doamne miluieşte ( de 12 ori).
Preotul:rosteşte Ecfonisul:Că tu eşti Împăratul Păcii şi Mântuitorul sufletelor noastre şi Ţie Slavă îţi înălţăm Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh ,acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Strana :Amin-iar după ecfonis se cântă :
Condacul –pe glasul al 8 lea .Podobie :apărătoare Doamnă.
Chipului tău Preacurată Născătoare de Dumnezeu Fecioară,ne închinăm credincioşii,cinstindu-l după vrednicie ,căci ne păzeşti şi ne izbăveşti de toate ispitele şi de relele întâmplări.Deci mulţumind strigăm Ţie :Bucură-te ,Fecioară nădejdea şi slava creştinilor .
Preotul:Încelepciune.
Prochimenul-pe glasul al 4 lea :
Pomeni-voi numele tău întru tot neamul şi neamul .
Stih:ascultă fiică şi vezi şi pleacă urechea ta şi uită poporul tău şi casa părintelui tău şi va dori Împăratul frumuseţea ta.
Preotul:şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta Sfânta Evanghelie ,pe Domnul Dumnezeul nostrum să-l rugăm .
Strana : Doamne miluieşte ( de 3 ori).

Preotul:Înţelepciune drepţi să ascultăm Sfânta Evanghelie.Pace tuturor.
Strana :şi duhului tău.
Preotul:din Sfânta Evanghelie de la Luca citire (cap1 de la 39-49;56)
Strana :Slavă Ţie Doamne ,slavă Ţie.
Preotul:să luăm aminte:

În zilele acelea, sculându-se, Maria s-a dus în grabă la munte, într-un oraş al lui Iuda şi a intrat în casa lui Zaharia şi s-a închinat Elisabetei. Iar când a auzit Elisabeta închinarea Mariei, a săltat pruncul în pântecele ei; şi Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt şi a strigat cu glas mare şi a zis: Binecuvântată eşti tu între femei şi binecuvântat este Rodul pântecelui tău! Şi de unde cinstea aceasta pentru mine, ca să vină la mine Maica Domnului meu? Căci iată, cum a ajuns glasul închinării tale în urechile mele, a săltat pruncul de bucurie în pântecele meu. Şi fericită este aceea care a crezut că vor fi împlinite întocmai cele spuse ei de la Domnul. Atunci a zis Maria: Măreşte, suflete al meu, pe Domnul şi se bucură duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu, pentru că a căutat spre smerenia roabei Sale. Iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, pentru că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic, şi sfânt este numele Lui. Şi a rămas Maria împreună cu Elisabeta ca la trei luni. Apoi s-a înapoiat la casa sa.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.-glasul al 2 lea
Părinte, Cuvinte şi Duhule, Treime Sfântă, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Milostive, curăţeşte mulţimea greşelilor noastre.
Stihira ,glasul al 2-lea <>
Stih: Miluieşte-ne, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale şterge fărădelegea mea.

Chipul sfintei tale icoane ,prealăudată Născătoare de Dumnezeu ,izbăveşte de toată vătămarea ,pe cei ce se apropie cu dragoste de ea .Mântuieşte Preacurată ,pe cei care nădăjduiesc întru ajutorul tău , cinstind preasfântă Icoana ta Prodromiţa , cea cu dumnezeiască minune zugrăvită.

Mantuieste , Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale Sfantului Ierarh Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, facatorul de minuni, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Strana: Doamne, miluieste (de 12 ori),
Cu mila si cu indurarile si cu iubirea de oameni ale Unuia-Născut Fiului Tau, cu Care esti binecuvântat, impreună cu Preasfântul şi bunul şi de viaţă făcătorul Tău Duh, acum şi pururea şi in vecii vecilor.
Strana : Amin.

Cântarea a VII –a

Tinerii cei ce au mers din Iudeea in Babilon oarecând, cu credinţa Treimii văpaia cuptorului au călcat-o, cântând: „Dumnezeul părinţilor noştri, bine esti cuvântat."

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Arată-ne acum nouă păcătoşilor milele tale cele de demult Stăpână ,câte le-am aflat din scrierile psalmistului ,căci strămoşii noştrii cu adevărat le-au şi văzut ,iar noi te rugăm să ne ajuţi să putem povesti şi altora măririle sfintei tale Icoane Înaintemergătoarea.

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.
Lăudam cu multă cucernicie sfântă Icoana ta,Preacurată şi rugându-ne înaintea ei cu evlavie ,primim toţi dumnezeiască veselie şi sănătate. Stih:Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh
Icoana ta cea cu minune zugrăvită ai dăruit-o ,Fecioară ,monahilor schitului Prodromu de la Muntele Athos ,spre a fi mângâiere sufletească în necazuri şi întru primejdii păzitoare ,tuturor celor ce locuiesc în acest sfânt locaş.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tu eşti Preasfântă Fecioară porumbiţa cea aleasă a lui Dumnezeu şi prin înălţimea cea mai presus de slavă zburătoare ,iar locaşul tău ceresc Preacurată este grădina cu tot felul de izvoare de apă vie şi răcoroasă şi Raiul cu pomi veşnic înfloriţi şi roditori.

Cântarea a VIII –a

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Când a sosit Stăpână ,preasfântă icoana ta,la Schitul Prodromu ceata călugărilor a alergat cu mare bucurie în întâmpinarea ei şi cu dulci cântări în biserică au adus-o .

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Icoana ta, Preacurată s-a arătat liman de mântuire celor ce locuiesc în Sfântul Munte Athos,iar de la sfântul tău chip dăruieşti tuturor credincioşilor tămăduire de boli ,pentru aceasta slăvim pururea mila şi ocrotirea ta.

Stih:Binecuvântăm pe Tatăl ,pe Fiul şi pe Sfântul Duh Domnul.

Locaşul tău Stăpână ,din schitul românesc Prodromu se purifică prin strălucirea ta şi se impodobeşte cu dumnezeieşti cântări ,îmbogăţit fiind cu dumnezeiască icoana ta.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.

Ipostatnică viaţă ai născut Fecioară pe Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu ,pe Acela Preacurată , ca pe un bun şi iubitor de oameni ,roagă-l ca să ne scrie în Cartea Vieţii ,pe noi cei ce cu dragoste cinstim Sfânta icoană ,Prodromiţa .
Stih: Să lăudăm ,bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului ,cântându-I şi preaânălţându-l întru toţi vecii.

Irmos:,,Pe Împăratul Ceresc pe care îl laudă Oştile Îngereşti ,lăudaţi-L şi-L preaânălţaţi întru toţi vecii.’’

Cântarea a IX-a

Irmos:,,Cu adevărat Născâtoare de Dumnezeu,te mărturisim pe Tine Fecioară curată ,noi cei izbăviţi prin tine ,slăvindu-te cu Cetele celor fără de trup.’’

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Nectar de milostivire ,Stăpână ,ne-ai izvorât nouă de la sfântă icoana Ta Înaintemergătoarea din care se revarsă râuri de viaţă purtătoare spre izbăvirea sufletelor şi trupurilor noastre.

Stih: Preasfânta Născâtoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi.

Împarte Fecioară bogăţia darului tău ,celor ce cu bună cucernicie slăvesc sfânta Icoana ta,dăruindu-le viaţă paşnică ,îmbelşugare bunătăţilor ,mântuire sufletelor şi împărăţia Cerurilor ,Maica Domnului Christos .

Stih:Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împărăteasa Tuturor,Maică Preaslăvită ,pe cei care binecuvântează preacinstit numele tău şi se roagă cu evlavie Sfintei tale icoane Înaintemergătoarea,ferşte-i de primejdii şi necazuri .Ocroteşte poporul român de toată reaua întâmplare şi nevoia ,acum şi în vremea ce va să vie.

Stih: Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.Amin.

Veseleşte-i,O ,Preasfântă Fecioară pe toţi creştinii ortodocşi care cu credinţă te cheamă şi cu dragoste cinstesc chipul tău şi primesc de la tine daruri minunate şi veşnice bucurii,căci toate le poţi ,Maica lui Dumnezeu .
-apoi rostim făcând 3 metanii mari:
Cuvinese cu adevărat sa te fericim pe Tine Născatoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru, ceea ce eşti mai cinstită decat heruvinii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fară stricaciune pe Dumnezeu Cuvantul L-ai născut, pe Tine cea cu adevarat Născatoare de Dumnezeu te mărim!

Preotul tămâiază în biserică altarul şi pe credincioşi sau camera în care se oficiază paraclisul,în cazul în care la locuinţa unui creştin paraclisul nu este oficiat de preot fiind rostit de credinciosul respectiv ,acesta va tămâia singur camera.Apoi se rostesc mărimurile(laudele):
1.Lăudaţi dreptcredincioşilor pe Stăpâna noastră şi pe Fiul Său Dumnezeu închipuiţi pe sfânta Icoană care neâncetat revarsă asupra noastră râuri de binefaceri ,întărire sufletească şi sănătate trupească.
2.O,Fecioară Maria ,preaslăvite şi minunate lucruri a săvârşit Dumnezeu prin tine dintru început.
Mărire ţie,Preacurată ,Muntele cel Sfânt şi netăiat ce ne-ai dăruit Icoana ta minunată Înaintemergătoarea,spre neâncetată bucurie.
3.Veniţi creştinilor cu bucurie şi cu credinţă să cinstim pomenirea preaslăvitei minuni a Maicii lui Christos Dumnezeu ,care în chip negrăit a închipuit dumnezeieştile feţe pe sfânta sa icoană de la care primim neâncetat milele tale cele bogate.
4.Bucuraţi-vă dreptmăritorilor creştini,că Fecioara Preacurată,ne-a dăruit tuturor preasfânta sa icoană Prodromiţa ca pe un zid neclintit de apărare împotriva duşmanilor văzuţi şi nevăzuţi ,a bolilor ştiute şi neştiute şi ca o chezăşie a mântuirii noastre.

Priveşte cu milostivire , Preacurată Fecioară Înaintemergătoare,pe cei ce se roagă cu smerenie la icoana ta,chemând într-ajutor preasfânt numele tău şi împlineşte precum binevoieşti rugăminţile acestora.

Cu toate Oştile Îngereşti ,cu Înaintemergătorul şi Botezătorul Ioan ,cu slăviţii Apostoli şi cu toţi sfinţii ,roagă-te Preasfântă Fecioară Maria Fiului tău Dumnezeu ,să ne mântuiască pe noi.

Sfinte Dumnezeule , Sfinte Tare , Sfinte fără de moarte ,miluieşte-ne pe noi(de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Preasfântă Treime ,miluieşte-ne pe noi .Doamne ,curăţeste păcatele noastre .Stăpâne ,iartă fărădelegile noastre ,Sfinte ,cercetează şi vindecă neputinţele noastre ,pentru numele Tău.
Doamne miluieşte(de 3 ori).
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
Tatăl Nostru care eşti în ceruri, sfânt sfânt este numele Tău ,vie Împărăţia Ta ,facă-se voia Ta ,precum în cer aşa şi pe pământ .Pâinea noastră cea de toate zilele dăne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre .Şi nu ne lăsa pe noi duşi în ispită şi ne izbăveşte de cel rău şi viclean. Amin.
După aceasta Preotul (citeţul)rosteşte:
Ecfonisul:
Că a Ta este impărăţia şi puterea şi slava ,a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.
-apoi în timp ce se cântă (rosteşte) troparul icoanei ,preotul tămâiază icoana Prodromiţa şi pe credincioşi la biserică sau acasă la cei care au solicitat oficierea paraclisului ,atunci când la locuinţa credincioşilor ,paraclisul nu se oficiază de către preot ,citeţul tămâiază singur icoana Maicii Domnului Înaintemergătoarea.
Troparul icoanei –pe glasul întâi :
Născătoare de Dumnezeu ,Pururea Fecioară ,Sfintei şi dumnezeieştei Icoanei tale ,cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne ,o sărutăm mulţumind.Căci prin tr-nsa celor credincioşi le dăruieşti cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor .Pentru aceasta strigăm către tine :Slavă fecioriei tale! Slavă milostivirii tale! Slavă purtării tale de grijă ,ceea ce eşti una binecuvântată!

Preotul (citeţul) rosteşte Ectenia întreită:
1.Miluieşte-ne Dumnezeule după mare mila ta,rugămu-ne ţie ,auzi-ne şi ne miluieşte .
Strana: Doamne miluieşte(de 3 ori).
2.Încă ne rugăm pentru mila,viaţa,pacea,sănătatea,mântuirea,cercetarea,iertarea,buna–sporire şi chivernisire a robilor lui Dumnezeu (N=numele de botez)şi pentru
ca să li se ierte lor toată greşeala cea de voie şi cea fără de voie .

Strana: Doamne miluieşte(de 3 ori).

3.Încă ne rugăm ca să fie păzit sfânt locaşul acesta ,ţara aceasta ,oraşul acesta şi toate oraşele şi satele ,de boală,de foamete,de cutremur,de potop,de foc,de sabie,de venirea altor neamuri asupra noastră şi de războiul cel dintre noi ,pentru ca milostiv,blând şi lesne iertător să ne fie nouă bunul şi iubitorul de oameni Dumnezeul nostru şi să–şi întoarcă toată mânia care se porneşte asupra noastră ,să ne izbăvească pe noi de îngrozirea Lui cea dreaptă ,care este asupra noastră ,şi să ne miluiască pe noi.
Strana: Doamne miluieşte(de 40 ori).

4. Încă ne rugăm şi pentru ca Domnul Dumnezeul nostru să audă glasul rugăciunii noastre ,a păcătoşilor şi să ne miluiască pe noi.

Strana: Doamne miluieşte(de 3 ori).

5.Auzi-ne pe noi Dumnezeule ,Mântuitorul nostru ,nădejdea tuturor marginilor pământului şi a celor ce sunt pe mare ,departe şi Milostive ,milostiv fii nouă ,Stăpâne ,pentru păcatele noastre şi ne miluieşte pe noi.

Strana: Doamne miluieşte(de 3 ori).
După aceasta Preotul zice ecfonisul: Că milostiv şi iubitor de oameni eşti , Doamne Dumnezeule şi Ţie slavă înălţăm ,Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh,acum şi pururea şi în vecii vecilor .
Strana:Amin.
Preotul:Încelepciune
Strana: Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.
Preotul:Slavă Ţie Christoase ,Dumnezeul nostru , Slavă Ţie.

Strana: Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor . Amin.

Doamne miluieşte Doamne miluieşte Doamne miluieşte,întru numele Domnului ,părinte ,binecuvintează.
Preotul rosteşte Otpusul:
Christos ,Adevăratul Dumnezeul nostrum,pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Sale ,ale sfinţilor ,măriţilor şi întru tot lăudaţilor Apostoli ,ale sfântului N(al hramului bisericii sau ocrotitorul ceresc al locuitei ),ale sfântului N(din calendarul ortodox al zilei când se oficiază paraclisul),a cărui pomenire o săvârşim ,ale sfinţilor şi drepţilor dumnezeieşti părinţi ,Ioachim şi Ana ,şi ale tuturor sfinţilor să ne miluiască şi să ne mântuiască pe noi ca un bun şi de oameni iubitor.
Stăpână ,primeşte rugăciunile robilor tăi şi ne izbăveşte pe noi din toată nevoia şi necazul .
Toată nădejdea noastră spre tine o înălţăm ,Maica lui Dumnezeu ,păzeşte-ne sub sfânt Acoperământul tău.
Preotul:Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri ,Doamne Iisuse Christoase ,Dumnezeul nostru ,miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi.Amin.

BALADA IUBIRII

2010-03-07T08:01:00.000-08:00

Vezi mai multe video Diverse

DESPRE SMARENIE

2010-03-07T04:43:00.000-08:00

7:42 AM 3/7 UCENICUL: Am citit cândva, Părinte, Prin reviste şi cărţi sfinte, Că obţinem mântuirea, Că obţinem izbăvirea De la Bunul Dumnezeu, Nu din fapte, cum cred eu, Ci, aceasta, o primesc Numai cei ce se smeresc. Se dă doar celor smeriţi, Celor blânzi şi umiliţi. Mântuirea, aşadar, Înţeleg că e un dar. De-i aşa cum am citit, Cum cunosc în mod vădit Că sunt mândru, sau smerit ?
7:42 AM 3/7 PĂRINTELE: Da, aşa-i copilul meu ! Milostivul Dumnezeu, Cel ce sigur ne iubeşte, Din iubire dăruieşte Mântuirea, fiu iubit, Lucrătorului smerit. Aşadar, te mântuieşti Numai dacă te smereşti. Nimeni nu s-a mântuit Dacă nu s-a şi smerit.
7:44 AM 3/7 Ei, copile-aici i-aici ! În mândrie poţi să pici Când cu mintea nu gândeşti, De nu vrei să te smereşti. Poţi să faci tu fapte bune Cât să nu încapă-n lume. Poţi să faci tu toate cele Dacă au mândrie-n ele... Tot nimic nu foloseşti Şi-n zadar te osteneşti.
7:45 AM 3/7 Pe om, dacă nu-i smerit, Îl cunoşti în chip vădit După cele din afară: După gesturi, bunăoară, După port şi dor fierbinte, De a fi mereu în cinste. Pe cel ce e mândru, frate, Îl citeşti ca într-o carte, Căci el vrea cu insistenţă Să tot iasă-n evidenţă.
7:46 AM 3/7 Ca să înţelegi mai bine, Ce subtil lucrează-n lume Şi cu câtă energie Spurcăciunea de mândrie, Cu mulţimea ei de fiice, Ucenicul meu novice, Am să-ţi dau nişte exemple, Care-mi par mai concludente, De mândrii de-astea... subtile Ce se văd doar prin lentile. Am eu un “binoclu” scump, Ce m-ajută foarte mult.

POSTUL SI FAPTELE BUNE

2010-03-05T01:44:00.000-08:00

Postul cu faptele este cel mai primit inaintea Lui Dumnezeu Postul crestin - postirea cu faptele Postul, dragii mei, este bucurie, este curatire de pacate, este - daca vreti - albirea sufletului. Dumnezeu, in marea Lui milostivire, a lasat portite pentru a intra in Rai, iar una din aceste porti este postul. Multi sunt cei ce au intrat in Imparatia Cerurilor spalandu-si pacatele prin post si rugaciune. Daca postul este unit cu rugaciunea si cu faptele cele bune este o cale sigura spre mantuire. Faptele cele bune se pot face la tot pasul nu putem sa spunem ca nu avem ocazia sa facem binele deoarece la tot pasul este cineva care are nevoie de o mana de ajutor, de un sfat, de o mangaere, de o bucata de paine.
6:27 PM 3/4 Am sa adaug aici o istorioara legata de milostenie. Un om mai instarit era in curtea casei sale si - voind sa stea la masa - auzi batai in poarta si mergand sa deschida gasi un om sarac care cerea milostenie. Suparandu-se, inchise poarta si striga saracului sa mearga in alta parte ca el nu poate sa-i dea nimic de pomana. Dar insistand acel sarac sa primieasca ceva, acel om instarit se supara si arunca cu o paine in acel sarac, iar saracul - luand painea - o saruta si multumi Lui Dumnezeu pentru ca se indura de el sa nu moara de foame. Dupa o vreme muri acel om instarit si ajungand la judecata, diavolii puneau toate faptele cele rele in balanta pentru a pune mana pe sufletul lui si pentru a-l duce in iadul cel mai de jos.
6:27 PM 3/4 In zadar cautau ingerii Lui Dumnezeu, ca nu gaseau nici o fapta buna ca sa nu piarda acel suflet pana cand intr-un tarziu ingerul pazitor al acelui bogat isi aduse aminte de acea paine pe care atunci cand o puse in balanta se inclina balanta si cu acea paine reusi sa spele toate faptele lui cele rele. Iata dar cat de mare este milostenia, dragii mei, si cum poate o fapta neansemnata sa ne aduca mantuirea sufletului. Sunt multe lucruri de spus despre fapte bune si mai ales despre felul cum ar trebui sa arate postul crestin, dar o sa ma opresc aici si Bunul Dumnezeu sa ne daruiasca tuturor gandul cel bun spre plinirea celor catre mantuire. Cu dragoste frateasca,
8:54 AM 3/5 ****Cititi Psaltirea ca sa alungati diavolii*** Psaltirea face parte din cartile canonice ale Vechiului Testament. E o carte pentru omul incercat de necazuri si suparari, pentru cel ce-si plange pacatele, pentru cel ce aduce multumire, pentru cel care cere intarire in lupta cu ispitele. Orice om se regaseste in ea. E de ajuns sa incepi citirea, ca sa n-o mai lepezi din mana. Insa, exista credinta ca atunci cand citim Psaltirea, vin asupra noastra numai necazuri. In ochii unor oameni cu o astfel de credinta, citirea Psaltirei este primejdioasa. Nu stiu de unde a aparut aceasta credinta, dar un lucru e sigur: citirea ei nu aduce nici un rau. Dimpotriva, tamaduieste ranile lasate de pacate, pastreaza sanatos pe cel care nu-i atins de boala si pune pe fuga demonii.
8:54 AM 3/5 Potrivit invataturii Sfintilor Parinti, a nu citi Psaltirea, inseamna a iesi la lupta cu diavolii fara a avea arme. Iar daca nu avem arme la noi, diavolul ne ia prizonieri, adica ne face robi ai pacatelor. Este posibil ca oamenii care nu mai au rezistenta in lupta cu pacatul, sa se raporteze gresit la anumite lucruri si astfel, sa considere Psaltirea aducatoare de rele.
8:57 AM 3/5 va ajuta si te va mangaia; pentru totdeauna. Amin”.

DRUMUL CRUCII

2010-02-23T12:36:00.000-08:00

Despre barbatul crestin

2010-02-22T20:06:00.001-08:00

Despre Sfintii casatoriti...........

2010-02-22T19:59:00.000-08:00

“Căsătoria , cale spre sfinţenie – Vieţile sfinţilor căsătoriţi“,

de David şi Mary Ford,

Editura Sophia,

Bucureşti, 2001

Septembrie

Sfantul Anghel, Noul Mucenic – 1 septembrie, Constantinopol, sec.XVII

Sfintii Teodot si Rufina – 2 septembrie, Asia Mica, sec.III

Sfintii Zaharia si Elisabeta – 5 septembrie, Palestina, sec.1

Sfintii Eudoxie si Vasilissa – 6 septembrie, Armenia, sec. III-IV

Sfintii Ioachim si Ana – 9 septembrie, Palestina, sec. I i.Hr.

Sfanta Teodora din Alexandria – 11 septembrie, Egipt, sec. V

Sfintii Dimitrie si Evantia – 11 septembrie, Asia Mica, sec.I

Regina Ketevana – 13 septembrie, Georgia, sec.XVII

Sfantul Filotei, Facatorul de Minuni – 15 septembrie, Asia Mica, sec.X

Sfintii Eustatie si Teopista – 20 septembrie, Roma si Egipt, sec. I-II

Sfanta Doroteia – 24 septembrie, Rusia, sec.XVII

Sfintii Chiril si Maria – 26 septembrie, Rusia, sec.XIV

Sfantul Grigorie Luminatorul – 30 septembrie, Armenia, sec.III-IV

Octombrie

Sfanta Domnina – 4 octombrie, Siria, sec.IV

Sfantul Ammun Egipteanul – 4 octombrie, Egipt, sec.IV

Sfintii Edwin si Ethelburga – 4 octombrie, Anglia, sec.VII

Sfintii Andronic si Atanasia – 9 octombrie, Antiohia, sec. VI

Sfantul Ignatie din Mitilena – 14 octombrie, Grecia, sec.XVI

Sfintii Terentie si Neonila – 28 octombrie, Siria, sec.III

Sfantul Timotei de la Esfigmenu – 29 octombrie, Tracia, sec. XIX

Sfintii Cleopa si Maria – 30 octombrie, Palestina, sec.I

Noiembrie

Sfantul Ioan Imparatul – 4 noiembrie, Nicea, sec.XIII

Sfintii Galaction si Epistimia – 5 noiembrie, Edessa si Sinai, sec. III

Sfantul Valaam Keretki – 6 noiembrie, Rusia, sec.XVI

Sfintii Melasip si Cassina – 7 noiembrie, Asia Mica, sec.IV

Sfantul Stefan Deciani 11 noiembrie, Serbia, sec.XIV

Sfanta Stefanida

Sfantul Ioan Milostivul – 12 noiembrie, Cipru si Egipt, sec. VI-VII

Sfintii Filimon si Apfia – 22noiembrie, Colosse si Gaza, sec. I

Sfantul Iacov Persul – 27 noiembrie, Persia, sec.IV-V

Decembrie

Sfantul Spiridon – 12 decembrie, Cipru, sec.IV

Sfanta Teofana Imparateasa – 16 decembrie, Constantinopol, sec.IX

Sfantul Filogonie – 20 decembrie, Antiohia, sec. III-IV

Sfanta Melania Romana si Pinian – 31decembrie, Roma si Tara Sfanta, sec. IV-V

Ianuarie

Sfanta Iuliana Lazarevskaia – 2 ianuarie , alta sursa

Sfanta Xenia din Petersburg – 24 ianuarie, Rusia, sec.XVIII

Sfintii Xenofont si Maria – 26 ianuarie, Constantinopol si Ierusalim, sec.V

Februarie

Sfanta Gorgonia – 23 februarie, Iconia si Cappadocia, sec.IV

Martie

Sfantul Conon si Ana – 5 martie, Isauria, sec.I-II

Sfantul Aristobul – 16 martie, Cipru si Britania, sec.I

Sfintii Hrisant si Daria – 19martie, Alexandria, Atena, Roma

Aprilie

Mai

Sfintii Esper si Zoe – 2 mai, Pamfilia si Roma, sec.I-II

Sfintii Timotei si Mavra – 3 mai, Egipt, sec. III

Sfinţii Rictrude şi Adalbald – 12 Mai, Franţa şi Belgia, sec. VII

Sfinţii Serghie şi Irina – 13 Mai, Bizanţ, încep. Sec. IX

Sfintii Andronic si Iunia – 17 mai, Roma si Pannonia, sec.I

Sfinţii Emilia şi Vasilie cel Batrân – 8 Mai sau 30 Mai, Cappadocia, sec. IV

Iunie

Sfânta Clotilda şi Regele Clovis – 3 iunie, Franţa, sec. V-VI

Sfânta Sofia – 4 iunie, Tracia (nord-estul Greciei)

Sfântul Marcu Noul Mucenic – 5 iunie, Smirna şi Chios, sec. XVIII-XIX

Sfinţii Macrina cea Bătrână şi Vasilie – 30 mai, Pont (Asia Mică), începutul sec. IV

Sfânta Maria cea Nouă – Grecia, cca. sec. XIV

Sfântul Leonid – 5 Iunie, Egipt, sec. II

Sfinţii Nicandru şi Daria – 8 Iunie, Încep. Sec. III

Sfântul Marchian – 8 Iunie, Încep. Sec. III

Sfântul Gheorghe, Noul Mucenic din Attalia – 25 Iunie, Asia Mică, sec. XIX

Sfinţii Petru şi Fevronia – 25 Iunie, Rusia, sec. XIII

Sfinţii Lazăr şi Miliţa – 15 Iunie şi 19 Iulie, Serbia, sf. Sec. XIV

Iulie

Sfanta si Dreapta Marta, Maica Sfantului Simion – 4 iulie, Antiohia, sec.VI

Sfintii Mucenici Marin si Marta – 6 iulie, Persia si Roma, sec.III

Sfintii Dorotei si Eusebia – 7 iulie, Nicomidia, vestul Asiei Mici, sec. IV

Sfanta Golinduhia – 13 iulie, Babilon, Nisibis, Ierusalim, sec.VI

Sfintii Vladimir si Ana – 15 iulie, Rusia, sec. X-XI

Sfinţii Lazăr şi Miliţa – 15 Iunie şi 19 Iulie, Serbia, sf. Sec. XIV

Sfantul Atanasie din Chios - 24 iulie, Grecia, sec. XVII

Sfintii Aurelie si Natalia si Sfintii Felix si Liliosa - 27 iulie, Spania, sec. IX

August

Sfanta Teoclita Facatoarea de minuni – 3 august, sec. IX

Sfîntul Sfintit Miron, Episcopul Cretei, facatorul de minuni – 8 august, Creta, sec.IV

Sfanta Irina a Constantinopolului si Imparatul Kaloioan - Ungaria si Constantinopol , sec. XII

Sfintii Isaac si Rebeca – 21 august, Palestina, cca. 1900 î.H.

Sfintii Adrian si Natalia – 26 august, Nicomidia, sec.IV

Blandul Pastor

2010-02-21T18:29:00.001-08:00

Odată L-am văzut trecând
Cu turma pe Păstorul blând,
Mergea cu turma la izvor,
Blândul Păstor, blândul Păstor!

O oaie ce căzuse jos,
A ridicat-o El frumos,
Si-a pus-o in braţe la izvor,
Blândul pastor, blândul pastor !

El le-a iubit cu dor nespus,
Si viata pentru noi Si-a pus,
Si pentru mântuirea lor,
Blândul pastor, blândul pastor !
Dar mai târziu L-am întâlnit,
Cu spini era împodobit,
Intr-o mulţime de popor,
Blândul pastor , blândul pastor!

Când L-am văzut, L-am întrebat
Cine sunt cei ce Te-au scuipat ?
Atunci a suspinat uşor,
Blândul pastor , blândul pastor!

Si mi-a răspuns duios si lin,
Cei ce Mi-au pus cununi de spini,
Sunt oile ce Le-am fost lor,
Un blând pastor, un blând pastor !
Iar cei ce Mă lovesc turbat,
Sunt oile care pe braţ,
Le-am dus la câmp si la izvor,
Ca un pastor, ca un pastor !

Tăcu si ochii Lui senini,
De lacrimi limpezi erau plini,
Plângea de mila oilor,
Blândul pastor, blândul pastor !
Si-atunci oile au venit,
Pe cruce sus L-au răstignit,
Iar El plângea de mila lor,
Blândul pastor, blândul pastor !

Klaus Kenneth - Douã milioane de kilometri în cãutarea adevãrului

2010-02-21T16:59:00.001-08:00

http://www.agnos.ro/blog/2009/04/15/%3Cb%3Eklaus-kenneth-doua-milioane-de-kilometri-in-cautarea-adevarului/

Predica la Duminica Ortodoxiei a Parintelui N. Steinhardt de la Rohia

2010-02-21T16:56:00.000-08:00

Predica la Duminica Ortodoxiei a Parintelui N. Steinhardt de la Rohia (audio). Una dintre putinele inregistrari audio care ni s-au pastrat cu parintele.

Asculta mai multe audio Tehnologie

Ce inseamna „şi a înviat a treia zi după Scripturi”?

2010-02-21T16:55:00.000-08:00

Articolul al V-lea din simbolul credinţei „şi a înviat a treia zi după Scripturi”. Însemnătatea Învierii Domnului pentru noi şi pentru mântuirea noastră. Argumentarea scripturistică a împlinirii proorociilor Vechiului Testament

Iubiţi credincioşi, aşa cum vă spuneam în catehezele trecute, Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât nu i-a lăsat pe oameni în starea de osândă în care au ajuns în urma neascultării strămoşilor Adam şi Eva, o stare din care omul nu se mai putea întoarce la Dumnezeu prin propriile puteri, ci a găsit, în infinita Sa bunătate şi înţelepciune, mijlocul cel mai potrivit pentru a-l readuce pe om în starea harică din care căzuse. Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea lumii a fost acest mijloc prin care Dumnezeu a hotărât să-l ridice pe om la starea dintâi, stare din care el căzuse prin păcat. Aşadar, singurul motiv pentru care Dumnezeu ne-a răscumpărat a fost iubirea Sa faţă de noi. Sfântul Evanghelist Ioan spune foarte frumos că: „Dumnezeu aşa a iubit lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţă veşnică” (Ioan 3,16). Din iubire faţă de noi S-a coborât Domnul Hristos din cer ca Fiu al lui Dumnezeu şi S-a făcut om, de dragul nostru a suferit foame şi sete şi toate slăbiciunile omeneşti înafară de păcat, de dragul nostru a propovăduit Evanghelia, de dragul nostru a acceptat să fie arestat, scuipat, batjocorit, încununat cu spini, răstignit pe Cruce şi apoi omorât de oameni, de dragul nostru...
Ceea ce este însă foarte important să înţelegem, dragii mei, este faptul că toate acestea nu au fost un scop în sine. Întruparea, Patimile şi Moartea lui Hristos pe Cruce au fost doar mijlocul prin care Dumnezeu a ajuns la scopul imediat, care a fost Învierea Sa din morţi, iar aceasta din urmă, nu a fost făcută pentru Sine, ci tot pentru noi, şi nu doar aşa ca o demonstraţie a dumnezeirii Sale, aşa cum o făcuse schimbându-Se la Faţă, în muntele Taborului, ci cu un scop mult mai înalt, mai adânc şi mai general: Hristos a înviat din morţi pentru a ne elibera pe noi din robia morţii! Ce înseamnă acest lucru?
Aşa după cum ştiţi, urmarea imediată a păcatului neascultării de Dumnezeu, săvârşit de strămoşii Adam şi Eva a fost moartea. Dumnezeu le-a spus foarte clar: în ziua în care veţi mânca din fructele acestui pom veţi muri negreşit (Facere 2, 16-17), iar Sfântul Apostol Pavel referindu-se la păcatul primilor oameni spune la rândul său că „plata păcatului a fost moartea”. Primii oameni aveau de ales practic între binecuvântare şi blestem, preferându-l pe cel din urmă. Consecinţa nu a întârziat: izgonirea omului din rai şi intrarea lui în robia morţii. Aceasta e condiţia de existenţă a omenirii întregi şi a fiecărui ins în parte. Moartea, dragii mei, este singura noastră certitudine. De-a lungul unei vieţi ne putem îndoi de orice, înafară de faptul că vom muri. Oricât de întortocheate ar fi căile vieţii noastre, ele duc spre o singură direcţie: mormântul. Ce se întâmplă însă dincolo de mormânt? Ateii spun că dincolo de groapă nu mai e nimic, că totul se cufundă în neant. Mai întâlnim şi astăzi unii care, pentru a anunţa moartea cuiva, folosesc expresia „a trecut în nefiinţă”, expresie care – fie vorba între noi – e o mare prostie. Ar fi îngrozitor să fie aşa! Viaţa şi-ar pierde sensul, totul ar deveni absurd. Dacă după moarte nu mai e nimic, ce rost are să mai trăieşti, să te zbaţi, să iubeşti, să urăşti, să lupţi, să speri?
Ei bine, noi creştinii ştim că omul are două componente contitutive: trupul şi sufletul şi că acestea trăiesc împreună din timpul zămislirii în pântecele mamei şi până la ultima suflare. Ele nu se despart decât prin moartea fizică, atunci când trupul merge şi se descompune în pământul din care a fost alcătuit, iar sufletul nemuritor îşi ia zborul către ceea ce numim lumea de dincolo, unde laolaltă cu cei care trăiesc încă pe pământ, aşteaptă ceea ce mărturisim în Crez: „învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie”. Aşadar, la sfârşitul veacurilor, într-o vreme pe care numai Dumnezeu o ştie şi pe care doar El o va rândui, va avea loc învierea generală sau obştească a morţilor.
Se pune însă întrebarea: cum anume va învia trupul descompus al unui om spre a se reuni cu propriul său suflet, aceasta deoarece, să fim bine-înţeleşi, prin înviere se recompune omul în fiinţa lui întreagă, pentru ca astfel să se înfăţişeze la judecata care urmează (iar acest lucru e firesc, devreme ce trupul şi sufletul şi-au trăit împreună viaţa pe pământ şi împreună au făcut şi bune şi rele). Răspunsul ni-l dă magistral Sfântul Apostol Pavel în prima sa epistolă către Corinteni. El face aici o distincţie între trupul carnal şi cel duhovnicesc al omului. Nu e vorba de două trupuri, ci de unul şi acelaşi trup, în două ipostaze sau moduri de existenţă diferite. Trupul carnal este acela cu care omul trăieşte pe pământ şi care se descompune prin moarte. Trupul duhovnicesc este acelaşi trup, dar transfigurat prin înviere. Cum adică transfigurat? Realcătuit după o altă lege, a cerului nou şi pământului nou, o lege prin care întreaga lume va fi transfigurată, desăvârşită, îndumnezeită, sfinţită, va intra în veşnicie. Tot Sfântul Pavel aseamănă moartea şi învierea trupului cu o sămânţă îngropată în pământ (I Corinteni 15, 35-38). Din ea răsare o plantă, care însă nu mai seamănă cu ea, dar nici nu este altceva, ci are chipul pe care Dumnezeu l-a rânduit de la început, atunci când a făcut planta şi sămânţa ei. Zice Pavel: „Se seamănă (trupul) întru stricăciune, înviază întru nestricăciune; se seamănă întru necinste, înviază întru slavă, se seamănă întru slăbiciune, înviază întru putere; se seamănă trup firesc, învie trup duhovnicesc” (I Corinteni 15, 42-43). Dragii mei, dacă vrem să înţelegem mai bine cum va fi acest trup duhovnicesc al omului de după înviere, nu trebuie decât să privim la modelul său, care este Trupul lui Hristos după Înviere. Prin Întrupare din Sfânta Fecioară, Iisus a purtat trup întocmai ca al nostru, cu toate virtuţile şi slăbiciunile lui, înafară de păcat. Ei bine, Trupul lui Hristos înviat, era unul şi acelaşi cu Cel răstignit şi mort pe Cruce, numai că acesta era acum transfigurat şi îndumnezeit prin Înviere. Avea alte legi: putea să pătrundă prin materie, să mănânce fără să-i fie foame, să bea fără să-i fie sete, să străbată fulgerător distanţele fără să obosească, să se înalţe la cer, fără să aibă aripi. Devenise trup ceresc, Cel care avea să se înalţe şi să şadă de-a dreapta Tatălui. E motivul pentru care Sfântul Pavel, vorbind despre trupurile duhovniceşti ale oamenilor de după învierea obştească, le numeşte şi "trupuri cereşti" (I Corinteni 15, 49). Aşadar, la fel cum a fost Trupul Mântuitorului înviat, tot aşa vor fi şi trupurile noastre, atunci când vor învia pentru a se înfăţişa la Judecata de Apoi.
Dar vă veţi întreba: de unde putem să avem noi certitudinea că vom învia? Ei bine, certitudinea ne-o dă tot Învierea lui Hristos, dragii mei. Dacă credem că Hristos a înviat, credem că şi noi vom învia şi invers, dacă credem că noi vom învia, credem că şi Hristos a înviat. Acest dublu sens ni-l dă tot Sfântul Apostol Pavel, care se adresează astfel corintenilor: „dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum de zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor? Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” (I Corinteni 15, 12-14). Tot marele Apostol este cel care a introdus splendida metaforă a primului fruct, care începe să se coacă, numit în româneşte „pârgă”, adică semnul şi garanţia că toate celelalte fructe îl vor urma. De asemenea, el introduce şi binomul Adam-Iisus, ca arhetip al morţii şi arhetip al învierii. Iată cuvintele Apostolului: „Hristos a înviat din morţi, pârgă celor adormiţi, că devreme ce printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, tot printr-un Om a venit şi învierea morţilor, că după cum toţi mor în Adam, tot aşa toţi vor învia întru Hristos” (I Corinteni 15, 20-22).
Iar acum am să revin la ceea ce vă spuneam mai devreme, anume că prin Învierea Sa, Hristos ne-a eliberat pe noi din robia morţii. Cu toţii ne îndreptăm inevitabil spre moarte, ca urmare a păcatului primilor oameni, după cum am văzut, dar această moarte, dragii mei, nu mai este una veşnică! Şi aceasta deoarece imediat după Învierea Sa din morţi Hristos a coborât în iad, de unde i-a eliberat pe toţi drepţii, care se aflau în robia morţii veşnice, iar din acel moment, întreaga umanitate a fost răscumpărată din această robie a morţii veşnice, în care toţi ne aflam datorită păcatului strămoşesc, căci spune Sfântul Apostol Pavel că: „precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el” (Romani 5,12). Cu alte cuvinte, moartea aceasta fizică, prin care vom trece cu toţii, ca urmare a păcatului strămoşesc, nu mai este una veşnică, ci a devenit doar o poartă spre o altă viaţă. Cum va fi această viaţă, dacă va fi una de fericire veşnică sau una de singurătate şi chin veşnic, depinde doar de noi, de felul cum am ştiut să ne trăim viaţa şi să ne însuşim ceea ce Hristos a câştigat pentru noi. Ceea ce e important însă să reţinem este faptul că prin Învierea Sa, Iisus ne-a oferit posibilitatea de a ajunge în fericirea veşnică a comuniunii cu Dumnezeu în rai, ne-a scăpat din robia morţii veşnice. Imediat după Învierea Sa, El a coborât în iad de unde i-a eliberat pe cei drepţi. Ca urmare, Petru şi Ioan, alergând la mormânt, după ce au aflat de la femeile mironosiţe că a înviat Domnul, au găsit mormântul gol. Hristos nu mai era acolo. El era în iad, de unde scotea sufletele drepţilor. Icoana de tip occidental care-L înfăţişează pe Iisus uşor înălţat deasupra mormântului cu steagul biruinţei în mână, nu are nimic de-a face cu realitatea. Icoana ortodoxă este aceea care-L înfăţişează pe Iisus Cel înviat, pogorându-Se la iad şi eliberându-i pe strămoşii Adam şi Eva, care-L aşteptau laolaltă cu drepţii Vechiului Testament. Aceasta însă se petrecea jos sub pământ, deasupra mormântul gol. Din aceste motive, dragii mei, ca o concluzie la toate cele spuse până acum, putem afirma că Învierea este punctul central al întregii opere de mântuire, realizată de Dumnezeu.
Ea s-a petrecut aşa cum a fost prevestită de proorocii Vechiului Testament, motiv pentru care în articolul al V-lea din Crez, la care facem referire astăzi, avem menţiunea că Iisus a înviat a treia zi „după Scripturi”, adică toate s-au petrecut conform spuselor profeţilor Vechiului Testament. Proorocul Isaia, de pildă, spune: “Ca s-a luat de pe pamant viata Lui. Pentru faradelegile poporului Meu a fost adus la moarte” (53, 8), iar în Psalmul 15 ni se spune: “Ca nu vei lasa sufletul meu in iad, nici nu vei da pe cel cuvios al Tau sa vada stricaciunea” (v. 10). Invierea de a treia zi a fost inchipuita de petrecerea timp de trei zile si trei nopti a lui Iona in pantecele chitului, precum Însusi Domnul a spus: “Neam viclean si desfranat cere semn, si semn nu i se va da lui, decat semnul lui Iona proorocul. Ca precum a fost Iona in pantecele chitului trei zile si trei nopti, asa va fi si Fiul Omului in inima pamantului trei zile si trei nopti” (Matei 12, 39, 40). Acestea sunt doar câteva din multele locuri scripturistice în care ni se vorbeşte despre Învierea Domnului, asupra cărora însă nu vom mai insista acum.
Dragii mei, începând de mâine vom intra în Postul Mare, o perioadă de pregătire sufletească şi trupească pentru a întâmpina Sfintele Paşti, când vom prăznui cel mai mare eveniment, după cum am văzut, al iconomiei mântuirii noastre. Este o perioadă foarte frumoasă a anului bisericesc, în care fiecare, după puterea sa, e chemat să încerce să devină mai bun, să-şi primenească haina sufletului, pentru ca astfel să poată întâmpina aşa cum se cuvine Învierea Domnului. Aş vrea să vă pun la inimă un gând, pe care doresc să vi-l împărtăşesc la începutul acestei perioade sfinte a Postului Mare. Cred că este foarte important ca de la începutul postului să avem permanent în minte ţinta finală acestui post, care este Învierea Domnului. Postul Mare poate fi pentru unii o piatră de poticnire, mai ales prin rigoarea de a interzice consumul alimentelor de dulce sau abaterile de la conduita morală. Cred însă că cel mai important lucru este să reuşim să traversăm totul cu bine şi să ajungem la capătul încercărilor, care vor veni asupra noastră. Să facem din toate obstacolele care vor apărea, nişte obstacole transparente, prin care să vedem ţinta finală, care este Învierea Domnului. Chiar dacă vor apărea multe ispite în post, pentru că este ştiut că cu cât încearcă omul să se schimbe spre bine, să crească din punct de vedere duhovnicesc, cu atât diavolul se încăpăţânează să-l abată de la acest gând bun al lui, să încercăm să avem tot timpul în minte ţinta finală spre care ne îndreptăm – Învierea Domnului – şi totodată să nu uităm ceea ce trebuie să facem pentru a ajunge la ea aşa cum se cuvine. Dacă vom cădea, să ne ridicăm şi să mergem mai departe şi atunci cu siguranţă că Dumnezeu, văzând străduinţa noastră, ne va ajuta să depăşim mai uşor încercările care vor veni asupra noastră. Amin.

Pr. Decebal

Înțelesul cuvintelor :"și a pătimit și S-a îngropat"

2010-02-21T16:53:00.000-08:00

Înțelesul cuvintelor "și a pătimit și S-a îngropat";
Unde a fost sufletul Domnului în timp ce trupul a fost în mormânt?

În Simbol s-au mai pus cuvintele: "și a pătimit", cu toate că înainte s-au pus cuvintele și "S-a rastignit pentru a arăta încă o dată că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om cu adevărat și a suferit într-adevăr pe cruce ca un om, pâna la moarte. Dar a pătimit numai cu trupul, nu și cu Dumnezeirea, căci Dumnezeirea nu poate pătimi. Sf. Ioan Damaschin zice: “Spunem că Dumnezeu a suferit în trup, dar în nici un caz că Dumnezeirea a suferit prin trup” (Dogmatica, cartea m, cap. XXVI, trad. dt., p. 227).
Cuvintele "și a pătimit" mai au și un alt înțeles: Fiul lui Dumnezeu, deși n-a luat asupra Lui deodată cu firea noastră și păcatele ei, a luat totuși slăbiciunile noastre: trebuința de mâncare, de odihnă, frica de moarte, putința de a muri și putința de a suferi durere trupească și sufletească. Dar din potolirea trebuinței de mâncare, de sete, de odihnă, Iisus nu Și-a făcut o plăcere, ci le-a împlinit numai cât cerea trebuința, respingând toate ispitele. De asemenea a respins ispita de a scapa de moarte și de durere. Astfel, Iisus a luat asupra Lui aceste slăbiciuni omenețti, ca să sufere pentru noi durerea până la capatul ei, adică până la moarte. El știa că păcatul a intrat în firea omenească și se menține în ea prin dorința de plăcere și prin fuga de durere, care vine de pe urma plăcerii. Drept aceea s-a hotărât să rabde numai durerea. De aceea a luat asupra Lui acele slăbiciuni. Iar răbdând durerea pâna la capăt, a întărit firea în așa fel, că a scos din ea și acele slăbiciuni. Răbdând până la moarte, a învins frica de moarte și însăși moartea, în firea Sa omenească, și, drept urmare, firea Lui s-a sculat din morți la viața cea fără de moarte. “Cu moartea pe moarte a călcat”.
Dar Hristos a învins moartea și din pricină că ea a venit asupra Lui pe nedrept, căci pe dreptate moartea vine asupra oamenilor numai ca o urmare a plăcerii. “Deci toată firea noastră era stăpânită de moarte din pricina căderii. Iar motivul stăpânirii era plăcerea, care, luându-și începutul într-o neascultare, se menținea de-a lungul întregului lanț de nașteri naturale. Din pricina acestei plăceri a fost adusă moartea, ca osândă, peste firea umană. Domnul, făcându-Se om și neprimind ca obârșie a nașterii Sale, după trup, plăcerea necuvenită, - pentru care a fost adusă peste fire osânda cuvenită a morții -, ci primind cu voie, după fire, osânda cuvenită a morții în însușirea pătimitoare a firii, adică suferind-o, a răsturnat rostul morții, nemaiavând aceasta în El rostul de osândă a firii, ci a păcatului. Iar când moartea nu mai are plăcerea ca mama care o naște și pe care trebuie să o pedepsească, se face în chip vădit pricină a vieții veșnice. Astfel, precum viața lui Adam din plăcere s-a facut maică a morții și a stricăciunii, la fel moartea Domnului pentru Adam (căci El –Hristos- era liber de plăcerea lui Adam) se face născătoare a vieții vesnice" (Sf. Maxim Marturisitorul, Raspunsuri catre Talasie, rasp. 61, in "Filocalia", vol. III, Sibiu, 1948, pp. 337-338, 339).
Acesta este rostul pătimirii lui Iisus Hristos. El este omul durerii, omul durerii nedrepte. Prin durere a desfiintat păcatul, care își are pricina în căutarea plăcerii, și tot prin durere a desființat moartea.

De ce s-au mai pus în Simbol cuvintele "și S-a îngropat". Nu se înțelegea aceasta, odata ce S-a răstignit?
Prin aceste cuvinte se arată mai întâi ca Iisus a murit cu adevarat. "încă păcătoși fiind noi, Hristos pentru noi a murit" (Rom. 5, 8). Trupul Lui a fost părăsit de suflet și a fost așezat ca orice trup mort în mormânt.
În al doilea rând, prin aceste cuvinte se garantează adevărul învierii Lui din morți. Căci dacă Hristos ar fi fost luat de pe Cruce de Ucenici și ascuns undeva, nu s-ar mai fi putut aduce mormântul gol ca o dovadă pentru învierea lui Iisus Hristos. Dar mormântul Lui a fost public. Ba chiar a fost păzit de slujitorii iudeilor care se temeau să nu-L fure pe Iisus Ucenicii și apoi să spună că a înviat (Matei 27, 64). În felul acesta golirea minunată a mormântului, e o dovadă a învierii.
Unde a fost sufletul Domnului în timpul cât trupul Lui a stat în mormânt? Sufletul Lui s-a coborât la iad (Efes. 4, 9; 1 Petru 3, 19), dar nu ca să sufere chinurile de acolo, ca toți oamenii dinainte de El, căci cu acest scop se duc numai cei care pleacă de aici cu păcatul strămoșesc, sau cu păcate personale, și cine se duce la iad spre a suferi pentru păcate nu mai poate ieși de acolo prin puterile sale. Sufletul lui Iisus nu s-a dus acolo nici ca să întoarcă prin propovăduirea Sa pe păcătoșii din iad, căci acolo nu se mai pot schimba sufletele. Așadar, sufletul lui Iisus nu s-a dus acolo nici ca arhiereu, nici ca prooroc. El s-a dus acolo ca împărat, eliberând de acolo pe drepții din Vechiul Testament, care muriseră cu credința în venirea Sa. Prin aceasta Hristos a sfărâmat puterea iadului și a morții veșnice, căci de atunci acestea nu mai au putere peste cei ce au crezut sau cred în Hristos. Desigur, Iisus coborând la iad a facut cunoscut tuturor celor de acolo biruința Sa asupra păcatului și a morții, deci nu numai celor ce se folosesc de ea pentru că au crezut cât au fost pe pământ, ci și celor care nu se folosesc de ea din pricină că nu au crezut în venirea Lui.
În acest înțeles trebuie explicat locul din 1 Petru 3, 18-20: "Căci și Hristos a suferit odată moartea pentru păcatele noastre, El, Cel drept pentru cei nedrepți, ca să ne aducă, pe noi la Dumnezeu, omorât fiind cu trupul, dar viu făcut cu duhul, cu care S-a pogorat și a propovăduit și duhurilor ținute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată, când îndelunga răbdare a lui Dumnezeu astepta, în zilele lui Noe, și se pregătea corabia în care puține suflete, adică opt, s-au mântuit prin apă".
Dintre Sf. Parinti, Sf. Irineu vorbe;te clar despre coborârea Domnului la iad cu acest scop: “Hristos S-a coborat în cele ce sunt sub pămant și le-a binevestit iertarea păcatelor celor ce au crezut în El. Și au crezut în El toți care au sperat în El, adică au prevestit venirea Lui și au îndeplinit poruncile Lui: drepții, patriarhii și proorocii, cărora li s-au iertat păcatele ca și nouă" (Aduersiis Haereses, IV, 15). Iar Sf. Ioan Damaschin spune: “Sufletul îndumnezeit se coboară la iad, ca, precum a răsărit celor de pe pământ soarele dreptății, tot astfel să lumineze și celor ce stau sub pământ, în întunericul și umbra morții; ca precum a predicat celor de pe pământ pace... devenind celor credincioși cauză a mântuirii veșnice, iar celor neascultători mustrare pentru necredință, tot astfel și celor din iad” (Dogmatica, cartea III, cap. XXIX; trad. Pr. D. Fecioru, p. 231).
Dumnezeirea, care era unită cu firea omenească în Iisus Hristos, în timpul morții a rămas unită cu trupul în mormânt și cu sufletul în iad. Dacă aceasta s-ar fi despărțit de trupul si de sufletul firii noastre umane, Hristos care S-a dus în iad n-ar mai fi fost și Dumnezeu, ci numai om, iar trupul din mormânt n-ar mai fi fost trupul lui Dumnezeu, ci al unui om. Sf. Ioan Damaschin spune: “Chiar dacă a murit ca om, și chiar dacă sfântul Lui suflet s-a despărțit de trupul Lui preacurat, totuși Dumnezeirea nu s-a despărțit de cele două, adică de suflet și de trup, și astfel nici unicul ipostas nu s-a despărțit în două ipostasuri. Astfel unicul ipostas al Cuvântului a fost și ipostasul Cuvântului și al sufletului și al trupului. Niciodată, nici sufletul nici trupul n-au avut un ipostas propriu, altul decat ipostasul Cuvântului» (Dogmatica, cartea III, cap. XXVII, pp. 228-229). Deoarece trupul a ramas unit cu Dumnezeirea în mormânt, n-a început să se strice și numai pentru că sufletul a rămas cu Dumnezeirea în iad, a zdrobit puterea iadului și a eliberat pe drepții de acolo. De aceea Sf. Ioan Damaschin numește sufletul Domnului care merge la iad "sufletul îndumnezeit".
Dar n-a ajuns trupul Domnului nestricăcios și sufletul Lui îndumnezeit numai după înviere?
Este adevărat. Dar nestricăciunea și îndumnezeirea au doua înțelesuri. Trupul Domnului, înainte de înviere, a fost nestricăcios în înțelesul că nu se putea desface în pământ, dar a fost stricăcios în înțelesul că suferea de foame, de sete, de oboseală, putea fi străpuns cu cuie și putea muri, adică putea fi părăsit de suflet. De-abia după înviere devine nestricăcios în înțelesul că nu mai suferă nici o trebuința materială, nu mai suferă durere, nu mai poate muri (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea III, cap. XXVIII, trad. dt.). Aceasta este și deplina îndumnezeire a trupului. Tot doua înțelesuri are îndumnezeirea sufletului. Înainte de înviere sufletul era îndumnezeit în înțelesul că voința și lucrarea sa erau îmbogățite, călăuzite și străbătute de Dumnezeirea Cuvântului. Dar după înviere e îndumnezeit în înțelesul că lucrarea lui e străbătuta cu totul de lucrarea Dumnezeirii.

Canonul Sfantului Andrei Criteanul

2010-02-21T16:52:00.001-08:00

Canonul Sfantului Andrei Criteanul
In data de 15 februarie incepe Postul Mare. Acesta dureaza 7 saptamani, fiind o perioada de curatire si inaltare sufleteasca. In prima saptamana din Post, seara de la ora 18,00 in zilele de luni, marti, miercuri si joi se va citi in cadrul Pavecernitei Mari, Canonul Sfantului Andrei Criteanul. Va prezentam mai jos cateva detalii despre acest sfant mare al Bisericii.
Cine este Sfantul Andrei Criteanul ?
Sfantul Andrei Criteanul s-a nascut la Damasc, in jurul anului 660, sub stapanire musulmana, intr-o familie crestina care i-a dat o educatie aleasa. Mai tarziu, el devine monah in "Fratia Sfantului Mormant" - Ierusalim, fapt pentru care a fost mai tarziu supranumit si "Ierusalimiteanul".
Curand devine secretar al patriarhului de Ierusalim, iar in 685, in calitate de delegat al acestuia, semneaza la Constantinopol actele Sinodului al VI-lea Ecumenic, care a condamnat in 681 erezia monotelita (a unei singure vointe in persoana Domnului nostru Iisus Hristos).
Monahul Andrei ramane in Constantinopol, unde i se incredinteaza conducerea unei importante opere social-filantropice, in special conducerea unui orfelinat si a unei case pentru batrani, lucrare sociala foarte populara pentru Biserica bizantina din acea vreme.
In anul 692, a fost ales episcop de Gortyna, in Creta. De aici a primit si numele de "Cretanul" sau "Criteanul", pe care i l-a dat traditia bisericeasca. Andrei Criteanul a fost un mare episcop misionar. A construit biserici, a infiintat manastiri, a dezvoltat lucrarea filantropica a Bisericii, s-a ocupat de educatia tineretului din eparhia sa, a ajutat pe crestinii care au suferit de pe urma incursiunilor musulmanilor in insula etc. A fost un bun predicator, iar pentru a incuraja participarea poporului la viata liturgica a Bisericii a compus o multime de imne liturgice. El este considerat cel dintai autor de canoane liturgice, intre care cel mai renumit este Canonul cel Mare, care a intrat in cartea Triodul si constituie o piesa liturgica deosebit de importanta pentru perioada Postului Sfintelor Pasti.
Sfantul Andrei Criteanul a trecut la viata vesnica in anul 740, pe cand se intorcea de la Constantinopol spre Creta. De aceea, mormantul sau nu se afla in Creta, ci in localitatea Eresos din insula Mitilina (Lesbos).
Ce este Canonul cel Mare al Sfantului Andrei Criteanul ?
Este vorba de un canon de pocainta, adica un lung imn liturgic (peste 250 stihiri), alcatuit din 9 cantari bogate, compuse, la randul lor, din stihiri scurte de pocainta, ritmate de invocatia: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!", cerere care aminteste de rugaciunea vamesului din prima duminica a perioadei Triodului.
Canoanele liturgice au aparut la sfarsitul secolului al VII-lea si inceputul secolului al VIII-lea, inlocuind, in mare masura, imnele liturgice numite Condac. Totusi, intre cantarea a 6-a si a 7-a a fiecarui Canon se mai pastreaza un Condac urmat de un Icos. Canoanele, care au fost compuse la inceput de crestini sirieni elinizati din Palestina, sunt mai sobre din punct de vedere muzical si au un continut teologic mai accentuat.
Canonul liturgic are noua cantari lungi, formate din multe stihiri scurte, iar acestea noua intercalau la inceput cele noua cantari biblice folosite in viata liturgica rasariteana:
1. Cantarea lui Moise (Iesirea 15, 1-19);2. Noua cantare a lui Moise (Deuteronom 32, 1-43);3. Rugaciunea Anei, mama lui Samuel (1 Regi 2, 1-10);4. Rugaciunea profetului Avacum (Habacuc) (Avacum 3, 2-19);5. Rugaciunea lui Isaia (Isaia 26, 9-20);6. Rugaciunea lui Iona (Iona 2, 3-10);7. Rugaciunea celor Trei tineri;8. Cantarea celor Trei tineri;9. Cantarea Nascatoarei de Dumnezeu (Luca 1, 46-55) si rugaciunea lui Zaharia, tatal Sfantului Ioan Botezatorul (Luca 1, 68-79).
Fiecare cantare a Canonului incepe cu un Irmos (o strofa datatoare de ton), se continua cu stihiri mai scurte si se incheie cu o lauda de preamarire adresata Sfintei Treimi (doxastikon) si o lauda adresata Maicii Domnului (theotokion).
La Canonul initial al Sfantului Andrei Criteanul, mai precis la cantarile a 3-a, a 4-a, a 8-a si a 9-a, au fost adaugate de timpuriu cateva canoane mai mici, formate din trei cantari (trei ode), compuse de "Teodor" si "Iosif", adica Sfantul Teodor Studitul (+826) si Iosif de Sicilia (+886).
In secolele XI-XII, un canon de doua stihiri pentru o cantare a fost adaugat in cinstea Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, din vremea in care duminica a V-a din Postul Sfintelor Pasti a fost inchinata pomenirii Sfintei Maria Egipteanca. Apoi a fost adaugata la sfarsitul fiecarei cantari o stihira de cerere catre Sfantul Andrei Criteanul insusi. Dupa sinaxar se canta sau recita 16 stihiri, toate intercalate intre Fericiri.
Cum si cand se canta / citeste Canonul cel Mare ?
Acest canon al Sfantului Andrei Criteanul se canta pe glasul al 6-lea, care este mai trist. Irmosul se canta de doua ori, la inceputul si la sfarsitul cantarii. Rugaciunea "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!" este insotita de metanie mica si de semnul sfintei cruci.
Canonul Sfantului Andrei Criteanul se citeste pe fragmente in prima saptamana a Postului Sfintelor Pasti, in zilele de luni, marti, miercuri si joi, in cadrul Slujbei Pavecernitei; iar in intregime se citeste la Denia de joi din saptamana a 5-a a Postului Sfintelor Pasti, la Utrenie.
Ce contine Canonul cel Mare ?
Acest bogat si frumos canon este, in acelasi timp, meditatie biblica si rugaciune de pocainta. Canonul Sfantului Andrei Criteanul este un dialog al omului pacatos cu propria sa constiinta, luminata de citirea Sfintei Scripturi. Sufletul care se pocaieste plange ca nu a urmat pilda luminoasa a dreptilor virtuosi, ci robia patimilor aratate in multi pacatosi, dintre care unii nu s-au pocait, iar altii s-au mantuit tocmai fiindca s-au pocait.
Cu inima plina de smerenia vamesului, cu strigatul de iertare al fiului risipitor si cu gandul la infricosatoarea judecata, despre care vorbesc Evangheliile primelor trei duminici ale Triodului, autorul Canonului cel Mare ne arata, deodata, durerea si puterea pocaintei, leac si lumina a invierii sufletului din moartea pacatului.
Rugaciunea vamesului "Dumnezeule, miluieste-ma pe mine pacatosul!" devine, in Canonul Sfantului Andrei Criteanul, ritmul si respiratia pocaintei in staruitorul stih: "Miluieste-ma, Dumnezeule, miluieste-ma!"
Pocainta-rugaciune a fiului risipitor: "Parinte, gresit-am la cer si inaintea ta, nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau, primeste-ma ca pe una din slugile tale" ia accentul unui regret nesfarsit pentru pacat, ca pierdere si moarte a sufletului care valoreaza mai mult decat toata lumea materiala: "Ia aminte, Cerule, si voi grai; pamantule, primeste in urechi glasul celui ce se pocaieste lui Dumnezeu si-L lauda pe Dansul." (Cantarea a II-a, 2)
Pacatul este alipirea sufletului de cele pamantesti, incat: "toata mintea tarana mi-am facut" (Cantarea a II-a, 6). Prin pacat se pierde frumusetea nevinovatiei din Rai, se pustieste sufletul, se schimba demnitatea omului in rusine, iar apropierea de Dumnezeu se preface in instrainare de El.
Pacatul pe care il descrie Canonul cel Mare nu este al unui singur om, ci al firii omenesti cazute, incepand cu Adam si Eva. De aceea, Canonul cel Mare imbina pocainta cu meditatia la caderile in pacat sau biruinta asupra pacatului, asa cum se vad acestea in Sfanta Scriptura. Canonul cel Mare se canta in Biserica in timpul perioadei de pocainta a Postului Mare al Sfintelor Pasti, tocmai pentru a se arata ca toti oamenii au nevoie de pocainta si de iertare a pacatelor pentru a ajunge la mantuire.
Marii pacatosi care s-au pocait si s-au ridicat din pacat si patimi devin nu numai dascali ai pocaintei pentru intreaga Biserica, ci si rugatori pentru cei ce se lupta cu pacatul sau se curata de el prin pocainta.
Astfel, Cuvioasa Maria Egipteanca este invocata in Canonul cel Mare in stihul: "Cuvioasa Maica Marie, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!". Iar mai tarziu, Biserica a adaugat in Canonul Sfantului Andrei Criteanul si stihul-ru-gaciune adresat chiar lui, autorului: "Cuvioase Parinte Andrei, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi pacatosii!"
Rugaciunile din Canonul cel Mare adresate Maicii Domnului si Sfintilor Apostoli arata, in general, legatura dintre pocainta si inviere, dintre vremea Postului si sarbatoarea Pastilor. "Apostoli, cei doisprezece de Dumnezeu alesi, aduceti acum rugaciunea lui Hristos, ca sa trecem toti curgerea postului, savarsind rugaciuni de umilinta si savarsind virtuti cu osardie; ca in acest chip sa ajungem sa vedem invierea cea slavita a lui Hristos Dumnezeu, slava si lauda aducand."
Maica Domnului, care a purtat in pantecele ei si pe bratele ei pe Hristos-Domnul, aratandu-L lumii, impreuna cu Apostolii care au binevestit lumii pe Hristos, arata aici insasi taina Bisericii, in care puterea si darul pocaintei devin pregatire si dor de inviere, arvuna a vietii vesnice ca legatura de iubire a omului cu Dumnezeu.
Marturisirea si preamarirea Sfintei Treimi in Canonul cel Mare arata ca pocainta crestina este taina refacerii comuniunii oamenilor cu Sfanta Treime. Botezati in numele Sfintei Treimi, crestinii reinnoiesc Taina Botezului prin lacrimile pocaintei, mor pentru pacat si inviaza sufleteste pentru Hristos.
Marturisirea dreptei credinte prin doxologie se leaga strans de redescoperirea dreptei vietuiri prin pocainta. Milostivirea Sfintei, Celei de o fiinta, de viata facatoarei si nedespartitei Treimi este temelia si puterea care face ca "usile pocaintei" sa devina "portile imparatiei cerurilor" deschise in inimile celor ce cauta mantuirea si viata vesnica.
Un alt element care sustine rugaciunea de pocainta si, in acelasi timp, constituie semnul pocaintei profunde este plansul sau lacrimile caintei. Lacrimile sunt un dar de la Dumnezeu. Lacrimile care sustin rugaciunea de pocainta sunt numite intristarea cea dupa Dumnezeu, dupa expresia Sfintilor Parinti.
Sfantul Ioan Damaschinul explicand fericirea a doua, "Fericiti cei ce plang ca aceia se vor mangaia", arata clar ca nu orice plans aduce fericire, nu orice tanguire si lamentare este o virtute, ci plansul pentru pacate, numai acela aduce mangaiere. Nu plansul celui ce este suparat pentru ca ar fi dorit sa castige mai multi bani, dar a castigat mai putini, sau a ratat o sansa de a ajunge intr-un rang mai mare, dar nu a reusit.
Sfantul Ioan Damaschinul arata ca nu acesta este plansul adevarat, ci acesta este un plans egoist, un plans din orgoliu. Plansul adevarat este regretul sau cainta pentru pacatele pe care le-am facut, regretul si cainta pentru timpul pierdut, pentru energiile sufletesti si trupesti pe care le-am cheltuit in zadar, fara nici un sens duhovnicesc si fara nici o roada folositoare altora.
In timpul Postului Mare in Triod se subliniaza legatura deosebita dintre taina smochinului neroditor care s-a uscat pentru ca l-a blestemat Hristos Domnul si existenta umana cea indepartata de Dumnezeu, care nu aduce roada faptelor bune.
Sfantul Andrei Criteanul si alti Sfinti Parinti, meditand la pilda smochinului neroditor, cer lacrimile pocaintei ca sa ude cu ele smochinul neroditor al sufletului pentru a nu se usca definitiv. Iar Sfantul Efrem Sirul ne spune ca sufletul omului pacatos este plin de spinii pacatelor si de uscaciunea lipsei de iubire smerita fata de Dumnezeu si fata de semeni, iar lacrimile pocaintei vin peste sufletul acesta plin de spini si de uscaciune ca o ploaie curatitoare si roditoare. in acest sens, Parintii duhovnicesti vorbesc despre curgerea lacrimilor nevoitorilor sau ascetilor din pustie care au facut roditoare pustia prin rodirea virtutilor. Nu e vorba doar de pustia fizica, exterioara, ci, in primul rand, ei au facut roditoare pustia sufletului pacatos, transformand-o intr-un sol fertil al virtutilor.
Parintii Bisericii, mari dascali si traitori ai pocaintei, au impartit lacrimile in doua categorii: lacrimile de intristare numite si "strapungerea inimii" si lacrimile bucuriei. Lacrimile de intristare ard pacatul si spala sufletul pacatos precum focul curata fierul de rugina. Aceste lacrimi pot continua si dupa ce au fost iertate pacatele lor, ele transformandu-se in lacrimile bucuriei care izvorasc din rugaciunea curata. insa in viata spirituala ortodoxa, lacrimile bucuriei se dobandesc, in general, dupa ce credinciosul a trecut prin lacrimile pocaintei. Acest adevar ni-l arata Sfantul Ioan Scararul care, in lucrarea sa Scara virtutilor, vorbeste despre "lacrimile pocaintei celei de bucurie aducatoare", adica despre bucuria iertarii, bucuria ridicarii, bucuria invierii sufletului din moartea pacatului.
Dupa impacarea omului cu Dumnezeu prin Spovedanie, lacrimile pocaintei aduc pace in suflet. Lacrimile nu sunt un scop in sine, dar sunt semnul caintei profunde si semnul bucuriei iertarii si al refacerii comuniunii cu Dumnezeu, Izvorul bucuriei.
Cantarile noastre bisericesti compuse, in general, de monahi care au plans o viata intreaga, care s-au invrednicit de lacrimile pocaintei si de lacrimile bucuriei, contin o bucurie pasnica si pacificatoare. Ele nu urmeaza ritmul naturii impatimite de placeri, ci urmeaza ritmul metaniilor, acela al pocaintei. O astfel de muzica ne ajuta la sustinerea rugaciunii de pocainta.
Muzica din timpul Postului Mare este adaptata acestei perioade, dupa cum si vesmintele liturgice, de culoare cernita, inchisa, ne antreneaza in interioritatea pocaintei; ele ne cheama sa privim nu atat la solemnitatea slujbelor exterioare, cat la saracia sufletului nostru slabit de pacate, pentru a aduna, prin smerita rugaciune, comori de lumina in inima.
Totusi, intrucat pocainta are ca scop bucuria invierii, sambata si duminica din timpul Postului Mare, Liturghia Sfantului Ioan Gura de Aur si cea a Sfantului Vasile cel Mare se savarsesc in vesminte luminate, iar miercurea si vinerea, Liturghia Darurilor mai Inainte Sfintite unita cu Vecernia, ca semn de pocainta, se savarseste in vesminte cernite. Aceasta Liturghie este savarsita pentru impartasire euharistica mai intensa intrucat si postul acesta este mai intens sau mai sever.
In Biserica veche nu se savarsea Liturghia Darurilor mai inainte sfintite dimineata, ci seara, la vecernie. In mediul rural, primavara, oamenii mergeau in timpul zilei la camp, iar dupa munca de la camp, seara, veneau si se impartaseau, ca pregatire pentru inviere, deoarece perioada Postului Sfintelor Pasti este potrivita pentru invierea lenta a sufletului din moartea pacatului si culmineaza cu explozia bucuriei invierii Domnului din noaptea de Pasti.
Sa rugam pe Hristos Domnul si pe toti sfintii Lui sa ne ajute cu rugaciunile lor si sa ne daruiasca puterea de a simti in suflet roadele pocaintei din Postul Mare, adica sfintirea vietii, dupa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur: "Noi daruim ceea ce avem, postirea, ca sa primim ceea ce nu avem, nepatimirea."
+ Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane

Rugaciunea Sf Efrem Sirul

2010-02-18T22:31:00.000-08:00

A MAMEI RUGACIUNI

2010-02-16T02:25:00.001-08:00

Asculta mai multe audio Muzica

PUTEREA SFINTEI CRUCI

2010-02-16T00:38:00.000-08:00

PARINTELE IUSTIN PARVU

2010-02-14T09:06:00.000-08:00

Staretul Iustin Pârvu a împlinit pe 10 februarie 2010 frumoasa vârstă de 91 ani. Are ochii albastri si senini; pãrul si barba argintii se revarsã peste sutana neagrã monahalã. Trupul este drept si slab, ascetic. Vocea îi este puternicã si calmã, profundã. [...]
Pãrintele a îmbrãcat rasa neagrã în 1936, la Schitul Durãu, din Moldova, pe când avea numai 17 ani. Dupã doi-trei ani a fost trimis spre desãvârsire la Seminarul monahal de la Cernica, lângã Bucuresti. În timpul rãzboiului a slujit ca preot militar pe frontul de Est. Dupã rãzboi, vederile sale politice nu au plãcut noii ocârmuiri bolsevice, care l-a condamnat la 12 ani de temnitã grea. Pãrintele Iustin a fãcut periplul celor mai crunte închisori comuniste, dar temnita a însemnat pentru el o si mai mare apropiere de Dumnezeu, o 'zidire' în credintã. [...] Eliberat, în cele din urmã, pãrintele Iustin a continuat sã slujeascã la Mãnãstirea Secu, începand din 1964. Anii de 'reeducare' nu i-au afectat libertatea de gândire, fapt netrecut cu vederea de comunisti. Acestia îl aresteazã din nou, în 1975, si-i stabilesc domiciliul fortat la Mãnãstirea Bistrita, pentru a-l supraveghea mai îndeaproape. Revolutia din 1989 pune capãt prigoanei, iar pãrintele se întoarce la Secu. Doi ani mai tarziu, el se retrage în sihãstrie, cu gândul de a-si petrece restul zilelor în post si rugãciune. Însã vrerea Domnului a fost alta, ca în jurul pãrintelui Iustin sã se adune frati dornici de viatã monahiceascã. În 1991 întemeiazã mãnãstirea de la Petru Vodã, care ajunge la mai mult de 70 de vietuitori.
1. Vazînd niste frati care tocmai se calugarisera si care venisera sa-i binecuvinteze cu un cuvînt pentru viata, Parintele Iustin a spus: "Vai, ce de îngeri aici!"
2. Si apoi, sfatuind si îndemnînd spre jertfelnicie, a zis: "Prigoane, puscarii, lagare, temnite, izolari, înfomerari, schingiuiri, umiliri, astea le-am trecut si noi. Nu mai sînt atît de grozave. Dar prin ce veti trece voi, aceasta nu a mai fost de la începutul lumii pîna azi".
3. Un frate a întrebat: "Parinte, Avva Varsanufie vorbeste ca în vremea sa mai ramasesera doar trei purtatori de Dumnezeu. Si daca asta era la 550 de ani dupa Hristos, astazi cîti mai sînt?" A raspuns batrînul: "Trei sute. Caci la sfîrsitul vremii sfintii nu vor mai face semne si minuni, ci vor petrece nestiuti si necunoscuti, în smerenie".
4. Un ucenic a întrebat: Parinte, ce va sa zica aceea ca ceea ce va veni "nu a mai fost de la începutul lumii pîna acum"? Pai nu vezi, a zis, ca lumea întreaga e un Pitesti [e vorba de "reeducarea" de la Pitesti] urias? Daca pîna acum slugile diavolului au vrut sa ne lepadam de credinta, de Adevar, ceea ce va urma va fi satanizarea omului. Acum e înca o oarecare pace. Dar vor veni zile cînd se vor stradui din toate puterile sa îndraceasca, sa satanizeze omul. Si ei stiu de acum cum s-o faca. Si cine si cît se va putea împotrivi îndracirii fortate? Aceasta este plinirea cuvîntului pe care l-a zis Mîntuitorul: "Caci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii pâna acum si nici nu va mai fi. Si de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scapa nici un trup, dar pentru cei alesi se vor scurta acele zile" (Matei 24: 21-22).
5. Cineva i-a zis: Parinte, am ispite, ce sa fac? A zis Batrînul: Cere de la Dumnezeu sa-ti mai adauge. Aceasta este Crucea. Nu cere sa ti se ia, ci sa ti se mai adauge. Ca sa meriti Învierea.
6. O ucenica, mama unui baiat si insarcinata cu al doilea copil, ii marturiseste Parintelui ca acum sarcina i se pare mult mai putin dificila fata de precedenta; Parintele ii raspunde: "asta pentru ca primul a fost baiat si vrasmasul s-a luptat cu mai multa indarjire, ca nu cumva sa ajunga unul in plus la Taina Hirotoniei". Dupa cateva luni, femeia a nascut o fetita.

De ce existenţa Părintelui Iustin Pârvu ne pune în faţa unui proces de conştiinţă?
Pentru că destinul său se identifică cu cel al neamului nostru. Prigoana, năpasta, loviturile, foamea, frigul, arşiţa, obida i-au transfigurat în fiinţă Chipul lui Dumnezeu, toate acestea au stimulat iubirea de oameni, înţelegerea, iertarea şi nu au dat loc răzbunării, blestemului sau urii.
Pentru Părintele Iustin viaţa înseamnă sacrificiul părţii faţă de întreg, a singularului faţă de social şi ne duce cu gândul la rugăciunea: "Îţi mulţumesc Doamne, că mi-ai oferit onoarea să sufăr pentru Neamul meu" aşa cum spunea Petre Ţuţea (cu care a stat în închisorile politice). "Viaţa este un mijloc, un moment auxiliar. În clipa în care faptul ei ar fi absolutizat, în clipa în care viaţa ar deveni totul, ea ar sărăci până la desfiinţarea spirituală a subiectului trupesc şi moral pe care-l veşniceşte" (Max Scheller). Părintele Iustin revarsă peste noi înveşnicirea. "Sunt înfrângeri şi sunt sacrificii care trezesc un neam la viaţă după cum sunt biruinţe dintre acelea care-l adorm" (Nicolae Iorga).
Generaţiile actuale au crescut cu spectrul fricii - nu am avut MODELE. S-au cultivat în noi toate acele trăsături care compromit sentimentul de demnitate. Cinstea e do-vadă de slăbiciune. Adevărul este semn "al slabei minţi". Holocaustul asupra românilor a ucis mai mult decât oameni - a ucis dorinţa de a trăi frumos, a ucis lumina adevărului. Conştiinţa românească a suportat un proces de auto-surpare prin subminarea sistematică a logicii evolutive a valorii interioare omeneşti - a spune adevărul înseamnă o vină pentru care poţi plăti cu o pedeapsă aspră. Ameninţarea există şi persistă. Sintagma: "Ce foloseşti dacă spui adevărul?" îşi are şi acum o aplicabilitate dureroasă. Pentru că nu se poate conştientiza că ascunderea adevărului duce la involuţie, amplifică răul. Ne-am obturat încrederea în utilitatea angajării într-un concurs al valorilor.
Şi totuşi mai există în România oameni. Îi găsim în locuri modeste, nesemnificative, sătui să meargă împotriva curentului, cuminţiţi în entuziasmul lor de nenumăratele lovituri ale prostiei şi platitudinii mediocrităţii, sau ieşind din subsolurile închisorilor ca nişte spectre ale dreptăţii şi sfinţeniei.
Care este modelul de român pe care am vrea să-l venerăm, să fim mândri că există, acel om la care să ne întoarcem mereu pentru a găsi izvoarele binelui şi adevărului sublim, pentru a ne curăţi, lumina şi desăvârşi? Există. Trebuie doar să-i căutăm, să-i descoperim şi să primim marea bogăţie de spirit şi lumină pe care ei o revarsă spre noi - IATĂ OMUL!

Cine este Părintele Iustin PÂRVU?
"Sunt un om liber şi fac ce vreau. Nu mă tem de oameni." Această sintagmă rostită de Părintele Iustin în faţa anchetatorilor comunişti l-a costat 5 ani de puşcărie grea pe lângă cei 12 pe care îi făcuse deja. În acest context libertatea îşi contura definiţia ca "starea de libertate de păcat" cum spunea un alt mare stâlp al spiritualităţii şi demnităţii româneşti - Părintele Arsenie Boca şi singura teamă era cea de Dumnezeu pentru că este singura născută din iubire care nu perverteşte sufletul, cealaltă frică, (de oameni) este expresia deformării interioare a conştiinţei cu urmări distrugătoare.
Părintele Iustin, Stareţul Mânăstirii Petru Vodă, s-a născut în satul Petru Vodă la 10 februarie 1919 într-o familie de ţărani munteni şi a crescut împreună cu cinci fraţi şi două surori. La 17 ani a intrat în viaţa monahală la Schitul Durău mânat de o chemare sublimă spre cele sfinte. Plaiurile nemţene, încărcate de rugăciune şi fapte de vitejie ale strămoşilor noştri, au sculptat în sufletul său matricea valorilor fundamentale ale neamului neîngăduind, peste timp, a face vreo concesie sau a cădea din această formă pecetluită de Dumnezeu în sufletul său curat.
Un chip de o seninătate siderală te întâmpină cu o privire caldă şi în acelaşi timp pătrunzătoare. Trăsăturile fine, delicate, ţinuta sprintenă şi elegantă, fac din Părintele Iustin o prezenţă care încântă şi bucură de la prima vedere. Dar ce ne farmecă este imensa lumină cu care ne învăluie prezenţa sa. Este greu de tradus în cuvânt această trăire de bucurie şi teamă, de fericire şi rigoare severă, de putere autoritară şi duioşie tandră, de sobrietate pioasă şi zâmbet şugubăţ, împăciuitor, de simplitate şi imensă generozitate. Toate te cuprind şi rămâi cu o comoară în suflet pe care vei încerca mereu să o meriţi pentru că ţi-a fost dăruită fără vreo condiţie, fără preţ, nemărginită.
Viaţa Părintelui se prefigurează între realitate şi transcendent, între momente limpezi a căror asprime te cutremură neîndrăznind să te compari a fi într-o situaţie asemănătoare datorită grozăviei suferinţelor trăite, şi momente de sublim înălţător când însuşi Dumnezeu a pus mâna Sa Atotputernică peste cel aflat în grea cumpănă, ocrotindu-l împreună cu fraţii săi întru suferinţă şi martiriu. Oamenii din Munţii Neamţului ştiu multe despre Părintele Iustin. Este atât de iubit şi respectat încât la rostirea numelui său eşti imediat ajutat şi îndrumat. Se po-vesteşte că în anul cumplit al foametei - 1946, Părintele, care era diacon atunci, împreună cu preotul Pantelimon de la Schitul de la Viaduct, au pornit cu Icoana Sfintei Ana într-un pelerinaj peste pământurile arse de seceta prelungită. Slujbele lor întâmpinau disperarea şi jalea şi lăsau în urma lor ploaia şi bucuria. S-au strâns, din satele prin care au trecut, mii de oameni care i-au urmat într-o pioasă şi curată recunoştinţă. Acel convoi al speranţei şi credinţei a supărat autorităţile comuniste care l-au luat în vizor suspectându-l şi chiar acuzându-l pe Părintele Iustin de "agitaţie mistică".
Dar calvarul abia de acum începea. În târgul Romanu-lui unde urma cursurile seminarului, Părintele a fost arestat în anul 1948 pentru vina de a fi făcut parte din Mişcarea Legionară.
Înainte de toate trebuie clarificat, "sine ira et studio" (fără ură şi părtinire), ceea ce a însemnat, pentru tineretul de atunci, gruparea politică care nu a fost un partid, dar care a avut o doctrină şi a cucerit sufletele români-lor dornici de a-şi păstra ţara lor neîntinată de cancerul comunist. A defini această mişcare este o îndrăzneală. De ce? Pentru că ea a adus sublimul ceresc în inimile româneşti umplându-le de speranţă şi încredere în "Forma cea mai înaltă a geniului românesc." "Profunzimea ei este atât de mare încât ni-meni nu o poate pătrunde, raţional nu o încape" (Sunt cuvinte rostite cu evlavie şi har, cu lacrima sufletului ofrandă adevărului de Părintele Iustin Pârvu în 15 August 2000 la Mânăstirea Petru Vodă.). Este nevoie şi de suflet pentru a întregi cunoaşterea - şi acest suflet era sufletul românesc umilit, lovit, scuipat, schingiuit şi răstignit pentru adevăr. Câţi dintre noi pu-tem duce această cruce aşa cum au dus-o cei ce au crezut cu adevărat în acest ideal? Iată de ce este o îndrăzneală să rosteşti măcar aşa un crez! Mai întâi este necesar a o scoate din bălăcăreala în care a fost târâtă de o duşmănie diabolică străină fiinţei româneşti. Noi românii nu avem voie să ne trădăm trecutul ci, pentru a continua să existăm, trebuie să ni-l asumăm. "Dar nu trebuie să deznădăjduim, dacă nu suntem cum se cuvine să fim. Răul este că ai păcătuit, omule! Dar de ce nedreptăţeşti pe Dumnezeu şi-L socoteşti neputincios din neştiinţă?" (Filocalia, vol. V - Petru Damaschin, Învăţături Duhovniceşti, pag. 132.)
Părintele Iustin a început Golgota lui la închisoarea din Roman unde a fost anchetat împreună cu alţi 68 de oameni, timp de o lună, în podul securităţii cu "dulăii la gâtul nostru, întinşi cu faţa în jos". Iată ce spune părintele despre acele momente terifiante: "Prima parte a temniţei a fost cu mult zăduf, nu-ţi dădeai seama de ce eşti acolo; dar să-ţi dai seama că nu mai eşti nimic şi să te gândeşti ce vei face - ce ai de apărat!…" Părintele avea de apărat chiar fiinţa neamului nostru asemeni miilor de români care nu au cedat supliciului care desfiinţează substanţa primă a fiinţei - sufletul. Ei nu ne-au vândut sufletul, ci ni l-au ocrotit cu preţul vieţii. Ştim noi, oare, să ne păstrăm sufletul? Ajută-ne, Doamne, să nu ne vindem sufletul, asemeni lui Iuda, pe o pungă de galbeni!
A urmat momentul procesului la Suceava. Acesta s-a ţinut în interiorul închisorii numai în timpul nopţii. Lumina zilei nu ar fi suferit atâta josnicie a înscenării unor vinovăţii care erau de fapt cea mai legitimă şi firească atitudine de om şi de român. Dar atunci nimic nu mai era normal. Poate era "ruşinea" judecătorilor, care în zelul lor, au dat condamnări atât de mari încât s-a sesizat şi Gheorghiu Dej. Erau aceiaşi care-i condamnaseră pe comunişti în anii 1941-1945 şi sperau, în van, că aceştia vor uita comportamentul lor. În final, părintele a primit 12 ani şi a plecat într-un trist convoi care avea în ultimul vagon, ca deţinuţi, tocmai pe zeloşii judecători. Se îndreptau spre închisoarea Aiud. Undeva, spre Ilva Mică, se zărea un apus de soare pe care cei 80 de deţinuţi înghesuiţi în fie-care vagon, l-au privit pe rând. Peisajul acesta era, poate, o urmă de consolare în atmosfera înăbuşitoare din acele vagoane ale calvarului.
Privirea Părintelui Iustin se îndreaptă cu o uşoară nostalgie spre acele vremuri. O pace gravă se lasă peste chili-a modestă în care pădurea de brazi trimite o boare răcoroasă şi soarele care apune lasă să cadă peste noi o lacrimă de sânge care ne înfioară. Parcă am vrea ca părintele să nu îşi mai amintească din suferinţele trăite. Inimile noastre sunt cutremurate de imaginile groteşti ale închisorilor, ale celulelor îngheţate, ale schingiuirilor de neînchipuit care măcinau ca nişte mori ale iadului tinereţea, elanurile, iubirile, vieţile unei generaţii de români vinovaţi de a fi fost fii ai acestor pământuri ale Grădinii Maicii Domnului.
Ce noroc că începe slujba de seară. Rugăciunea călugărilor se revarsă peste poiana în care se ridica mândră Mânăstirea Sfinţilor Arhangheli şi o mângâiere nevăzută ne aduce din nou liniştea în suflete.
A doua zi păşim cu sfială, după o îndelungată aştepta-re, în chilia Stareţului. Părintele este "îngropat în popor", după spusele unui prieten apropiat, adică din zori şi până seara dar şi o bună bucată din noapte, Părintele ascultă necazurile oamenilor. Le alină durerile, le dăruieşte har şi sprijin; sfatul înţelept le arată calea dreaptă. Păsurile lor sunt înfăţişate în faţa lui Dumnezeu prin pomenire zilnică cu multă credinţă, în biserică, la Sfintele Slujbe. Dar nu numai atât, ci ei primesc şi un pat pentru a se odihni şi mâncare pe gratis. Niciodată părintele nu osteneşte să asculte păsul omului, vin cu miile la el, nu mai are timp nici pentru a gusta ceva din bucatele pregătite. Mai întâi de toate sunt oamenii şi necazurile lor. Şi mângâierea lui nu e puţin lucru.
Ne-am strecurat în chilia mică, îngenunchem cu smerenie în faţa Părintelui şi îl rugăm să ne mai povestească din odiseea infernului pe care a trăit-o. Ne pomenim la închisoarea Aiud împreună cu un fost ministru al transporturilor şi un general, fost ataşat militar la Paris. Portretele lor sunt jalnice, stăteau de 2 ani acolo şi deja urmele dezumanizării prin tratamentul aplicat acestor oameni îşi arătau spectrul: pielea căzută, feţele trase, foamea atroce făcea ca un cartof furat să fie o mare victorie. Toate acestea erau argumente grăitoare pentru regimul ce avea să-l înfrunte şi părintele timp de doi ani şi jumătate aici şi mulţi alţi ani în alte locuri la fel de terifiante.
Mare noroc a fost pentru Părintele că, la terminarea acestei perioade la Aiud, a scăpat de o iminentă trimitere la Piteşti, căruia i se dusese vestea şi în străinătate. Cercurile democratice ale lumii s-au sesizat făcând presiuni asupra autorităţilor comuniste să oprească nelegiuirile asupra deţinuţilor politici. Şi aşa a ajuns Părintele Iustin la minele de plumb de la Baia Sprie în urma unui ordin oficial care prevedea trimiterea acestor deţinuţi la munci (acele munci care să asigure totuşi acelaşi scop ca la Piteşti, exterminarea, desfiinţarea acelor români care, prin modul lor de a fi, prin credinţa în Dumnezeu şi în valorile fundamentale ale vieţii, prin exemplul lor deranjau procesul de dezumanizare şi mancurtizare a neamului românesc, adică anihilarea noastră ca popor).
A învăţat repede meseria de miner. Fostul ministru al minelor era şi el deţinut şi s-a putut organiza o muncă eficientă în ciuda tuturor încercărilor de a se face imposibilă supravieţuirea în acel loc. La început, civilii care lucrau la abataje îi priveau ca pe nişte criminali odioşi, instruiţi fiind să nu vorbească niciodată cu ei şi miliţienii aveau aceeaşi atitudine. Informatorii, dintre civili dar şi dintre deţinuţi (unul fusese "jandarm vechi al lui Antonescu":), creau o atmosferă de neîncredere şi mai mare.
Cu timpul au început să-şi mai schimbe atitudinea. Într-o dimineaţă deţinuţii au găsit un miliţian căzut între abataje lovit fiind de o roabă în faţa puţului. Era aproape mort. Deţinuţii i-au dat un prim ajutor salutar (ar fi putut să-l lase acolo şi ar fi murit imediat). Au anunţat paza şi a fost transportat la spital. În urmă au fost imediat acuzaţi că ei ar fi încercat să-l suprime. Mare a fost mirarea tuturor când, miliţianul revenindu-şi, a povestit că dacă nu ar fi fost scos de unde căzuse singur lovit de un bolovan, la prima mişcare a abatajului ar fi murit. De atunci atitudinea faţă de deţinuţi s-a schimbat simţitor.
După această întâmplare civilii au început să aducă, pe ascuns, cărţi şi ziare, vin şi câte o bucăţică de pâine (acestea au fost strânse cu mare grijă de preoţi (dintre deţinuţi) pentru sfânta împărtăşanie). Un informator a pârât şi civilii milostivi au dispărut - au fost şi ei condamnaţi.
La începutul şutului, noaptea, se făceau rugăciuni. Din cei 5-6 deţinuţi unul rămânea la intrare şi se ruga, fiecare lăsa câte o rugă pentru cei dragi de acasă, pentru copii, pentru părinţi, pentru soţii şi pentru ocrotirea lor în acel loc deosebit de periculos. Se spuneau acatiste, paraclise, psalmi. Părintele ne spune: "Rugăciunile în adâncuri erau cele mai puternice şi…trăitoare rugăciuni".
Într-un an, de Sfintele Sărbători ale Paştilor s-a organizat de către deţinuţi Slujba de Înviere. Era o mare îndrăzneală. Nimic nu supăra mai tare pe aceste personaje apocaliptice care întruchipau gardienii şi oficialii închisorii decât pomenirea lui Dumnezeu şi rugăciunile.
Părintele ne povesteşte cum au improvizat din 30 de sfredele - 30 de clopote şi, la semnal, s-au adunat vreo 30-40 de deţinuţi. S-a început Sfânta Slujbă de Înviere. În noaptea adâncurilor (la 40 de metri sub pământ) s-a înălţat mai sus ca oricând ruga de mare taină…"În zeghe, în şanţuri cu apă acidă, cu târnăcoapele în mâini au trăit cea mai frumoasă Înviere bine primită la Dumnezeu", şi… Lumina a venit. Ca o minune, până la terminarea Slujbei, nimeni nu a sunat pe securiştii de sus şi nimic nu a tulburat acel moment de graţie de la Dumnezeu. "Hristos a înviat!" a răsunat de la unii la alţii, pentru câteva clipe deţinuţi şi gardieni erau toţi unul, fără deosebire s-au salutat creştineşte. Uitând parcă de groteasca misiune de călăi, gardienii nu au putut opri harul să vină peste ei toţi - fraţi învrăjbiţi de forţele întunecate ale răului. Pentru o clipă acesta fusese îngenunchiat şi lumina iubirii le-a încălzit inimile tuturor… Afară au fost întâmpinaţi cu mitraliere şi paradoxal, au fost ţinuţi doar două zile "sub cheie".
În faţa duşmăniei şi urii românii au răspuns cu iubire. S-au rugat şi se roagă şi acum pentru călăii lor. Bine că neamul nostru mai are oameni. Ei sunt. Mai sunt izvoare prin care sfinţenia aduce mântuire pentru noi. Ei sunt de veghe şi ne ajută aici sau în ceruri. Harul lor ne dă putere şi demnitatea de a înfrunta răul din noi şi cel din afara noastră. Pe aceşti oameni îi putem numi: Ilie Cleopa, Arsenie Boca, Dumitru Stăniloaie, Constantin Galeriu, Teofil Părăian, Arsenie Papacioc, Iustin Pârvu şi mulţi alţii pe care îi putem întâlni la Petru Vodă, la Pângăraţi, la Sâmbăta de Sus, la Techirghiol sau oriunde în "Ţara de tămâie şi cer". "Dar noi nu suntem visători ci lucrători ai lui Dumnezeu. Ţara trebuie simţită şi sfinţită - prin noi oamenii care să fim mai buni, mai smeriţi, mai credincioşi, mai harnici şi să făurim Ţara visurilor noastre" (Părintele Teofil Părăian - fragment dintr-un discurs ţinut la TVR alături de o serie de politicieni, 22 August 2000).
Sunt fapte care ne obligă - atât cele din 1989, cât şi cele care se adună mergând mai înapoi în timp… Riscăm să ne risipim în neant. Merităm să fim aruncaţi la groapa de gu-noi a omenirii dacă vom continua să scuipăm în icoanele care ne veghează. Este important să învăţăm din lecţia istoriei - atât cea anterioară dictaturii comuniste, cât mai ales din "istoria noastră recentă."
În fiecare din noi există şi bine şi rău depinde pe ce poziţie te aşezi - iată pilda fiului risipitor - părintele s-a bucurat că s-a reîntors şi nu a mai luat seama la ceea ce făcuse bine sau rău (dar pe care nu-l mai avea). Este de ajuns să ne recunoaştem în noi răul şi el nu mai există - aşa ne învaţă marii înţelepţi. Dar nu putem fi mai buni dacă nu ne şi silim de a ne face mai buni - "bunătatea nu vine aşteptând-o ci vine realizând-o", spunea un mare duhovnic al nostru.
Există în fiecare român un dor de lumină, de libertate, de adevăr. Când omul este liber devine creativ. El transformă lumea prin idei noi care revoluţionează gândirea şi viaţa dând consistenţă timpului.
"Veniţi copii să vă binecuvântez!"
Ne despărţim de Părintele Iustin cu o mare tristeţe care este în acelaşi timp o mare fericire, fericirea de a fi stat în preajma sa, de a fi primit lumina sa dumnezeiască. Să ne trăiţi Părinte Iustin mulţi ani înainte! Să ne ajutaţi să ne regăsim pe noi înşine români şi creştini deopotrivă uniţi şi demni.
Să ne folosim sufleteşte şi să rugăm pe Domnul să ne ţină duhovnicii!

SFANTA FECIOARA

2010-02-14T00:08:00.000-08:00

RUGACIUNEA DE JOI

2010-02-14T00:04:00.000-08:00

Rugaciunea de Joi
Mareste imaginea.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiule si Cuvantul lui Dumnezeu Tatal, care in ziua de astazi ai luat Cina cea de pe urma, cu ucenicii Tai, si cu mare umilinta ai spalat picioarele lor, si ale ucenicului care Te-a vandut! Apoi, luand paine si vin in mainile Tale Cele Sfinte si binecuvantandu-le cu puterea Ta cea Dumnezeiasca, le-ai facut insusi Trupul si Sangele Tau, cu care i-ai impartasit zicand: 'Luati, mancati si beti, ca acestea sant Trupul si Sangele Meu, pentru ca sa se ierte pacatele voastre.' Cela ce tot in ziua aceasta Te-ai inaltat la cer si ai sezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatalui Tau, sa imparatesti impreuna cu El in veci, ca Unul-Nascut Fiul Sau preaiubit.

Rogu-Te deci, pentru rugaciunile ucenicilor Tai, iarta pacatele noastre, ale tuturor, ale celor vii si ale celor raposati. Da-mi, Doamne, lacrimi fierbinti, ca sa-mi plang pacatele. Darul Tau cel curatitor, care a spalat picioarele ucenicilor Tai, sa spele si sa curateasca inima si sufletul meu, ca asa, cu vrednicie, cu curatie si cu umilinta sa ma impartasesc cu Sfintele Tale Taine, acum si in timpul mortii mele, iar in ora despartirii mele, cu bucurie sa se suie sufletul meu la Tine, fara de nici o frica, intrebare sau impiedicare sa trec vamile vazduhului, intrand in marirea Ta cea cereasca. Ajuta-mi, Doamne, ca sa Te maresc in veci, sa ma inchin Numelui Tau Celui Sfant. Amin.

Canon de rugaciune la vreme de necazuri

2010-02-07T03:23:00.000-08:00

CANON DE RUGĂCIUNE LA VREME DE NECAZURI

Cântarea 1:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adeveritu-s-au cuvintele Tale, Mântuitorule, căci ne-ai spus mai înainte despre greutăţile prin care vom trece, dar ne-ai şi învăţat să stăm împotriva lor cu bărbăţie: „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea”. O, sfântă îndrăzneală care dai putere iubitorilor de Hristos şi ruşinezi lumea iubitoare de plăceri!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Marea vieţii văzând-o înălţându-se de viforul ispitelor, la limanul Tău cel lin alergând strigăm către Tine: Scoate din stricăciune vieţile noastre, Mult-Milostive!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Adame, Adame, de ce ai căzut? De ce ai ales neascultarea? Vai nouă, să plângem şi să ne tânguim, că suntem următori căderii sale. Degrab să alergăm, fraţilor, la milostivul Dumnezeu, singurul care poate să ne izbăvească.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Icoană a răbdării zugrăvită de Dumnezeu se descoperă Dreptul Iov celor ce caută în Sfânta Scriptură mărgăritare duhovniceşti. Că fiind cel mai slăvit dintre semenii săi, nu a hulit când a pierdut bunătăţile ce le avea, ba încă a ajuns să şadă plin de bube pe mormanele de gunoi, ca unul dintre cei loviţi de mânia cerească. Şi Dumnezeu, văzând credinţa sa, i-a făcut parte de bogăţii mai mari decât cele pe care le pierduse prin pizma diavolului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, acoperă-ne pe noi de tot răul cu cinstitul tău Acoperământ! Să salte inimile noastre simţind ocrotirea ta, să prindă putere cei slăbiţi şi cei deznădăjduiţi să capete nădejde.

Cântarea a 3-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„Adevărat grăiesc vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici dincolo, şi se va muta; şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă.” Şi iarăşi ne-ai zis: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide.” Unde este credinţa noastră când ne plângem că nu suntem ascultaţi? Poate cineva să spună că a cerut cu umilinţă cele de folos şi nu le-a primit? Să nu fie.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Întăreşte-ne, Doamne, cum i-ai întărit pe sfinţii Tăi care s-au aflat în încercări mai grele decât ale noastre. Luminează-ne, sfinţeşte-ne şi ne miluieşte Tu, Cel ce ai făgăduit că vei fi cu robii Tăi în toate zilele, până la sfârşitul veacului.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„Cine cruţă toiagul său îşi urăşte copilul, iar cel care îl iubeşte îl ceartă la vreme”, ne învaţă Dreptul Solomon, picurând în sufletele noastre razele înţelepciunii. Oare avem priceperea să vedem în încercările prin care trecem dragostea lui Dumnezeu? Căci de nu vom vedea-o pe aceasta, înseamnă că ne îndoim de purtarea Sa de grijă pentru noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

L-a biruit David pe Goliat! Cel slab l-a biruit pe cel tare, pe sângerosul uriaş! Şi tot aşa fiecare dintre creştinii care au nădejde în Dumnezeu vor birui viforul necazurilor, căci neputinţele lor vor fi acoperite de dumnezeiescul har.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Izvorul minunilor tale, Împărăteasă de Dumnezeu Născătoare, curge neîncetat spre bucuria poporului creştinesc; bolnavii se vindecă, morţii înviază, cei aflaţi în primejdii se izbăvesc. Arată-ţi şi de această dată milele tale, Născătoare de Dumnezeu, ca să nu pierim din pricina păcatelor noastre.

Cântarea a 4-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„Voi să nu căutaţi ce veţi mânca sau ce veţi bea şi să nu fiţi îngrijoraţi, căci toate acestea păgânii lumii le caută; dar Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi nevoie de acestea. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu, şi toate acestea se vor adăuga vouă”. Aşa ne-a poruncit Hristos, iar de vom căuta mai întâi cele ale lumii, în care se desfată vremelnic sufletele noastre, atunci Împărăţia se va lua de la noi, şi ne aşteaptă osânda veşnică.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Doamne, Cel ce ai înmulţit pâinile şi peştii în pustie, săturând mii de oameni, Care poţi să ne dăruieşti toate cele de care avem nevoie şi de care ai îngăduit să fim lipsiţi pentru încercarea credinţei noastre, arată şi acum milele Tale şi plineşte toate lipsurile noastre.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Zece leproşi au luat vindecare minunată, dar numai unul a ştiut să aducă mulţumire pentru ea. Peste mulţime de oameni se revarsă binefacerile lui Dumnezeu, dar numai puţini ştiu să mulţumească pentru ele.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Ierarhe Nicolae, păstorule al Mirelor Lichiei, roagă-te Milostivului Dumnezeu ca ori de câte ori ne lipsesc cele de trebuinţă să le primim prin mijlocirile tale, de care s-au folosit cele trei fete sărace pe care le-ai îndepărtat de păcatul nelegiuitei împreunări.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Veacuri întregi creştinii au trecut prin greutăţi fără număr, dar ori de câte ori ţi-au cerut ocrotirea nu au rămas fără răspuns, Maica noastră. Chiar şi atunci când nu se vede nici o lumină, când totul pare că s-a năruit, mijlocirea ta dărâmă zidurile potrivnice şi dăruieşte credincioşilor toate cele de trebuinţă.

Cântarea a 5-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Greu este cuvântul Tău, Iubitorule de oameni, când spui ucenicilor Tăi: „Veţi fi daţi şi de părinţi şi de fraţi şi de neamuri şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi, şi veţi fi urâţi de toţi, pentru numele Meu. Şi păr din capul vostru nu va pieri. Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre”.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Cel ce ai binecuvântat nunta din Cana Galileii, Cel ce binecuvântezi în chip minunat înţelegerea şi iubirea frăţească dintre oameni, adu pacea Ta în familiile creştine, alungând de la ele toată tulburarea, toată mânia, toată neînţelegerea, ca astfel familiile să fie mici biserici, şi nu adunări idoleşti, cum unelteşte neruşinatul diavol.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Mucenicie este să fim prigoniţi de unii pe care îi purtăm în inimile noastre, de cei pentru întoarcerea cărora Îţi înălţăm fierbinţi rugăciuni. Tu, Doamne, l-ai scăpat pe dreptul Iosif de moartea pe care i-o pregătiseră fraţii lui şi mai pe urmă ai rânduit chiar ca aceştia să nu poată trăi fără ajutorul său; noi credem Ţie că orice suferinţă îşi are roada ei, că nici o rugăciune nu rămâne neauzită.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Mucenice Iacob Persul, ai lepădat dreapta-credinţă şi ai jertfit idolilor, dar maica ta şi femeia ta ţi-au stat împotrivă şi te-au mustrat pentru aceasta. Iar tu, venindu-ţi în fire, L-ai mărturisit cu tărie pe Hristos, şi pentru aceasta ai suferit dureri de neînchipuit, căci prigonitorii ţi-au tăiat pe rând toate mădularele. Te rugăm, sfinte al lui Dumnezeu, ai grijă de toţi cei pe care iubirea acestei lumi îi ţine departe de mântuire şi întoarce-i pe calea cea bună pe care tu însuţi ai fost întors.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Ceea ce cu înţelepciune ai mijlocit în chip minunat împăcarea dintre Sfântul Chiril, luminătorul Alexandriei, şi Sfântul Ioan Gură de Aur, care ai gonit vrăjmăşia şi neînţelegerea dintre creştinii care ţi-au cerut aceasta, care ai adus pacea în familiile ce stăteau să se destrame, adu liniştea cea binecuvântată în vieţile noastre, ale celor ce suntem încercaţi de răutatea oamenilor şi a îngerilor căzuţi.

Cântarea a 6-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Să luăm aminte la povaţa Sfântului Pavel, Apostolul neamurilor, care a trecut prin încercări mai grele decât ne putem închipui: „Nu v-a cuprins ispită care să fi fost peste puterea omenească. Dar credincios este Dumnezeu; El nu va îngădui să fiţi ispitiţi mai mult decât puteţi, ci odată cu ispita va aduce şi scăparea din ea, ca să puteţi răbda”.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Vezi, Doamne, durerea noastră, vezi tulburarea care ne-a cuprins. Dă-ne putere să ne ridicăm degrabă şi să lepădăm de la noi duhul întristării şi al necredinţei. Înmulţeşte-ne credinţa, sporeşte-ne dragostea, dăruieşte-ne răbdare şi nădejde, ca la trecerea din această viaţă să putem gusta din bunătăţile pe care le-ai pregătit aleşilor Tăi.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„Din nimic nu avem noi mai mult de câştigat decât din suferinţe şi pătimiri”, mărturisea dumnezeiescul Ioan Gură de Aur împotriva celor care credeau că pot merge pe calea mântuirii fără să cunoască poticnirile. Cum dar vom lepăda noi calea cea strâmtă, când duce la odihna veşnică? Cum vom părăsi lupta, dacă vrem să primim nestricăcioasa cunună?

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Precum stăteau coroanele pe capetele împăraţilor, aşa stătea Duhul Sfânt peste Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Să înţelegem dar că nici sărăcia, nici foamea şi nici setea nu pot fi piedică pentru cei pe care încercările îi arată următori sfinţilor; şi pe aceştia Domnul îi va răsplăti cu prisosinţă, aşezându-i la loc de cinste în curţile Sale.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Fecioară, izgoneşte toată mâhnirea, întristarea şi toată ispita de la noi, păcătoşii tăi robi, şi îndeamnă cugetele noastre spre săvârşirea celor bineplăcute lui Dumnezeu, ca să te mărim cu credinţă şi cu dragoste.

Cântarea a 7-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„N-au trebuinţă de doctor cei sănătoşi, ci cei bolnavi. N-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă”, a spus şi ne spune cu blândeţe Mântuitorul Hristos, aşteptând pocăinţa noastră. Cine poate zice că nu este păcătos? Cine poate crede că nu are nevoie de pocăinţă? Numai cei mândri, pe care iubirea de sine îi ţine departe de Dumnezeu.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Preabunule Doamne, alungă de la noi duhul mândriei, duhul lăcomiei, duhul desfrâului, duhul răutăţii şi duhul deznădejdii, şi dăruieşte-ne darurile Duhului Sfânt: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul puterii, duhul cunoştinţei, duhul temerii de Dumnezeu şi duhul bunei-credinţe.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Iubitori de plăceri precum locuitorii Sodomei şi ai Gomorei sunt astăzi cei care trăiesc departe de Biserică, şi noi în loc să vedem păcatele noastre ne mulţumim să credem că suntem mai drepţi decât ei, asemănându-ne fariseului din Evanghelie. Dar îndreptăţirea noastră nu este şi nu poate fi socotită drept pocăinţă, ci ne este cale a pierzării.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinte Mare Mucenice Cipriane, care de la slujirea diavolilor ai venit la cunoaşterea adevăratului Dumnezeu, cu Sfânta Maria Egipteanca, desfrânata care a devenit înger în trup omenesc, şi cu David, care mai înainte a fost tâlhar, rugaţi-vă pentru noi dimpreună cu toţi cei care părăsind păcatul au urcat pe culmile sfinţeniei, ca să luăm desăvârşit dezlegare de păcate şi să trecem în caldă pocăinţă această viaţă trecătoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cu dragoste i-ai adus pe mulţi la pocăinţă, Maică Sfântă, îndreptându-i să primească prin Taina Spovedaniei dezlegare de păcate şi dându-le putere în războiul duhovnicesc. Vezi, dar, greşelile noastre cele multe, şi roagă-te înaintea Fiului tău preaslăvit să ne dăruiască iertare de fărădelegile care ne apasă, făcându-ne părtaşi cetei celor care prin îndelunga răbdare a lui Dumnezeu s-au mântuit.

Cântarea a 8-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Dar nepreţuit sunt pentru neamul creştinesc fericirile pomenite în Evanghelie, şi în vreme de ispită ne aducem aminte cum ne-ai binevestit: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia”. Vom muri, fraţilor, la vremea rânduită de Dumnezeu, şi bine le va fi celor care se vor învrednici de veşnica mângâiere.

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Miluieşte-ne, Iisuse, Fiul lui Dumnezeu! Miluieşte-ne, Cel ce Te-ai răstignit pentru noi, după ce ai primit bătăi şi batjocuri ca mulţumire pentru dragostea pe care ne-ai arătat-o! Miluieşte-ne, Cel ce vei veni să judeci viii şi morţii, mântuieşte-ne!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Chip al morţii sunt necazurile prin care trecem, căci ne îndeamnă să cugetăm la înfricoşătoarea osândă a păcătoşilor. Mai bine ne este nouă a suferi o vreme pe pământ decât a răbda dincolo chinuri fără sfârşit.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Să nu zăbovim a cere ajutorul de la cei care au murit lumii acesteia pentru a trăi pentru Hristos! O, Sfinţilor Apostoli, dimpreună cu ceata Arhiereilor, Cuvioşilor şi Drepţilor, cu Sfinţii doctori fără de arginţi şi cu ceilalţi Mucenici, cu toţi Sfinţii ştiuţi şi neştiuţi, rugaţi-vă Atotputernicului Dumnezeu să ne lumineze ca să punem început bun mântuirii noastre, lepădând de la noi toată minciuna şi păcatul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Sfârşit creştinesc dăruieşte-ne nouă, Fecioară Preacurată, izbăvindu-ne de moartea năprasnică şi de celelalte primejdii pe care diavolul vrea să le abată asupra noastră.

Cântarea a 9-a:

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

„Mare bucurie să socotiţi, fraţii mei, când treceţi prin diferite ispite”, ne-a spus Sfântul Apostol Iacov, care multe a pătimit pentru numele Tău, arătând şi răsplata celor care au răbdat fără să cârtească: „Fericit este bărbatul care rabdă ispita, căci lămurit făcându-se va lua cununa vieţii pe care Dumnezeu a făgăduit-o celor care Îl iubesc pe El.”

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Slăvindu-Te, Îţi mulţumim Ţie, Doamne, căci nu treci cu vederea puţina noastră rugăciune, pe care Te rugăm să o primeşti ca pe cei doi bani ai văduvei. Nu ştim să ne rugăm Ţie cu zdrobire de inimă, nu ştim să ne arătăm mulţumitori pentru toate binefacerile arătate şi cu atât mai puţin pentru cele ascunse minţii noastre, dar recunoaştem înaintea Ta că suntem neputincioşi de nu ne vei întări, slabi de nu ne vei face îndrăzneţi. Miluieşte-ne, Doamne, că fără mila Ta pierim!

Doamne, fie voia Ta, nu voia noastră!

Să ducem lupta cea bună, ca să auzim şi noi glasul cel preadulce: „Veniţi, binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

O, dumnezeieşti Stăpânii, Heruvimi, Serafimi, Domnii, Îngeri, Scaune, toate Căpeteniile şi preamărite Puteri şi Sfinţilor Arhangheli, dimpreună cu soborul tuturor Sfinţilor, apăraţi-ne de tot răul, de toată ispita şi necazul, şi rugaţi pe Stăpânul tuturor să ne mântuiască pe noi, cei cuprinşi de multe păcate.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea apărătoare a celor ce se roagă ţie şi Maică a nenumăratelor milostiviri arătate neamului omenesc. Ceea ce eşti mai sfântă decât toţi sfinţii şi mai grabnică în ajutor decât suntem noi în rugăciune, pe tine ceea ce eşti cu adevărat ocrotitoare a creştinilor te mărim.

Apoi se face otpustul

PARADOXUL ZILELOR NOASTRE

2010-02-07T03:14:00.000-08:00

Vezi mai multe video Diverse

RUGACIUNE

2010-02-07T02:52:00.000-08:00

ALTĂ RUGĂCIUNE DIN RÂNDUIALA LITURGICĂ
A DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI

Când va fi să vii să faci Judecată dreaptă, Prea-dreptule Judecător, şezând pe scaunul slavei Tale, râu de foc înfricoşând, va trage înaintea divanului Tău pe toţi, stând înaintea Ta puterile cereşti, şi oamenii cu frică vor fi judecaţi, fiecare precum a lucrat; atunci, să-Ţi fie milă de noi, şi să ne învredniceşti, Hristoase, de partea celor mântuiţi, ca un Indurat.

Cărţile se vor deschide şi se vor arăta faptele oamenilor, înaintea divanului Tău celui de neîndurat; şi va răsuna toată valea plângerii cu groaznică scrâşnire, văzând pe toţi cei ce au păcătuit trimişi în chinurile cele veşnice, cu dreaptă judecata Ta, şi fără de folos plângând, Indurate. Pentru aceasta Te rugăm pe Tine, Bunule, să-Ţi fie milă de noi, cei ce Te lăudăm, Unule, mult-Milostive.

Trâmbiţele vor suna, şi mormintele se vor deşerta, şi se va scula toată firea omenească, cutremurându-se; cei ce au făcut bine, cu bucurie se vor bucura, aşteptând să ia plată; iar cei ce au păcătuit, vor tremura cumplit văitându-se, fiind trimişi la chinuri şi de cei aleşi despărţindu-se. Doamne al slavei, milostiveşte-te spre noi, ca un Bun, şi ne învredniceşte pe noi de partea celor ce Te-au iubit pe Tine.

Plâng şi mă tânguiesc, când îmi vine în simţire focul cel veşnic, întunericul cel mai din afară şi tartarul, viermele cel cumplit şi scrâşnirea dinţilor cea neîncetată, şi durerea ce va să fie celor ce au greşit peste măsură, şi pe Tine, Cel preabun, cu vicleană voie Te-au mâniat, dintre care unul şi cel dintâi sunt eu, ticălosul. Ci, Judecatorule, ca un îndurat, mântuieşte-mă cu mila Ta.

Când se vor aşeza scaunele şi se vor deschide cărţile şi Dumnezeu va şedea la Judecată, o, ce frică va fi atunci! Ingerii stând înainte cu frică şi râul de foc curgând; ce vom face atunci, noi, oamenii cei vinovaţi de multe păcate? Şi când îl vom auzi chemând pe cei binecuvântaţi ai Tatălui întru Impărăţie, iar pe cei păcătoşi trimiţându-i la chinuri, cine va suferi acea înfricoşătoare hotărâre? Ci Unule, Iubitorule de oameni, Mântuitorule, Impărate al veacurilor, mai înainte până ce va sosi sfârşitul, prin pocăinţă, întorcându-mă, miluieşte-mă.

Cunoscând poruncile Domnului, aşa să vieţuim: pe cei flămânzi să-i hrănim, pe cei însetaţi să-i adăpăm, pe cei goi să-i îmbrăcăm, pe străini să-i aducem în casă, pe bolnavi şi pe cei din temniţă să-i căutăm; ca să zică şi către noi Cel Ce va sa judece tot pământul: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Impărăţia ce s-a gătit vouă.

Vai mie, înnegritule suflete! Până când de la răutăţi nu te mai curmezi? Până când zaci în lene? De ce nu-ţi aduci aminte de înfricoşătorul ceas al morţii? De ce nu te cutremuri cu totul de Infricoşătoarea Judecată a Mântuitorului? Oare, ce vrei să răspunzi, sau cum vrei să dai seamă? Lucrurile tale stau de faţă, spre mustrarea ta, faptele te vădesc, pârându-te. Deci, o, suflete! Vremea a sosi t, aleargă, apucă înainte şi cu credinţă strigă: Greşit-am, Doamne, greşit-am Ţie; dar ştiu, Iubitorule de oameni, bunătatea Ta; Păstorule Cel bun, nu mă despărţi pe mine de la starea cea de-a dreapta Ta, pentru mare mila Ta

La ziua cea înfricoşătoare a Judecăţii şi a slavei Tale celei negrăite gândind, mă îngrozesc cu totul, Doamne, şi tremurând, strig cu frică: Când vei veni, Hristoase Dumnezeule, cu slavă pe pământ, ca să judeci toate câte sunt, atunci să mă izbăveşti de toată pedeapsa pe mine, ticălosul, învrednicindu-mă a sta de-a dreapta Ta.

Iată vine ziua Domnului Atotstăpânitorului, şi cine va suferi frica Venirii Lui? Căci cuptorul arzător şi ziua mâniei este, întru care Judecătorul va şedea, dând fiecăruia după vrednicia faptelor.

La ceasul cercetării şi al Venirii celei înfricoşătoare a Stăpânului Celui iubitor de oameni gândind, cu totul mă cutremur şi, întristându-mă, strig către Tine, preadrepte Judecătorul meu şi Unule, mult-îndurate: Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu.

Gândesc la ziua aceea şi la ceasul când avem să stăm toţi goi ca nişte osândiţi, înaintea nemitarnicului Judecător; că atunci trâmbiţa va suna tare, şi temeliile pământului se vor clătina, şi morţii din morminte vor învia, şi toţi de o vârstă se vor face; şi cele ascunse ale tuturor vor sta de faţă înaintea Ta. Şi vor plânge, şi se vor tângui, şi în focul cel mai din afară vor merge cei ce nici odinioară nu s-au pocăit; iar ceata drepţilor va intra, în bucurie şi în veselie, în cămara cerească.

Daniil Proorocul, bărbatul doririlor fiind, dacă a văzut puterea lui Dumnezeu, aşa a strigat: Judecătorul a şezut şi cărţile s-au deschis. Vezi, suflete al meu, de posteşti, nu defăima pe vecinul tău. Fereşte-te de bucate, dar nu osândi pe fratele tău; ca nu cumva fiind trimis în foc, să te topeşti ca ceara; ci fără împiedicare să te ducă Hristos întru împărăţia Sa.

O, ce ceas va fi atunci, şi ce zi înfricoşătoare, când va şedea Judecătorul pe scaunul cel înfricoşător! Cărţile se vor deschide, şi faptele se vor vădi, şi cele ascunse ale întunericului se vor arăta; îngerii vor alerga împrejur, adunând toate neamurile. Veniţi de auziţi, împăraţi şi domni, cei robiţi şi cei liberi, păcătoşii şi drepţii, bogaţii şi cei săraci, că vine Judecătorul, Cel Ce va să judece toată lumea. Şi cine va putea sta înaintea feţei Lui, când îngerii vor sta vădind lucrurile, cugetele şi gândurile cele din noapte şi cele din zi? O, ce ceas va fi atunci! Ci mai înainte de sosirea sfârşitului, sârguieşte-te, suflete, strigând: Dumnezeule, întoarce-mă şi mă mântuieşte ca un Indurat. Amin.

CANON

2010-02-07T02:50:00.000-08:00

CANONUL DIN RÂNDUIALA LITURGICĂ
A DUMINICII ÎNFRICOŞĂTOAREI JUDECĂŢI
Alcătuire a Sfântului Teodor Studitul[1]

Cântarea I, glasul al Vl-lea:

Irmos: Ajutor şi acoperitor…

Mă cutremur cugetând la ziua cea înfricoşătoare a Venirii Tale, celei cu totul de negrăit, şi cu frică mai înainte o văd; ziua în care vei şedea să judeci pe cei vii şi pe cei morţi, Dumnezeul meu, Atotputernice.

Când vei veni, Dumnezeule, cu mii şi miriade de puteri cereşti ale îngerilor, învredniceşte-mă, Hristoase, şi pe mine, ticălosul, a Te întâmpina pe nori.

Vino, suflete al meu, de ia aminte la ziua aceea şi ceasul în care Dumnezeu de faţă va veni, şi te tânguieşte şi plângi, ca să te afli curat în ceasul cercetării.

Mă îngrozeşte şi mă înfricoşează focul cel nestins al gheenei, viermele cel cumplit, scrâşnirea dinţilor; ci slăbeşte şi-mi lasă greşalele, şi în starea cea dimpreună cu aleşii Tăi, Hristoase, rânduieşte-mă.

Glasul Tău, cel dorit, care va chema la bucurie pe Sfinţii Tăi, să-l aud şi eu, ticălosul, şi să aflu nespusa desfătare a împărăţiei Cereşti.

Să nu intri cu mine la judecată, aducând faptele mele, cercând cuvintele şi îndreptând [împlinind] poruncile. Ci cu îndurările Tale, trecând cu vederea răutăţile mele, mântuieşte-mă, Atotputernice.

Slavă…, a Treimii:

Unime în trei Ipostasuri, preastăpânitoare, Domnie a tuturor preadesăvârşit stăpânitoare, Stăpânie peste toate, Tu însăţi mântuieşte-ne pe noi, Părinte şi Fiule şi Duhule Preasfânt.

Şi acum…, a Născătoarei:

Cine a născut fiu neasemănat după legea părintească? Pe Acesta dar Il naşte Tatăl, fără de maică. Preaslăvită minune! Că tu ai născut, Curată, pe Dumnezeu şi omul.

Catavasie:

Ajutor şi acoperitor s-a făcut mie spre mântuire; Acesta este Dumnezeul meu, şi-L voi preaslăvi pe El, Dumnezeul părintelui meu, şi-L voi înălţa pe El, căci cu slavă S-a preaslăvit.

Cântarea a III-a:

Irmos: Întăreşte, Doamne, pe piatra…

Domnul vine, şi cine va suferi frica Lui? Cine se va arăta feţei Lui? Ci fii gata, o, suflete, spre întâmpinarea Lui.

Mai înainte să apucăm să plângem, şi să ne împăcăm cu Dumnezeu mai înainte de sfârşit, că înfricoşător este divanul la care toţi cu grumajii plecaţi vom sta.

Miluieşte-mă, Doamne, miluieşte-mă strig ţie, când vei veni cu îngerii Tăi, să răsplăteşti tuturor după vrednicia faptelor.

Cum voi răbda mânia de neîndurat a Judecăţii Tale, Doamne, neascultând porunca Ta? Ci să Te înduri de mine în ceasul Judecăţii.

Intoarce-te, suspină, ticăloase suflete, mai înainte până ce va lua sfârşit priveliştea vieţii, până nu-ţi va închide Domnul uşa cămării.

Păcătuit-am, Doamne, ca altul nimenea dintre oameni, greşind mai presus decât omul; ci mai înainte de Judecată fii mie milostiv, Iubitorule de oameni.

Slavă…, a Treimii:

Treime neamestecată, nezidită, fire fără început, Ceea Ce eşti lăudată în trei feţe, mântuieşte-ne pe noi, cei ce ne închinăm cu credinţă stăpânirii Tale.

Şi acum…, a Născătoarei:

Odrăslit-ai, Preacurată, cu naştere fără de sămânţă, pe Cuvântul Cel viu, Care S-a întrupat în pântecele tău, dar nu S-a schimbat. Slavă naşterii tale, Maica lui Dumnezeu.

Catavasie:

Intăreşte, Doamne, pe piatra poruncilor Tale, inima mea care se clatină, că Singur eşti sfânt şi drept.

Sedealna, glasul al VI-lea:

Gândesc la ziua cea înfricoşătoare şi plâng de faptele mele cele viclene; cum voi răspunde Impăratului Celui nemuritor? Si cu ce îndrăzneală mă voi uita la Judecătorul, eu, dezmierdatul? Milostive Părinte, Fiule Unule-Născut şi Duhule Sfinte, miluieşte-mă.

Slavă…

In valea plângerii, în locul ce ai rânduit, când vei şedea, Milostive, să faci judecată dreaptă, să nu vădeşti cele ascunse ale mele, nici să mă ruşinezi înaintea îngerilor; ci Te milostiveşte, Dumnezeule, şi mă miluieşte.

Si acum…, a Născătoarei:

Nădejdea lumii cea bună, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, a ta singură şi neînfricată ajutorinţă cer; milostiveşte-te spre poporul cel ce lesne se primejduieşte, roagă pe milostivul Dumnezeu să izbăvească sufletele noastre de toată certarea, ceea ce eşti una binecuvântată.

Cântarea a IV-a:

Irmos: Auzit-a Proorocul de Venirea Ta…

Sosit-a ziua, iată înaintea uşilor este Judecata; suflete, priveghează! Aici împăraţii împreună şi domnii, bogaţii, săracii se vor aduna şi îşi va lua fiecare om după vrednicia faptelor.

Intru a sa rânduială, sihastrul şi arhiereul, bătrânul şi tânărul, sluga şi stăpânul vor fi cercetaţi; văduva şi fecioara se vor îndrepta; ci vai atunci de toţi cei ce nu vor avea viaţă nevinovată.

Nemitarnică este Judecata Ta, neînşelat divanul Tău de graiul cel meşteşugit, că nu ascunde vorba cea iscusită a ritorilor dreptatea, nici nu o amăgeşte aducerea de martori; că la Tine, Dumnezeule, cele ascunse ale tuturor stau de faţă.

Să nu vin la pământul plângerii, să nu văd locul întunericului, Hristoase al meu, Cuvinte, nici legându-mă de mâini şi de picioare să fiu lepădat afară din cămara Ta, având îmbrăcămintea nestricăciunii întinată, eu, nevrednicul.

Când vei despărţi pe păcătoşi de cei drepţi, judecând lumea, rânduieşte-mă a fi una din oile Tale, alegându-mă dintre capre, Iubitorule de oameni, ca să aud glasul Tău cel binecuvântat.

Când se va face întrebare de lucruri şi când se vor deschide cărţile, ce vrei să faci, o, ticăloase suflete? Ce vrei să răspunzi la Judecată, neavând roade de dreptate, ca să aduci lui Hristos, Ziditorul tău?

Auzind cuvântul cel cu plângere al bogatului. în văpaia chinurilor, plâng ticălosul şi mă tânguiesc, în aceeaşi osândă fiind, şi mă rog: Miluieşte-mă, Mântuitorul lumii, în vremea Judecăţii.

Slavă…, a Treimii:

Pe Fiul din Tatăl şi pe Duhul slăvesc, ca din soare, lumina şi raza; însă pe Fiul după naştere, că şi naştere este, iar pe Duhul după ieşire [purcedere], că şi ieşire [purcedere] este; pe dumnezeiasca Treime cea împreună fără de început, Căreia se închină toată făptura.

Si acum. …a Născătoarei:

Fecioară, Prunc născând şi curăţia păzind, tu cinstită te-ai arătat, născând pe Dumnezeu şi omul, pe Acelaşi-unul în amândouă chipurile; minunea ta, Fecioară Maică, spăimântează tot auzul şi cugetul.

Catavasie:

Auzit-a Proorocul de Venirea Ta, Doamne, şi s-a temut, că vrei să Te naşti din Fecioară, şi oamenilor să Te arăţi, şi a zis: Auzit-am auzul Tău şi m-am temut, slavă puterii Tale, Doamne.

Cântarea a V-a:

Irmos: De noapte mânecând eu…

Cutremur nepovestit şi frică va fi acolo; că va veni Domnul, şi împreună cu Dânsul lucrul fiecăruia dintre oameni. Şi cine dar de aicea nu se va plânge?

Râul cel de foc mă tulbură, mă topeşte, mă roade scrişnirea dinţilor şi întunericul adâncului; deci, în ce chip şi cum voi face să înduplec pe Dumnezeu?

Iartă, Doamne, pe robul Tău, ca nu cândva să mă dai chinuitorilor celor amari, îngerilor celor cumpliţi, între care nu se poate afla acolo odihnă.

Domnul şi conducătorul dimpreună acolo, bogatul şi cel neţinut în cinste, cel mare împreună şi cel mic, se vor îndrepta întocmai; ci vai fiecăruia, care nu va fi gata.

Slăbeşte, lasă, Doamne, şi iartă câte Ţi-am greşit Ţie, şi să nu mă arăţi acolo înaintea îngerilor, în osânda focului şi a ruşinii celei fără de sfârşit.

Fie-Ţi milă, fie-Ţi, Doamne, de zidirea Ta; greşit-am Ţie, iartă-mă; că din fire curat numai Tu eşti, şi altul afară de Tine nimeni nu este fără întinăciune.

Slavă…,a Treimii:

Una din fire, pe Tine, Treime, Te laud, Care eşti fără de început, necuprinsă de minte, stăpânitoare, împărătească Unime, preadesăvârşit Dumnezeu, şi Lumină, şi Viaţă, şi Făcătoare a lumii.

Şi acum…, a Născătoarei:

Intru cinstită naşterea ta cea mai presus de fire, legile firii în chip arătat se dezleagă; că fără de sămânţă ai născut pe Dumnezeu Cel născut din Tatăl mai înainte de veci.

Catavasie:

De noapte mânecând eu, Iubitorule de oameni, Te rog luminează-mă şi mă indreptează şi pe mine spre poruncile Tale şi mă învaţă, Mântuitorule, să fac voia Ta

Cântarea a VI-a:

Irmos: Strigat-am cu toată inima…

La înfricoşătoarea Ta Venire Hristoase, când Te vei arăta din Cer, şi se vor pune scaunele, şi se vor deschide cărţile, să-Ţi fie milă, atunci, Mântuitorule, de zidirea Ta.

Acolo nimic nu va putea ajuta, fiind judecător Dumnezeu: nici învăţătura, nici meşteşugul, nici mărirea nici prieteşugul; fără numai puterea ta, cea din fapte, o suflete al meu!

Acolo împreună va fi domnul şi conducătorul, săracul şi bogatul, suflete! Nici tată, nici mamă nu vor putea ajuta, nici frate nu va putea izbăvi de osândire.

Cugetând la înfricoşătoarea întrebare a Judecătorului, suflete, îngrozeşte-te de aici, găteşte-ţi răspunsul, ca să nu fii osândit în legăturile cele veşnice.

Să nu aud, Doamne, zicându-mi-se: Ia-ţi al tău! Şi să fiu gonit de la Tine; nici: Du-te în locul cel blestemat! Ci să aud glasul cel dorit al drepţilor.

Din porţile iadului izbăveşte-mă, Doamne; mântuieşte-mă din prăpastie şi din întunericul cel adânc, din cele de dedesubt ale pământului şi din focul cel nestins, şi de oricare altă pedeapsă veşnică.

Slavă…, a Treimii:

Dumnezeirea, Unimea Treimii o laud; pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Dumnezeiescul Duh, putere a unei Stăpânii Ce Se desparte în trei Ipostasuri.

Şi acum…, a Născătoarei.

Tu eşti uşa, prin care singur Iisus, Fiul tău, a trecut, Cel Ce a intrat şi a ieşit, şi cheile fecioriei ne le-a stricat, curată; Cel Ce a zidit pe Adam.

Catavasie:

Strigat-am cu toată inima mea către milostivul Dumnezeu şi m-a auzit din iadul cel mai de jos şi a scos din stricăciune viaţa mea.

Condac, glasul I:

Când vei veni, Dumnezeule, pe pământ cu măriri şi toate se vor cutremura, şi râul cel de foc înaintea divanului va curge, cărţile se vor deschide şi cele ascunse se vor vădi; atunci să mă izbăveşti de focul cel nestins şi să mă învredniceşti a sta de-a dreapta Ta, Judecătorule preadrepte.

Icos:

De înfricoşătorul Tău divan aducându-mi aminte, preabunule Doamne, şi de ziua Judecăţii mă înfricoşez şi mă tem, vădit fiind de cugetul meu. Când vei şedea pe scaunul Tău şi vei face cercetare, atunci nimeni nu va putea tăgădui păcatele, adevărul vădindu-le, şi frica cuprinzându-1. Că tare va suna atunci focul gheenei, şi păcătoşii vor scrâşni; ci mă miluieşte, mai înainte de sfârşit, şi mă iartă, Judecătorule preadrepte.

Cântarea a VII-a:

Irmos: Greşit-am, fărădelege am făcut…

Să cădem, credincioşilor, şi să plângem mai înainte de judecata aceea, când cerurile vor pieri, stelele vor cădea şi tot pământul se va clătina; ca să aflăm milostiv, la sfârşit, pe Dumnezeul părinţilor.

Nemitarnică va fi întrebarea, înfricoşătoare va fi acolo judecata, unde înaintea Judecătorului nu se va tăinui nimic, unde nu va fi cu putinţă a se face făţărie cu daruri; ci fie-Ţi milă de mine, Stăpâne, şi mă apără de mânia Ta cea înfricoşătoare.

Domnul vine să judece, cine va suferi arătarea Lui? Infricoşează-te, ticăloase al meu suflet, înfricoşează-te, şi-ţi găteşte lucrurile tale spre ieşirea ta; ca să afli milostiv şi îndurat pe însuşi Dumnezeul părinţilor.

Focul cel nestins mă tulbură, şi îngrozirea cea amară a viermilor; iadul cel stricător de suflet mă sperie, şi îndeajuns de umilit nicidecum nu mă fac; ci, Doamne, Doamne!, mai înainte de sfârşit, întăreşte-mă cu frica Ta

Cad înaintea Ta şi aduc Ţie, ca nişte lacrimi, graiurile mele. Greşit-am, cum nici păcătoasa n-a greşit, şi fărădelege am făcut ca altul nimeni pe pământ; ci Te îndură, Stăpâne, spre făptura Ta, şi iarăşi mă cheamă.

Intoarce-te, căieşte-te, descoperă cele ascunse, zi lui Dumnezeu, Celui Ce toate le ştie: Tu ştii ascunsurile mele, unule Mântuitorule; Tu însuţi mă miluieşte, precum cântă David, după mare mila Ta.

Slavă…, a Treimii:

Pe Trei ca pe Unul, întru o fiinţă, şi Unul în trei feţe laud; acestea sunt: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh; o putere, o voie şi o lucrare; un Dumnezeu întreit-sfânt, o împărăţie singură stăpânitoare.

Si acum…, a Născătoarei:

Ieşit-a Dumnezeu, Cel preafrumos, din cămara pântecelui tău, ca un împărat cu haină ţesută de Dumnezeu, roşită în vopseaua cea de taină a preacuratului tău sânge, ceea ce nu ştii de mire, şi împărăteşte tot pământul.

Catavasie:

Greşit-am, fărădelege am făcut, nu ne-am îndreptat înaintea Ta, nici am păzit, nici am făcut precum ai poruncit nouă. Ci nu ne părăsi până în sfârşit, Dumnezeul părinţilor.

Cântarea a VIII-a:

Irmos: Pe Cel Ce-L slăvesc ostile…

Cugetând la întâmpinarea înfricoşătoarei Venirii Tale celei de a Doua, Doamne, mă cutremur de certarea Ta, mă tem de mânia Ta şi strig Ţie: Mântuieşte-mă de ceasul acela în veci.

Când vei judeca Tu, Dumnezeule, toate, cine dintre pământeni, fiind înconjuraţi de patimi, va putea suferi? Că atunci focul cel nestins şi viermele cel neadormit va cuprinde în veci pe cei osândiţi.

Când vei chema toată suflarea laolaltă, ca să iei seama, Hristoase, mare frică va fi atunci, mare nevoie, deoarece numai faptele singure vor ajuta în veci.

Judecătorule a toate, Dumnezeul meu şi Doamne, fă să aud atunci glasul Tău cel dorit, să văd lumina Ta cea mare, să privesc la corturile Tale, să mă uit la slava Ta, bucurându-mă întru toţi vecii.

Drepte Judecătorule, Mântuitorule, miluieşte-ma şi mă scapă de focul şi de îngrozirea ce am să întâmpin pe dreptate la Judecată; lasă-mi mai înainte de sfârşit mântuire, prin fapta cea bună şi prin pocăinţă.

Când vei şedea, Judecătorule, ca un Milostiv, şi vei arăta, Hristoase, înfricoşătoare slava Ta, o, ce frică va fi atunci! Cuptorul arzând, şi toţi temându-se de Judecata cea nesuferită.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Dumnezeu.

Pe un Dumnezeu după fiinţă cinstesc, trei feţe laud după osebire; altele, dar nu de alt fel; că Dumnezeirea una este, în trei feţe: Tatăl şi Fiul şi Dumnezeiescul Duh.

Si acum…, a Născătoarei:

Din luminatul tău pântece ieşind Hristos, ca un mire din cămară, a luminat lumină mare celor din întuneric; pentru că strălucind Soarele Dreptăţii, lumea a luminat, Curată!

Catavasie:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Pe Cel Ce-L slăvesc ostile cereşti, şi de Dânsul se înfricoşează heruvimii şi serafimii, toată suflarea şi făptura lăudaţi-L, binecuvântaţi-L, şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Cântarea a IX-a:

Irmos: Naşterea zămislirii…

Domnul vine, ca pe păcătoşi să-i pedepsească, pe drepţi să-i mântuiască; să ne înfricoşăm şi să plângem, şi să luăm simţire de ziua aceea în care, descoperind cele nearătate şi cele ascunse ale oamenilor, va răsplăti cele după vrednicie.

Infricoşatu-s-a şi s-a îngrozit Moise văzându-Te din spate; dar eu ticălosul cum voi suferi a vedea faţa Ta atunci, când vei veni din Cer? Ci să-Ţi fie milă de mine, Doamne, şi cu îndurarea să cauţi spre mine.

Daniil s-a temut de ceasul cercetării, iar eu ticălosul ce voi pătimi, Doamne, venind la acea zi înfricoşătoare? Ci îmi dă, mai înainte de sfârşit, cu plăcere a sluji Ţie, ca să dobândesc împărăţia Ta.

Focul se pregăteşte, viermele se rânduieşte; cinstea veseliei, iertarea, lumina cea neînserată, bucuria drepţilor. Deci, cine este acel fericit, ca să scape de chinul celor dintâi, şi să moştenească cele de al doilea?

Să nu mă întoarcă de la faţa Ta, Doamne, mânia urgiei Tale, nici să aud glasul Tău cel de blestem trimiţându-mă în foc; ci să intru în bucuria cămării Tale celei nestricăcioase şi eu atunci, cu Sfinţii Tăi.

Mintea mi s-a rănit, trupul mi s-a trândăvit, mi se bolnăveşte duhul, cuvântul a slăbit, viaţa mi s-a omorât, sfârşitul este lângă uşi. Pentru aceasta, ticăloase al meu suflet, ce vei face când va veni Judecătorul să cerce ale tale?

Slavă…, a Treimii:

Unule, Născătorule al Unuia, Părinte al Fiului celui Unul-Născut, şi Unule Fiule al Unuia, lumină şi strălucirea luminii, şi Unule Duhule Sfinte, numai al Unuia Dumnezeu, Care eşti cu adevărat Domn al Domnului; o Treime, Unime sfântă, mântuieşte-mă pe mine, cel ce grăiesc de Dumnezeirea Ta

Si acum.…a Născătoarei:

Minunea naşterii tale mă uimeşte, ceea ce eşti cu totul fără prihană; spune cum ai zămislit fără sămânţă pe Cel necuprins? Cum ai rămas fecioară, născând ca o maică? Acest lucru peste fire cu credinţă primindu-1, închină-te Celui născut, căci câte le voieşte, le şi poate.

Catavasie:

Naşterea zămislirii celei fără sămânţă este netălmăcită, rodul Maicii celei fără de bărbat este nestricat, că naşterea lui Dumnezeu înnoieşte firile. Pentru aceasta, pe tine, toate neamurile, ca pe o Maică mireasă a lui Dumnezeu, cu dreaptă credinţă te mărim.

Mosii de iarna - 6 Feb 2010

2010-02-06T08:54:00.001-08:00

“Sfantul Agnet”- de la cuvantul grecesc Agnet, adica Miel, pentru ca ea inchipuie pe Mantuitorul, Care, prin asemanarea cu Mielul injunghiat de evrei la Pastele lor, a fost numit de catre Sfantul Ioan Botezatorul “Mielul lui Dumnezeu, Care ridica pacatele lumii” (Ioan 1, 29).

Astfel, sambata 6 februarie, in fiecare biserica se oficiaza Sfanta Liturghie, urmata de slujba Parastasului pentru cei adormiti. In ziua in care se savarseste Sfanta Liturghie, preotul scoate miride (particele) din prescura, pentru vii si morti. Ele sunt asezate pe Sfantul Disc, alaturi de Agnet - partea din prescura care reprezinta pe Hristos, ca dragostea Lui sa se reverse si asupra lor. Amintim ca in cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface in Trupul si Sangele Domnului. Astfel, miridele (care ii reprezinta pe cei pomeniti), participa la sfintenie prin prezenta lor alaturi de Trupul lui Hristos de pe Sfantul Disc.

"Biserica nu da uitarii pe cei adormiti nici dupa inmormantarea lor. Purtarea ei de grija se intinde si dincolo de pragul mormantului, pomenind pururea pe cei adormiti, rugandu-se si mijlocind pentru odihna si pentru iertarea pacatelor lor in zilele indatinate din cursul anului bisericesc, cum sunt sambetele mortilor, Mosii de Iarna, Mosii de Vara, cat si in ierurgiile speciale alcatuite de Biserica pentru pomenirea mortilor.
Dupa traditia Bisericii se face rugaciune pentru cei morti la urmatoarele termene: ziua a 3-a, ziua a 6-a, ziua a 9-a, ziua a 40-a, la 3 luni, la 6 luni, la 9 luni si la 12 luni, apoi in fiecare an pana la implinirea a 7 ani de la moarte. Biserica Ortodoxa a consacrat pentru pomenirea generala a mortilor o zi liturgica pe saptamana, si anume sambata. De aceea, in slujba Miezonopticii de sambata, din Ceaslov, figureaza cantari si rugaciuni speciale pentru morti".

Noi suntem datori sa aparam, sa conservam si sa oferim viata lui Dumnezeu ca dar al Sau. Sufletele crestinilor pecetluite de prima inviere, care inseamna botezul, fac parte din Biserica nevazuta, iar cele trecute dincolo, prin moartea intai, fac parte din Biserica nevazuta, triumfatoare, daca au lucrat cat au fost in trup. Cei vii se pot ruga pentru cei plecati dincolo, adica pentru cei adormiti in Domnul, pentru ca asa ne indeamna Evanghelistul Ioan.

Adevaratii crestini simt nevoia legaturii cu fratii lor prin rugaciune, prin pomeniri si prin slujbe speciale, si au obligatia fireasca sa-i pomeneasca pe cei adormiti. Pomenirile si rugaciunile pentru cei adormiti sunt mai ales o dovada a dragostei de aproapele, fiindca toti suntem pecetluiti in Hristos, iar harul face inceputul mantuirii. Grija pentru cei plecati se gaseste la toate popoarele. Orice civilizatie din trecutul omenirii si-a pomenit pe cei trecuti dincolo. Ramanand in spatiul crestin, Sf. Ioan Gura de Aur indeamna pe ascultatorii sai sa se roage pentru cei morti, iar daca cel mort este pacatos sa i se dezlege pacatele, iar daca este un drept sa castige un adaos de plata si rasplata".

(arhimandrit Vartolomeu Androni )

Maine - se merge la Biserica cu coliva, colacei, vin, lumanari,
- se dau de pomana ulcele si vase de lut umplute cu mancare piftie sau dulciuri.

DESLEGARILE SFANTULUI VASILE

2010-02-04T21:02:00.000-08:00

DESLEGARILE SFANTULUI VASILE: CITITE DE PARINTELE STAN CORNEL DIN BAIA DE ARIES , JUD. ALBA IN BISERICA CONSTRUITA DE EL CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU SI AL CREDINCIOSILOR

Caută mai multe fişiere video ca acesta pe Dieu ou rien.

CLINICA LUI DUMNEZEU

2010-02-02T03:00:00.000-08:00

54. Clinica lui Dumnezeu « »
9
30 Days of Gratitude- Day 1

Am fost la clinica Domnului pentru un control de rutină şi am constatat că sunt bolnav:

Când Domnul mi-a măsurat tensiunea, am remarcat că tandreţea mea era foarte scăzută.
Când mi-a verificat temperatura, termometrul indica 40 de grade de anxietate.
Am făcut şi o electrocardiogramă, iar diagnosticul a fost acela că am nevoie de câteva transfuzii de iubire, deoarece arterele mele erau astupate de solitudine şi amărăciune. Ele nu mai puteau iriga inima mea goală.
Am fost la ortoped deoarece nu mai puteam să merg alături de fratele meu.
Nu puteam să îi acord o îmbrăţişare fraternă, pentru că îmi făcusem o fractură când m-am împiedicat de gelozie.
Domnul mi-a mai descoperit o miopie datorită faptului că nu puteam să văd dincolo de aspectele negative ale aproapelui meu.
Când i-am spus Domnului că urechile mele au asurzit, El a constatat că am neglijat să ascult zilnic vocea sa.

În marea sa milostivire, Domnul mi-a oferit o consultaţie gratuită. Astfel eu mă angajez, părăsind această clinică, să nu iau decât remediile naturale pe care Domnul mi le-a prescris în acest moment de adevăr cu mine:

Când mă ridic din pat să beau un pahar de recunoştinţă;
Înainte de a merge la muncă să iau o lingură de pace.
La fiecare oră să aplic o compresă de răbdare şi să înghit un vas de umilinţă.
Spre casă să îmi fac o injecţie cu o bună doză de iubire.
Şi, înainte de a merge la culcare, să iau două capsule de conştiinţă împăcată.

Dumnezeu să vă binecuvinteze pe toţi!
Însănătoşire grabnică!

INTAMPINAREA DOMNULUI

2010-02-02T02:25:00.000-08:00

Intampinarea Domnului
Mareste imaginea.

Intampinarea Domnului numita in popor si Stretenia (dupa numele vechi slavon) este sarbatoarea anuala a zilei in care Sfanta Fecioara Maria, conformandu-se legii (Lev. 12, 8), s-a suit la templul din Ierusalim, la 40 de zile dupa Nasterea Domnului, pentru curatirea ei, cand dumnezeiescul Prunc a fost intampinat si tinut in brate de batranul si Dreptul Simeon (Luca 2, 22 s.u.). Ea se serbeaza deci la 40 de zile dupa Nastere, adica la 2 februarie. La ortodocsi, accentul sarbatorii se pune pe persoana dumnezeiescului Prunc si de aceea e numita Intampinarea Domnului (de catre Simeon), fiind trecuta intre sarbatorile Mantuitorului, pe cand la catolici, pe primul plan sta persoana Preacuratei Fecioare, care a venit la templu pentru curatirea ei, dupa lege. De aceea, la ei sarbatoarea se numeste Curatirea Sfintei Marii (Festum Purificationis Beatae Mariae Virginis) si e trecuta intre sarbatorile Maicii Domnului.

Vechimea acestei sarbatori nu e asa de mare ca a celorlalte praznice imparatesti. Nu o gasim intre sarbatorile enumerate in Constitutiile Apostolice si in Testamentum Domini. Prima mentiune documentara despre existenta acestei sarbatori este cea din memorialul de calatorie al pelerinei Egeria, care ia parte la ea, la Ierusalim, in anii 382-384 si o numeste Quadragesimae de Epiphania. Intrucat pe atunci la Ierusalim Nasterea Domnului se serba inca la 6 ianuarie, odata cu Epifania, Intampinarea era sarbatorita la 40 de zile dupa Epifanie, adica la 14 februarie. Se atribuie, de asemenea, Sfantului Chiril al Ierusalimului (+386) un panegiric la aceasta sarbatoare, scris, probabil, in ultimii ani ai vietii sale.

Marturiile despre existenta sarbatorii se inmultesc spre sfarsitul secolului V. Pe la inceputul sec. VI, Sever al Antiohiei (512-518) pretindea ca sarbatoarea Intampinarii ar fi fost de curand introdusa la Ierusalim si ca era necunoscuta la Antiohia. Dar, intre timp, s-a descoperit o omilie inedita a Sf. Ioan Gura de Aur, la Antiohia (deci, intre 386-398), la sarbatoarea "Curatirii Mariei", omilie care s-a dovedit autentica.

La Roma, ea a fost introdusa de papa Gelasiu la anul 494, pentru a inlocui stravechea sarbatoare pagana a Lupercaliilor, de la inceputul lui februarie, cand aveau loc lustratiuni si procesiuni in jurul orasului, cu faclii aprinse, in onoarea zeului Pan, supranumit si Lupercus, adica ucigatorul lupilor sau ocrotitorul turmelor impotriva lupilor; era totdata si sarbatoarea fecunditatii si a lui Februus, alt nume dat de romani zeului Saturn. Se inlocuiau astfel conceptia si practica lustratiunilor pagane cu aceea a curatirii Sfintei Fecioare (Purificatio Beatae Mariae Virginis, sau Praesentatio Domini), pastrandu-se si facliile traditionale. De aceea, in Apus, aceasta sarbatoare se mai numeste si Sarbatoarea luminilor.

La Antiohia, dupa marturia istoricului Cedren, sarbatoarea Intampinarii s-ar fi introdus in penultimul an al domniei imparatului Justin 1 (526), iar generalizarea ei in Rasarit s-a facut in cursul secolului VI, incepand din anul 534, cand imparatul Justinian a schimbat data sarbatorii de la 14 februarie la 2 februarie (40 de zile socotite de la 25 decembrie, noua data a sarbatorii Nasterii Domnului). Dupa unele izvoare, acesta ar fi decretat pentru prima oara sarbatorirea, cu multa solemnitate, a Intampinarii Domnului in ziua de 2 februarie, pentru a scapa Constantinopolul si imprejurimile de calamitatea unei epidemii si a cutremurelor care bantuiau de mai multi ani prin acele parti.

Dintre crestinii rasariteni, numai armenii sarbatoresc pana astazi Intampinarea Domnului tot la vechea data, adica la 14 februarie. Avand o baza biblica, sarbatoarea Intampinarii e respectata si la protestanti, indeosebi la evanghelici (luterani).

A doua zi dupa sarbatoarea Intampinarii Domnului (3 febr.), Biserica Ortodoxa cinsteste amintirea Dreptului Simeon batranul si a Sfintei Proorocite Ana, cele doua personaje biblice principale, care au luat parte la evenimentul istoric comemorat prin marele praznic al Intampinarii (vezi Luca 2,25-38).

DUMINICA A TREIA A SF TRIOD, DUMINICA INFRICOSATEI JUDECATI

2010-01-31T23:20:00.000-08:00

Predica la Duminica lasatului sec de carne

Predica la Duminica Infricosatei Judecati

Pentru ca noi toti trebuie sa ne infatisam inaintea Judecatii
lui Hristos, ca sa ia fiecare dupa cele ce a facut prin
trup, ori bine, ori rau (II Corinteni 5, 10)

Iubiti credinciosi,

Astazi am auzit toti cei de fata cuvintele Mintuitorului nostru Iisus Hristos despre venirea Sa la prea Infricosata Judecata de apoi. Sa stiti ca nici un lucru de la intemeierea lumii si pina la sfirsitul veacurilor nu este mai infricosat ca venirea Domnului la Judecata de apoi. Nici ingerii nu pot sa ne spuna cu deamanuntul despre acea preainfricosata venire a Domnului, cind va judeca toate neamurile pamintului de la Adam si pina la sfirsitul lumii. Noi, fiind prea neputinciosi si nepriceputi, nu vom putea vorbi despre acea negraita spaima si infricosatoare venire a Domnului.

Dar din cele ce am auzit astazi in Sfinta Evanghelie si din cele ce arata dumnezeiasca Scriptura, precum si din invataturile Sfintilor Parinti despre Judecata zilei celei mari, vom insemna aici citeva invataturi dupa a noastra slaba pricepere despre venirea Domnului la Judecata de apoi. Si vom arata mai intii cu marturii din Sfinta Scriptura, in ce chip va veni Domnul si care vor fi primele semne ale venirii Lui. Primele semne care vor vesti venirea Domnului la Judecata vor fi trimbitele cele ceresti. Acest adevar ni-l arata Mintuitorul, zicind: Si va trimite pe ingerii Sai, cu sunet mare de trimbita (Matei 24, 31). De aceea si Sfintul Prooroc Sofonie a numit ziua Judecatii de apoi "ziua trimbitei si a strigarii" (Sofonie 1, 16). Marele Apostol Pavel, despre invierea mortilor si glasul trimbitei ceresti, zice: Deodata, intr-o clipeala de ochi, la trimbita cea de apoi; caci trimbita va suna si mortii vor invia nestricaciosi. Si in alt loc, aratind ca trimbitele vor insoti pe Domnul la Judecata, zice ca: Insusi Domnul, intru porunca, la glasul arhanghelului si intru trimbita lui Dumnezeu, se va pogori din cer (I Corinteni 15, 52-53; I Tesaloniceni 4, 16).

Sfintul Ierarh Grigorie Teologul, aratind taria glasului si puterea acelor trimbite care vor anunta venirea Domnului, zice: "Infricosat este glasul trimbitelor, la care se supun stihiile, care despica pietrele, care vor deschide mormintele, care vor descoperi cele mai dedesubt, care vor zdrobi si vor sfarima porti de arama si vor dezlega si vor risipi legaturile mortii".

Al doilea semn, care se va arata dupa sunarea cea cu mare strigare a trimbitelor, va fi invierea mortilor. Dar oare, fratii mei, in ce fel vor fi trupurile dreptilor si ale pacatosilor la invierea cea de apoi? Oare vor invia asa cum le punem noi in sicrie si in morminte? Nu, caci mare deosebire vor avea trupurile oamenilor la invierea cea de apoi de trupurile de acum. Trupurile dreptilor, in vremea Judecatii de apoi, vor fi impodobite cu patru daruri alese: cu darul stralucirii, al usurimii, al subtiratatii si al nepatimirii. Deci fiecare trup al celor drepti, cu nemasurata raza ca soarele va straluci, dupa cum si Insusi Stapinul si Mintuitorul nostru Iisus Hristos a zis: Atunci dreptii vor straluci ca soarele intru Imparatia Tatalui lor (Matei 13, 43).

Prea minunata va fi atunci acea usurime si lesne miscare a trupurilor dreptilor incit sa poata umbla in fiecare parte a lumii dupa voia lor, fiindca nici o intirziere nu le va pricinui lor greutatea. Aceasta o arata si inteleptul Solomon care zice: Ca niste scintei care se lasa pe miriste asa vor fi (Intelepciunea lui Solomon 3, 7) caci scinteile cind sunt purtate de vint, pretutindeni cu mare usurinta se raspindesc. Trupurile dreptilor vor avea si subtiratate, incit cu toata lesnirea sa poata trece prin celelalte materii. Asa a trecut trupul Stapinului nostru Iisus Hristos dupa inviere, prin acea piatra mare care zacea deasupra mormintului, fara a rupe pecetile si a intrat prin usile incuiate in casa in care erau ucenicii adunati de frica iudeilor, ca un duh preasubtire care nici in ziduri nu se tine, nici in usi nu se impiedica.

Despre aceste patru daruri ale trupurilor inviate, Sfintul Apostol Pavel zice: Se seamana intru stricaciune, inviaza intru nestricaciune (I Corinteni 15, 42). Iata darul nepatimirii. Se seamana intru necinste, inviaza intru slava. Iata darul stralucirii. Se seamana intru slabiciune, inviaza intru putere. Iata darul usurimii. Se seamana trup firesc, inviaza trup duhovnicesc (I Corinteni 15, 43-44). Iata darul subtiratatii.

Sa aratam pe scurt si in ce fel vor fi trupurile inviate ale celor pacatosi osinditi la munca vesnica. Mare va fi deosebirea trupurilor celor pacatosi de trupurile luminate ale dreptilor si sfintilor lui Dumnezeu. Fiindca in loc de stralucire, se vor imbraca cu adinc de intuneric care va fi asemenea cu prea adincul intuneric al iadului. In loc de frumusete, trupurile pacatosilor vor avea uriciune plina de scirba. In locul usurimii trupurilor dreptilor, trupurile pacatosilor vor fi prea grele si greu de miscat, ca sa nu urmeze cu osirdie dumnezeiestile porunci. Caci singure trupurile acestea ale pacatosilor vor fi spre munca vesnica si fara sfirsit.

Iubiti credinciosi,

Ce alte semne vor urma inaintea venirii Domnului la judecata? Citim in Sfinta Evanghelie ca atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului (Matei 24, 30), care, dupa intelesul Sfintilor Parinti este Crucea lui Hristos pe care si-a dat duhul (Ioan 19, 30). Unii zic ca indata ce se va arata Crucea pe cer, se va insemna cu acest semn fruntea tuturor dreptilor (Apocalipsa 7, 3). Vazind semnul Sfintei Cruci pe cer, vor plinge toate neamurile pamintului (Matei 24, 30). Dar pentru ce vor plinge la aratarea ei toate neamurile pamintului? Vor plinge atunci toate popoarele pentru ca vor cunoaste al cui este semnul Sfintei Cruci; vor plinge toti care nu au cinstit Sfinta si de viata facatoare Cruce, altarul cel preasfintit cu Singele lui Hristos si semnul venirii Lui. Ce vor zice atunci paginii, necredinciosii si sectantii care n-au cinstit Sfinta Cruce si nu s-au inchinat semnului Fiului Omului?

Dupa aratarea Sfintei Cruci pe cer, la infricosata Judecata va veni Iisus Hristos intru slava si putere, cum spune in dumnezeiasca Evanghelie: Si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului, cu putere si cu slava multa (Matei 24, 30).

Iata si citeva prealuminate marturii care ne arata slava cea negraita cu care va veni Domnul la infricosata Judecata. Sfintul prooroc David, zice: Foc inaintea Lui va merge si cu vapaia va arde imprejur pe vrajmasii Lui (Psalm 49, 4). Si iarasi: Luminat-au fulgerele Lui lumea, vazut-a si s-a cutremurat pamintul; muntii ca ceara s-au topit de fata Domnului, de fata Domnului a tot pamintul; vestit-au cerurile dreptatea Lui si au vazut toate popoarele slava Lui (Psalm 96, 4-6).

Iar marele prooroc Isaia, despre infricosata venire a Domnului, zice: Caci Domnul vine in vapaie si carele Lui sunt ca o vijelie, ca sa dezlantuie cu fierbinteala minia Lui si certarea Lui cu vapai de foc. Domnul va judeca cu foc si cu sabie pe tot omul si multi vor fi cei care vor cadea de bataia Domnului! (Isaia 66, 15-16). Iar linga infricosatul scaun cel de vapaie al Domnului va sta Preasfinta si Preacurata Nascatoare de Dumnezeu de-a dreapta tronului Preavesnicului Imparat, dupa cum este scris: De fata a stat imparateasa de-a dreapta Ta... (Psalm 44, 11).

Inaintea Domnului vor merge arhanghelii cei mai intii statatori, iar dupa acestia stapiniile, incepatoriile si inaintea lor Arhanghelul Mihail, incins cu sabie de vapaie si stralucind ca un fulger si ca un mai mare ostas al marelui Imparat. Apoi vor urma Apostolii, mucenicii, ierarhii si multimea cea fara de numar a Ingerilor si Sfintilor, cu sabii cu doua taisuri in miinile lor, ca sa razbune pe neamuri si sa pedepseasca pe popoare (Psalm 149, 6-7). Oare cine va putea sa stea atunci inaintea Judecatorului Celui Preainfricosator si nemitarnic?! Acestea le-a cugetat si Proorocul Isaia, care zice: Intrati in crapaturile stincilor si va ascundeti in pulbere de la infricosata fata a Domnului si de la stralucirea slavei Lui (Isaia 2, 10).

Sfintul Evanghelist Matei spune urmatoarele despre venirea Domnului: Vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa. Si iarasi zice: Cind va veni Fiul Omului intru slava Sa si toti sfintii ingeri cu El, atunci va sedea pe tronul slavei Sale (Matei 24, 30; 25, 31). Sfintul Evanghelist Luca, de asemenea Il arata venind pe nori cu putere si cu slava multa (Luca 21, 27).

Dupa cuvintul Sfintului Apostol Pavel, Judecata de apoi se va face in vazduh, deasupra vaii lui Iosafat, unde vor fi adunate toate neamurile si limbile, de la primul Adam pina la ultimul om. Apoi ii va desparti pe unii de altii, precum desparte pastorul oile de capre. Si va pune oile de-a dreapta Sa, iar caprele de-a stinga (Matei 25, 32-33). Dupa aceasta vesnica despartire a celor buni de cei rai, va incepe judecata cea mare.

Dar cine ne va piri atunci in fata Dreptului judecator? Insasi faptele noastre rele pe care le-am facut si nu ne-am pocait. Apoi ne vor osindi duhovicii, carora nu ne-am spovedit de toate pacatele, nici am facut canon pentru ele. Apoi ne vor osindi ingerii care ne-au fost pazitori de la botez, pe care nu i-am ascultat. Ne vor osindi si ingerii care au scris toate faptele noastre din copilarie. Dar cel mai mare piris care ne va piri si ne va cere pedeapsa si osinda vesnica de la Dumnezeu in ziua cea mare a Judecatii de apoi, va fi diavolul pe care noi acum il ascultam si facem voile lui si nu ne pocaim in fiecare zi de cele ce facem.

Vai de noi! Ce vom face atunci daca ne va gasi moartea si judecata nespovediti si nepocaiti? Ce ne va folosi atunci viata aceasta amagitoare si trecatoare in care acum ne desfatam? Ca ne legam cu inima de ea si de grijile veacului de acum, incit uitam de moartea care vine si de osinda cea vesnica care ne asteapta in ziua cea mare a Judecatii de apoi. Vedeti, fratii mei, cum toti murim si nimeni din oameni nu ramine pe acest pamint, oricine ar fi el. Vedeti ca cel ce moare, de fata fiind noi, i se leaga limba, i se schimba ochii, ii tace gura, i se opreste graiul, cind vede pe dumnezeiestii ingeri cum cheama sufletul din trup! Atunci macar imparat de ar fi, macar sluga, macar stapinitor a toata lumea, tot se cutremura, se tulbura, se inspaiminteaza, vazind puteri infricosate, vazind chipuri straine, vazind fete aspre si posomorite, vazind rinduielile ingeresti pe care niciodata nu le-a mai vazut.

Atunci luind ingerii sufletul prin vazduh, il duc la judecata, intru care stau incepatoriile, stapiniile si tiitorii de lume ai puterilor celor potrivnice, pirisii nostri cei amari, vamesii cei cumpliti, si luatorii de seama si ingerii in vazduh intimpinindu-l, cer seama si il socotesc si ii aduc inainte pacatele lui si zapisele lui cele din tinerete, cele din batrinete, cele de voie si cele fara de voie, cele prin lucru, cele prin ginduri si cele prin aduceri aminte. Multa este frica acolo, mare este cutremurul ticalosului suflet a-tunci, care patimeste de la multimea milioanelor de diavoli.

Iubiti credinciosi,

Evanghelia Duminicii de azi este cea mai infricosatoare din tot cursul anului, pentru ca ne vorbeste despre sfirsitul lumii care este tot mai apropiat si de marea Judecata de apoi a tuturor oamenilor si a ingerilor rai. Aceasta este a treia si ultima Duminica pregatitoare pentru Sfintul si marele Post, pentru ca ne aduce aminte de sfirsitul veacurilor, de Judecata, de osinda vesnica a pacatosilor si de rasplatirea dreptilor in Imparatia Cerurilor. Cine va cugeta la toate acestea, va trece cu folos curgerea Sfintului Post, se va impaca cu aproapele sau, se va ruga mai mult, se va spovedi cu cainta de pacatele sale si va primi cu mare evlavie Trupul si Singele Domnului nostru Iisus Hristos. Iata folosul acestei Duminici.

Se cuvine sa ne amintim ca la Judecata de apoi, Dreptul Judecator va spune celor de-a dreapta Sa: Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita voua de la intemeierea lumii, caci flamind am fost si Mi-ati dat sa maninc; insetat am fost si Mi-ati dat sa beau; strain am fost si M-ati primit; gol am fost si M-ati imbracat, bolnav am fost si M-ati cercetat; in temnita am fost si ati venit la Mine... Adevarat zic voua, intrucit ati facut unuia dintr-acestia ai mei prea mici, Mie Mi-ati facut (Matei 25, 34-40).

Vedeti, fratii mei, cita putere are la Dumnezeu milostenia si iubirea aproapelui? Vedeti ca milostenia se lauda asupra judecatii? Vedeti ca cine face milostenie la saracii suferinzi, atit materiala pentru trup, cit si spirituala pentru suflet, acela se mintuieste cel mai usor? Vedeti ca mai mare decit toate faptele bune este dragostea si fiica ei milostenia? De aceea va indemn ca pe aceasta s-o iubiti, pe aceasta s-o lucrati mai mult decit pe toate celelalte, mai ales in sfintele posturi, si veti avea rasplata vesnica in ceruri.

Auziti ce zice Dreptul Judecator si celor zgirciti si rai de la stinga Sa, care nu fac milostenie in viata: Duceti-va de la Mine, blestematilor, in focul cel vesnic, care este gatit diavolilor si ingerilor lui, caci flamind am fost si nu Mi-ati dat sa maninc... (Matei 25, 41-45). Vedeti ce mare este pacatul lacomiei si al neiubirii de oameni.

Sa ne fereasca Dumnezeu de acest cumplit pacat. Iar noi sa incepem Sfintul Post chiar de astazi, lasind sec de carne. Apoi sa ne impacam cu toti ai nostri, sa postim, sa ne rugam si sa facem milostenie si orice fapta buna, dupa putere.

De vom face asa, vom trece Postul Mare cu mult folos, vom ajunge cu bine la Invierea Domnului, iar la Judecata de apoi vom auzi pe Hristos zicindu-ne cu dulce glas: Veniti, binecuvintatii Parintelui Meu, mosteniti imparatia cea pregatita pentru voi de la intemeierea lumii. Amin.

Parintele Ilie Cleopa

PILDE: VADUVA STARUITOARE,VAMESUL SI FARISEUL

2010-01-31T04:50:00.000-08:00

Pildele: vaduva staruitoare, vamesul si fariseul. Iisus cheama pe copii la Sine. Primejdiile bogatiei. A treia vestire a Patimilor. Vindecarea orbului din Ierihon.
1. Si le spunea o pilda cum trebuie sa se roage totdeauna si sa nu-si piarda nadejdea,
2. Zicand: Intr-o cetate era un judecator care de Dumnezeu nu se temea si de om nu se rusina.
3. Si era, in cetatea aceea, o vaduva, care venea la el, zicand: Fa-mi dreptate fata de potrivnicul meu.
4. Si un timp n-a voit, dar dupa acestea a zis intru sine: Desi de Dumnezeu nu ma tem si de om nu ma rusinez,
5. Totusi, fiindca vaduva aceasta imi face suparare, ii voi face dreptate, ca sa nu vina mereu sa ma supere.
6. Si a zis Domnul: Auziti ce spune judecatorul cel nedrept?
7. Dar Dumnezeu, oare, nu va face dreptate alesilor Sai care striga catre El ziua si noaptea si pentru care El rabda indelung?
8. Zic voua ca le va face dreptate in curand. Dar Fiul Omului, cand va veni, va gasi, oare, credinta pe pamant?
9. Catre unii care se credeau ca sunt drepti si priveau cu dispret pe ceilalti, a zis pilda aceasta:
10. Doi oameni s-au suit la templu, ca sa se roage: unul fariseu si celalalt vames.
11. Fariseul, stand, asa se ruga in sine: Dumnezeule, Iti multumesc ca nu sunt ca ceilalti oameni, rapitori, nedrepti, adulteri, sau ca si acest vames.
12. Postesc de doua ori pe saptamana, dau zeciuiala din toate cate castig.
13. Iar vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului.
14. Zic voua ca acesta s-a coborat mai indreptat la casa sa, decat acela. Fiindca oricine se inalta pe sine se va smeri, iar cel ce se smereste pe sine se va inalta.
15. Si aduceau la El si pruncii, ca sa Se atinga de ei. Iar ucenicii, vazand, ii certau.
16. Iar Iisus i-a chemat la Sine, zicand: Lasati copii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci imparatia lui Dumnezeu este a unora ca acestia.
17. Adevarat graiesc voua: Cine nu va primi imparatia lui Dumnezeu ca un prunc nu va intra in ea.
18. Si L-a intrebat un dregator, zicand: Bunule Invatator, ce sa fac ca sa mostenesc viata de veci?
19. Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Ma numesti bun? Nimeni nu este bun, decat unul Dumnezeu.
20. Stii poruncile: Sa nu savarsesti adulter, sa nu ucizi, sa nu furi, sa nu marturisesti stramb, cinsteste pe tatal tau si pe mama ta.
21. Iar el a zis: Toate acestea le-am pazit din tineretile mele.
22. Auzind Iisus i-a zis: Inca una iti lipseste: Vinde toate cate ai si le imparte saracilor si vei avea comoara in ceruri; si vino de urmeaza Mie.
23. Iar el, auzind acestea, s-a intristat, caci era foarte bogat.
24. Si vazandu-l intristat, Iisus a zis: Cat de greu vor intra cei ce au averi in imparatia lui Dumnezeu!
25. Ca mai lesne este a trece camila prin urechile acului decat sa intre bogatul in imparatia lui Dumnezeu.
26. Zis-au cei ce ascultau: Si cine poate sa se mantuiasca?
27. Iar El a zis: Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu.
28. Iar Petru a zis: Iata, noi, lasand toate ale noastre, am urmat Tie.
29. Si El le-a zis: Adevarat graiesc voua: Nu este nici unul care a lasat casa, sau femeie, sau frati, sau parinti, sau copii, pentru imparatia lui Dumnezeu,
30. Si sa nu ia cu mult mai mult in vremea aceasta, iar in veacul ce va sa vina, viata vesnica.
31. Si luand la Sine pe cei doisprezece, a zis catre ei: Iata ne suim la Ierusalim si se vor implini toate cele scrise prin prooroci despre Fiul Omului.
32. Caci va fi dat paganilor si va fi batjocorit si va fi ocarat si scuipat.
33. Si, dupa ce Il vor biciui, Il vor ucide; iar a treia zi va invia.
34. Si ei n-au inteles nimic din acestea, caci cuvantul acesta era ascuns pentru ei si nu intelegeau cele spuse.
35. Si cand S-a apropiat Iisus de Ierihon, un orb sedea langa drum, cersind.
36. Si, auzind el multimea care trecea, intreba ce e aceasta.
37. Si i-au spus ca trece Iisus Nazarineanul.
38. Si el a strigat, zicand: Iisuse, Fiul lui David, fie-Ti mila de mine!
39. Si cei care mergeau inainte il certau ca sa taca, iar el cu mult mai mult striga: Fiule al lui David, fie-Ti mila de mine!
40. Si oprindu-Se, Iisus a poruncit sa-l aduca la El; si apropiindu-se, l-a intrebat:
41. Ce voiesti sa-ti fac? Iar el a zis: Doamne, sa vad!
42. Si Iisus i-a zis: Vezi! Credinta ta te-a mantuit.
43. Si indata a vazut si mergea dupa El, slavind pe Dumnezeu. Si tot poporul, care vazuse, a dat lauda lui Dumnezeu.

PRIMA DUMINICA DIN TRIOD , A VAMESULUI SI A FARISEULUI

2010-01-31T04:41:00.000-08:00

Duminica Vamesului si a Fariseului (a 33-a dupa Rusalii )

Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului ! (Luca 18, 13)

Fratilor,

De astazi inainte, Sfanta Biserica ne porunceste si ne invata sa incepem pregatirea duhovniceasca pentru ziua cea mare, pentru sarbatoarea sarbatorilor, pentru Sfanta Inviere.

Pregatirea aceasta o putem face: prin pocainta si infranare, prin post si rugaciune. Prin pocainta pentru pacatele trecutului, prin post si rugaciune si prin infranare de la toate cele rele, pentru viata prezenta si viitoare.

Nimeni nu poate spune ca n-are nevoie de pocainta, pentru ca nimeni nu poate spune ca este fara pacat.

Pocainta, fara indoiala, o putem face dupa orice greseala si pacat savarsit, ca nici cugetul sa nu ne mustre, nici inima sa nu ni se impietreasca. Pocainta suntem datori sa o facem mai ales in timpul Sfantului si Marelui Post, care este timp de doliu, pentru Sfintele si infricosatele Patimi si moartea pe cruce a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru pacatele si faradelegile noastre, pentru mantuirea si fericirea sufletelor noastre.

In timpul acestui Sfant si Mare Post, biserica se imbraca in vesminte de doliu, in cursul saptamanii; Sfintele Slujbe sunt mai tainice, cantarile mai jalnice si mai induiosatoare, rugaciunile si citirile mai lungi si toate impreunate cu multe metanii mari la pamant.

Pocainta si infranarea, postul si rugaciunea, chiar pentru multi dintre bunii crestini, sunt ca niste doctorii amare si gretoase. Cu mare greutate se hotaresc sa le ia, desi cred in puterea lor vindecatoare si binefacatoare.

Iata pentru ce Sfanta Biserica, incepand de astazi, cu trei saptamani inainte de inceperea Sfantului si Marelui Post, cauta sa ne obisnuiasca cu aceste sfinte si binefacatoare doctorii, indemnandu-ne sa cerem mila milostivirii lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, pentru a ne invrednici sa le primim cu bunavointa, nu cu sila, spre a ne fi de folos la mantuirea si fericirea sufletelor.

Incepand de astazi, iata cum ne invata Sfanta Biserica sa ne rugam in toate duminicile urmatoare: Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!

Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.

Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

In fiecare duminica, apoi, ne prezinta prin cantarile si Sfanta Evanghelie pilde cu invataturi care de care mai convingatoare, de a nu respinge, ci de a primi din toata inima, calea pocaintei, a mantuirii si fericirii sufletelor noastre. Astazi, asadar, ne infatiseaza pilda vamesului si a fariseului.

Sa vedem ce invataturi se desprind din aceasta pilda si pentru ce incepe tocmai cu ea.

Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage: unul era fariseu si altul vames. Fariseul era tipul oamenilor cinstiti, care nu sunt hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; care fac milostenie, care postesc si se roaga. Asa era fariseul din Sfanta Evanghelie de astazi. Vamesul era un functionar; un incasator de dari catre stat. Clasa aceasta de oameni era cea mai urata si dispretuita pe vremea Mantuitorului, pentru ca mai toti vamesii erau rai, nedrepti, inselatori, lacomi si hrapareti. Din aceasta pricina, cuvantul de vames se confunda cu cel de pacatos. Vamesul deci este tipul omului incarcat de pacate.

Acesti doi oameni, care se deosebeau cu totul unul de altul, mergeau pe acelasi drum la templu si cu acelasi scop, sa se roage. Ei bine, rugaciunea fariseului celui cinstit si cu atatea fapte bune a fost respinsa, pe cand rugaciunea vamesului celui incarcat de pacate a fost bine primita de Dumnezeu. Fariseul a plecat de la templu mai pacatos de cum venise, iar vamesul mai drept, mai luminat si usurat de pacate.

Pricina cred c-o intelegeti fiecare: este mandria. Fariseul intrase in templu tantos, ingamfat, dispretuind pe ceilalti, pana a ajuns la Sfantul Altar.

Acolo, fara a se aseza in genunchi, ramanand in picioare, cu tinuta semeata si cu ochii ridicati, la cer se ruga. Dar se ruga el oare? Nu, caci nimic nu cerea lui Dumnezeu. Si daca-i multumea, nu facea aceasta din datorie, ci numai ca sa-si insire lista pretinselor lui calitati, pentru ca sa-si atraga lauda si admiratia lumii. Fariseul era mandru si fatarnic.

Vamesul intrand in templu, a ramas mai la usa. Si acolo, simtindu-se impovarat de multimea pacatelor, se credea cu totul nevrednic de a ridica ochii catre cer, ci, in genunchi, cu capul plecat, isi batea pieptul, isi recunostea pacatosenia si se ruga. Da, el intr-adevar se ruga caci cerea mila de la Dumnezeu: Dumnezeule milostiv, fi mie pacatosului! Vamesul era sincer, era smerit si pocait.

Fratilor,

Mandria este cel dintai dintre pacatele de moarte. Este cel mai urat nu numai lui Dumnezeu, ci si oamenilor. Este obarsia, este mama tuturor pacatelor. Din pricina acesteia, ingeri luminati au devenit diavoli intunecati. Din pricina acesteia, primii nostri parinti au fost scosi din raiul pamantesc. Din pricina acesteia, s-au intamplat si se intampla atatea rele si nenorociri in lume. Mandria rascoala popor impotriva altui popor, clasa impotriva altei clase de oameni; frate impotriva fratelui, fiu impotriva tatalui. Caci mandria naste egoismul, neascultarea, ambitia, incapatanarea, dispretul fata de aproapele, invidia, ura si alte multe rele, care, daca pun stapanire pe sufletul cuiva, il fac din om neom; il fac fiara salbatica, incat calca in picioare orice lege, tot ce e mai curat si mai sfant.

Dar mandria razvrateste, rascoala pe om nu numai impotriva omului, dar si impotriva lui Dumnezeu, pe a carui lege o calca in picioare nu numai cu dispretul unui indiferent, dar cu razbunarea unui nelegiuit.

Iata pentru ce Sfanta Biserica incepe pregatirea noastra cu pilda fariseului. Ca adica, daca dupa trei saptamani incepem timpul de pocainta si infranare, de post si rugaciune, de curatire sufleteasca, pentru a sarbatorii cu adevarat crestineste Sfintele Patimi si Sfanta inviere, cand tot crestinul este dator ca macar atunci sa se invredniceasca sa ia Sfanta Cuminecatura, sa luam aminte, din pilda fariseului, ca toate aceste virtuti: pocainta, in-franarea, postul, rugaciunea, venirea la Sfanta Biserica, impartasirea cu Sfintele Taine, milostenia si orice alte fapte bune vom savarsi in acest timp de pocainta, de nici un folos nu ne vor fi, daca ele vor fi atinse de otrava acestui mare pacat care este mandria. Dumnezeu, mandrilor le sta impotriva. A pus aceasta pilda astazi pentru ca, daca voim sa ne po-caim si sa ne curatim simtirile de toata rautatea si nedrepta-tea, sa incepem curatirea raului de la radacina. Daca radacina, mandria, este secatuita, pomul ei nu mai poate da roade.

Sa dezbracam sufletele si inimile noastre de aceasta haina urata si respingatoare si sa le imbracam in haina cea frumoasa a smereniei, ca sa fim placuti oamenilor, dar mai ales lui Dumnezeu. Caci daca mandria este inceputul tuturor rautatilor, smerenia, dimpotriva, este pamantul binecuvantat de Dumnezeu, din care rasar toate bunatatile. Este aroma dumnezeiasca prin care toate faptele noastre bune, toate virtutile capata adevarata lor valoare si prin smerenie se intareste si se ridica pana la cer vrednicia noastra de crestini adevarati.

"Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Tu stii daca si in ce masura, in viata noastra de pana astazi, am fost cinstiti sau nu, daca am fost sau nu si noi hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; daca am facut milostenie, daca am postit si ne-am rugat sau nu.

Totusi, am venit astazi la Biserica Slavei Tale. Si am venit nu cu tinuta fariseului, caci, poate, nimic bun n-am facut, ci cu tinuta vamesului pacatos. Am venit sa ne smerim, sa ne rugam, sa cerem mila milostivirii Tale si a Maicii Tale. Caci recunoastem si marturisim, Doamne, ca pentru multimea pacatelor noastre si pentru dreptatea Ta ai trimis asupra-ne si asupra tarii noastre atatea dureroase incercari, din care intelegem marea Ta milostivire care cauta sa ne opreasca pe marginea prapastiei pacatelor. Deci, in genunchi si cu capetele plecate, strigam si noi ca si vamesul pacatos: Milostiv fii noua pacatosilor". Parinte bun si milostiv, iarta pe fiii Tai nerecunoscatori si rai! Asculta si implineste rugaciunile noastre. Caci ne smerim, Doamne, si vrem sa ne pocaim si sa ne indreptam.

Ajuta-ne ca pocainta si indreptarea noastra macar acum, in ceasul al unsprezecelea, sa fie sincere si hotarate. Ajuta-ne sa ne curatim simtirile, sa ne spalam sufletele si inimile, prin botezul spovedaniei, sa scoatem din ele, prin marturisire sincera si deplina, toata mandria, sub toate formele ei, egoismul, invidia, mania, ura, razbunarea si lacomia, toata rautatea si nedreptatea care ne-au departat si ne departeaza de Tine si care ne-au atras asupra-ne mania si pedeapsa Ta !

Si astfel, cu inimile curate si smerite, iertati de Tine si im-pacati cu Tine, sa ne si unim cu Tine prin Sfanta impartasanie, si sa fim ocrotiti si acum, si in viitor de toate uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti, sa fim ocrotiti de razboi, de cutremure, de seceta, de foamete, de razboiul cel dintre noi si toata intamplarea cea rea si astfel sa traim in pace si buna intelegere si acum si in vecii vecilor". Amin !

Pr. Nicolae Runceanu

EVANGHELIA ZILEI

2010-01-31T04:11:00.000-08:00

Si a zis: Un om avea doi fii.
Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat.
Sfanta Evanghelie dupa Luca 15 (11-32)

Toate imi sunt ingaduite, dar nu toate imi sunt de folos. Toate imi sunt ingaduite, dar nu ma voi lasa biruit de ceva.
Bucatele sunt pentru pantece si pantecele pentru bucate si Dumnezeu va nimici si pe unul si pe celelalte. Trupul insa nu e pentru desfranare, ci pentru Domnul, si Domnul este pentru trup.
Iar Dumnezeu, Care a inviat pe Domnul, ne va invia si pe noi prin puterea Sa.
Au nu stiti ca trupurile voastre sunt madularele lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos le voi face madularele unei desfranate? Nicidecum!
Sau nu stiti ca cel ce se alipeste de desfranate este un singur trup cu ea? "Caci vor fi - zice Scriptura - cei doi un singur trup".
Iar cel ce se alipeste de Domnul este un duh cu El.
Fugiti de desfranare! Orice pacat pe care-l va savarsi omul este in afara de trup. Cine se deda insa desfranarii pacatuieste in insusi trupul sau.
Sau nu stiti ca trupul vostru este templu al Duhului Sfant care este in voi, pe care-L aveti de la Dumnezeu si ca voi nu sunteti ai vostri?
Caci ati fost cumparati cu pret! Slaviti, dar, pe Dumnezeu in trupul vostru si in duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.
Epist

pilda

2010-01-31T04:08:00.000-08:00

Care fapta este mai grea decat toate ?

Fratii l-au intrebat pe Avva Agathon:

- Parinte, care este dintre toate lucrarile noastre, cea care cel mai mult efort ?

El a raspuns, zicand:

- Iertati-ma, dar nu cred sa existe lucrare mai mare decat rugaciunea catre Dumnezeu. De fiecare data cand un om vrea sa se roage, vrasmasii lui, demonii, incearca sa-l impiedice; deoarece ei stiu ca nimic nu-i tine pe ei mai departe decat rugaciunea catre Dumnezeu. In oricare lucrare a sa, omul persevereaza si apoi se odihneste, dar in ceea ce priveste rugaciunea, omul trebuie sa lupte pana la ultima lui suflare.

DUMONICA A DOUA DIN TRIOD, A FIULUI RISIPITOR

2010-01-31T04:02:00.000-08:00

Pilda Fiului Risipitor

Duminica Fiului Risipitor ne descopera ca pentru a invia din moartea pacatului, este nevoie de pocainta. Daca am urmat fiului risipitor in cadere, trebuie sa-i urmam si in sculare. Daca am cheltuit ca el mostenirea noastra harica, sa ne grabim, asemeni lui, sa ne intoarcem in bratele Parintelui Ceresc.

Calea intoarsa catre tatal a fost posibila pentru ca si-a venit in sine. Acesta este punctul de plecare de la pacat spre Dumnezeu. Pacatul cufunda sufletul in somnul uitarii de sine, al nesimtirii si al nepasarii. Pacatosul doarme adanc. A-ti veni in sine inseamna a te destepta din somnul pacatului. Simtind primejda ramanerii in pacat, Fiul Risipitor spune: "Sculandu-ma voi merge”. Deci, nu este de ajuns sa te trezesti, trebuie sa lasi in urma pacatul. Sa nu uitam ca cel ce a fost trezit poate sa adoarma la loc. Insa, cel care s-a hotarat sa paraseasca pacatul, daca nu primeste Spovedania si Sfanta Impartasanie, nu are putere sa faca un lucru bun.

Inainte ca el sa ajunga acasa din tara indepartata unde si-a cheltuit averea si a fost cuprins de foamete, tatal il vede si alearga, fara sa spuna ceva, cade cu totul pe grumazul sau, il imbratiseaza si il saruta.

Potrivit exegezei traditionale, parabola fiului risipitor e o concentrare a iconomiei mantuirii. Graba tatalui care vine in intampinarea fiului sau pocait intinzandu-i bratele, simbolizeaza plecaciunea Cuvantului Care "vine in intampinarea" omului cazut prin intrupare. Hristos isi intinde bratele Sale pe Cruce pentru a strange intreaga umanitate si a o aduce la sanul Tatalui indumnezeind-o, asa cum tatal parabolei isi intinde bratele ca sa primeasca cu drag pe fiul sau. Hristos este de asemenea reprezentat si de vitelul cel gras junghiat, obiect al bucuriei vesnice a invitatilor la banchetul eshatologic.

Doi fii risipitori

Fiul cel tanar pacatuieste pentru ca se indeparteaza de tata. Nu in afara lui te mantuiesti, ci numai vietuind impreuna cu el.

Fiul cel mare pacatuieste pentru ca nu-l vede pe tata ca pe un parinte. Intre el si tata nu este o relatie de inrudire, ci una juridica, caci spune: "Iata, de atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat”. Daca ar fi aratat ca este cu adevarat fiu, ar fi facut acelasi lucru pe care l-a facut tatal – ar fi alergat spre fiul care venea spre casa pe care o parasise. Fiul cel mare ignora adevarata natura a iubirii, unde totul e posedat de fiecare: "Tu esti totdeauna cu mine. Tot ce am e al tau”.

Convietuirea cu tatal sau l-a ferit de riscurile si primejdiile, pe care le-a intampinat fratele sau mai mic. Cu toate acestea, fara-ndoiala, gestul lui de a nu vedea cu ochi buni manifestarile de dragoste ale tatalui sau dovedeste ca el nu ajunsese inca la nivelul cuvenit in ce priveste virtutea dragostei.

Constantin Noica, spunea ca "sunt doua feluri de a risipi. Exista risipa celui care, intocmai fratelui cel mic, cheltuieste fara sa fi strans (caci tot ceea ce avea fiul cel mic era un dar). Dar exista si risipa celui care, intocmai fratelui cel mare, strange fara sa poata aduna. Fratele fiului risipitor asa face. El strange ascultare dupa ascultare si fapta buna dupa fapta buna, iar in ultimul ceas, cand nu poate intelege si nu poate ierta dragostea tatalui pentru cel ce a risipit, pierde el insusi tot ce a adunat... La ce bun atata supunere si atata cumintenie, daca n-a putut intra in inima sa si nitica dragoste?“.

Fiul Risipitor model?

Se pune intrebarea: merita a fi recomandata ca model experienta dramatica a fiului pierdut ? Fireste, ca nici un tata n-ar dori-o pentru copilul sau si nici un tanar pe contul lui propriu. Staruinta in virtute si pastrarea comuniunii cu Dumnezeu sunt preferabile unei vieti care aluneca spre pacat. Cel ce recomanda sau doreste aceasta experienta comite un pacat impotriva Duhului Sfant prin prea marea incredere numai in bunatatea lui Dumnezeu fara a colabora si personal la mantuirea proprie. Sa nu uitam ca pacatul poate fi iertat de Dumnezeu prin duhovnic la spovedanie, dar urmarile lui nu sunt prin aceasta cu totul sterse. Spre pilda, rapirea vietii cuiva e ireparabila, chiar daca criminalul obtine iertarea duhovnicului.

Acum e vremea sa ne uitam la noi, daca ne asemanam cu Fiul risipitor, trebuie sa parasim cele contrare firii si sa ne intoarcem la cele potrivit firii. Dimpotriva, daca implinim poruncile, sa fim atenti sa nu ne asemanam fiului cel mare, suntem in casa, dar departe de tata, nevrednici de a gusta din vitelul cel ingrasat.

Evanghelia duminicii Fiului Risipitor

11. „Un om avea doi fii.
12. Si a zis cel mai tanar dintre ei tatalui sau: Tata, da-mi partea ce mi se cuvine din avere. Si el le-a impartit averea.
13. Si nu dupa multe zile, adunand toate, fiul cel mai tanar s-a dus intr-o tara departata si acolo si-a risipit averea, traind in desfranari.
14. Si dupa ce a cheltuit totul, s-a facut foamete mare in tara aceea, si el a inceput sa duca lipsa.
15. Si ducandu-se, s-a alipit el de unul din locuitorii acelei tari, si acesta l-a trimis la tarinile sale sa pazeasca porcii.
16. Si dorea sa-si sature pantecele din roscovele pe care le mancau porcii, insa nimeni nu-i dadea.
17. Dar, venindu-si in sine, a zis: Cati argati ai tatalui meu sunt indestulati de paine, iar eu pier aici de foame!
18. Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu si-i voi spune: Tata, am gresit la cer si inaintea ta;
19. Nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau. Fa-ma ca pe unul din argatii tai.
20. Si, sculandu-se, a venit la tatal sau. Si inca departe fiind el, l-a vazut tatal sau si i s-a facut mila si, alergand, a cazut pe grumazul lui si l-a sarutat.
21. Si i-a zis fiul: Tata, am gresit la cer si inaintea ta si nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul tau.
22. Si a zis tatal catre slugile sale: Aduceti degraba haina lui cea dintai si-l imbracati si dati inel in mana lui si incaltaminte in picioarele lui;
23. Si aduceti vitelul cel ingrasat si-l injunghiati si, mancand, sa ne veselim;
24. Caci acest fiu al meu mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Si au inceput sa se veseleasca.
25. Iar fiul cel mare era la tarina. Si cand a venit si s-a apropiat de casa, a auzit cantece si jocuri.
26. Si, chemand la sine pe una dintre slugi, a intrebat ce inseamna acestea.
27. Iar ea i-a raspuns: Fratele tau a venit, si tatal tau a injunghiat vitelul cel ingrasat, pentru ca l-a primit sanatos.
28. Si el s-a maniat si nu voia sa intre; dar tatal lui, iesind, il ruga.
29. Insa el, raspunzand, a zis tatalui sau: Iata, atatia ani iti slujesc si niciodata n-am calcat porunca ta. Si mie niciodata nu mi-ai dat un ied, ca sa ma veselesc cu prietenii mei.
30. Dar cand a venit acest fiu al tau, care ti-a mancat averea cu desfranatele, ai injunghiat pentru el vitelul cel ingrasat.
31. Tatal insa i-a zis: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt.
32. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat”.
(Luca 15, 11-32)

Puterea cuvintelor

2010-01-30T14:49:00.000-08:00

DACA.......

2010-01-30T14:36:00.000-08:00

ACATISTUL SF TREI IERARHI

2010-01-30T09:41:00.000-08:00

Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur.
Vă prezint mai jos câteva cuvinte despre alegerea datei acestui praznic precum şi Acatistul Sfinţilor Trei Ierarhi.
Sfintii Trei Ierarhi

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase din nou o mare disputa legata de cei trei ierarhi pe care ii serbam astazi, oamenii intrebandu-se care este mai mare: Sfantul Vasile cel Mare, Sfantul Grigorie Teologul sau Sfantul Ioan Gura de Aur. Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat Sfantului Ioan ne arata modul in care sfintii conlucreaza – cu Dumnezeu si intre ei -, asa cum si noi trebuie sa ne unim, in cuvant si in lucrare:

"Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor. Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Sfantul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi, stingandu-se astfel si disputele din capitala, lumea unindu-se in sarbatorirea impreuna a Sfantului Ierarh Vasile cel Mare, a Sfantului Grigorie Teologul si a Sfantului Ioan Gura de Aur.

Acatistul Sfintilor Trei Ierarhi

Vasile, Grigorie si Ioan - Sfinti Mari Ierarhi !

(30 ianuarie)

Condacul 1

Pe aparatorii si luminatorii Bisericii crestinesti, pe invatatorii cei mari si infranatorii zazaniilor diavolesti, pe surpatorii eresurilor, pe stalpii cei neclintiti ai Bisericii, podoabele cele mai alese ale ierarhilor si intocmai cu apostolii, si ai lumii invatatori, pe marele Vasile cel cu dumnezeiasca minte; pe Grigorie, cel cu dulce glas; si pe Ioan luminatorul a toata lumea, sa-i laudam credinciosii din toata inima si sa le cantam : bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Icosul 1

Cine este destoinic a-si deschide buzele si a-si misca limba, spre a o lauda, cum se cuvine pe aceasta treime de arhierei ? Insa, desi nu vom putea face aceasta, totusi nu putem tacea si ii aducem aceste laude :

Bucurati-va, alesii Sfintei Treimi, flori mirositoare ale gradini celei nestricacioase;
Bucurati-va, ingeri pamantesti si oameni ceresti;
Bucurati-va, marilor arhierei cei luminati la minte de Sfanta Treime;
Bucurati-va, ca ati covarsit firea omeneasca cu darurile cele multe;
Bucurati-va, stilpi neclintiti ai Biserici;
Bucurati-va, credincioase slugi ale Sfintei Treimi;
Bucurati-va, margaritare stralucite ale Bisericil lui Hristos;
Bucurati-va, cei mai destoinici luminatori ai pamantenilor;
Bucurati-va, aparatorii dreptei credinte in Hristos;
Bucurati-va, surpatorii eresurilor si indreptatorii adevaratelor invataturi;
Bucurati-va, carmuitorii Biserici si pomi luminati roditori ai fructelor celor mai alese;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 2

Pe acesti trei mari ierarhi ai Bisericii lui Dumnezeu cel slavit in Sfanta Treime, se cuvine sa-i cinstim ca pe unii ce au primit de la Dumnezeu mari daruri si alesi talanti : pe Vasile, cel ce a rusinat paganatatea imparatului Iulian apostatul; cel ce a mustrat pe imparatul Valent arianul, cel ce a infricosat pe eparhul ce nedreptatise la judecata pe o vaduva saraca, si a botezat pe evreul Ioasaf cu toata casa lui; pe Grigorie, mare ritor si vrednic patriarh al Bisericii Constantinopolului, cel ce a intrecut cu intelepciunea pe toti cei mai invatati din timpul acela; si pe Ioan Gura de Aur, cel ce cu invataturile sale a covarsit pe cei mai luminati si mai alesi graitori ai lumii. Se cuvine sa-i laudam si sa zicem lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 2

Multa nevointa avand Sfinte Ierarhe Vasile pentru credinta dreptslavitorilor crestini, ai mustrat cu indrazneala pe imparatul Valent, pentru ca a imbratisat invatatura eretica a lui Arie, luand multe biserici ale dreptslavitorior si prefacandu-le in biserici ariene. Tu, sfinte, n-ai putut suferi purtarea acestui imparat, iar noi, pentru taria credintei tale si indrazneala ce ai avut, te intampinam cu aceste cuvinte de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, aparatorule si intaritorule al invataturii Sfintei Treimi;
Bucura-te, inalt si luminat cugetator al teologiei;
Bucura-te, albina, care ai adunat din invataturile timpului aceluia toata mierea invataturilor dreptmaritoare;
Bucura-te, furnica muncitoare, care necontenit ai adunat la sanul Bisericii hrana invataturilor dumnezeiesti;
Bucura-te, izvor de apa limpede, racoritoare si datatoare de viata a explicarii Evangheliei lui Hristos;
Bucura-te, caci cu acele ape ai adapat poporul dreptcredincios;
Bucura-te, paharul curatiei cel plin de curata bautura;
Bucura-te, gura intelepciunii ce spulbera hulele ereticior;
Bucura-te, podoaba Biserici lui Hristos;
Bucura-te, mustratorule al imparatilor Iulian si Valent;
Bucura-te, mare ierarhe al lui Hristos, Vasile !

Condacul 3

Patria ta, Sfinte Ierarhe Vasile, a fost Pontul, nascut din parinti tematori de Dumnezeu, Vasile si Emilia. Crescut in invataturi adevarat crestinesti, ai strabatut tot felul de intelepciune, dobandind de la Dumnezeu vrednicia arhiereasca, pentru care ai multumit in tot timpul lui Dumnezeu, cantandu-I laude : Aliluia !

Icosul 3

Pastorind Biserica ei poporul crestinesc totdeauna cu vrednicie si cu dreptate ai fost la Soborul al doilea, ce s-a tinut in Constantinopol, mare aparator al dreptei credinte. Taind si sfasiind cu sabia duhului toate invataturile eretice, ai dovedit ca in adevar esti un stalp neclintit al Bisericii lui Hristos si un mare ierarh vrednic de numele de cuvantator al lui Dumnezeu, cel slavit in Sfanta Treime : Tatal si Fiul si Sfantul Duh-Dumnezeu; pentru care toti te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, Parinte Ierarhe Grigorie, mintea cea prea laudata a dreptei credinte;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi cu invataturile tale toata lumea crestineasca;
Bucura-te, lumina stralucitoare care luminezi lumea cu limba ta cea bine-graitoare si care ingradesti cu mutenie limbile celor barfitori;
Bucura-te, plugarule ce ari cu plugul guri tale inimile, spre a da roade bune lui Hristos;
Bucura-te, aratatorule al adevaratului Dumnezeu, Cel laudat in Sfanta Treime; Bucura-te, caci cu prastia dumnezeiestilor tale cuvinte ai spulberat neghina eresurilor;
Bucura-te, bunule pastor, care ai pascut oile cele cuvantatoare in livada credintei Sfintei Treimi;
Bucura-te, organ dulce glasuitor si alauta bine alcatuita;
Bucura-te, fluier cuvantator si vioara dulce rasunatoare;
Bucura-te, stea prealuminoasa, ce luminezi toata lumea cu invataturile dogmelor crestinesti;
Bucura-te, indulcitorul inimilor credinciosilor;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 4

Intelepciune de sus avand, Sfinte Ierarhe Grigorie, te-ai suit pe scaunul cel mai inalt al patriarhilor marii cetati a imparatului Constantin, de unde ai pascut oile cele cuvantatoare intru cuviinta si dreptate. Luminat si impodobit fiind cu tot mestesugul cuvantarii de Dumnezeu, ai intrecut pe toti ritorii de atunci si ai laudat in toata viata ta pe Dumnezeu, cantandu-I : Aliluia !

Icosul 4

Ca un inger sau arhanghel stai inaintea Sfintei Treimi, Parinte Ioane Gura de Aur, ca cel ce din pruncie ai cunoscut mai bine decat multi batrani pe singurul adevaratul Dumnezeu si te-ai indeletnicit cu adevaratele si sfintele invataturi crestinesti, ajungand a cunoaste toata filozofia si toate stiintele celor mai invatati dascali ai vremii aceleia. Pentru ca ai laudat si ai preaslavit in tot timpul vietii tale pe Bunul Dumnezeu, noi iti aducem aceste laude :

Bucura-te, ca te-ai nascut din parinti binecredinciosi, Secund Stratilatul si Antuza, vrednica ta mama;
Bucura-te, ca din frageda varsta ai fost dat la invatatura stiintelor avand dascali pe Libanie si Andragatie;
Bucura-te, ca in putina vreme pe toti semenii tai i-ai ajuns si i-ai intrecut cu invataturile;
Bucura-te, cel ce ai primit Sfantul Botez cu mare bucurie, aducand la dreapta credinta si pe multi altii;
Bucura-te, ca pe Antimie filozoful l-ai dovedit in invataturi spre uimirea tuturor;
Bucura-te, ca si el indata a cerut Sfantul Botez;
Bucura-te, ca episcopul Atenei, auzand ca tu ai faptuit intoarcerea lui Antimie, mult s-a bucurat;
Bucura-te, ca poporul crestinilor a laudat pe Dumnezeu pentru faptele tale cele bune;
Bucura-te, ca de patriarhul Antiohiei, Meletie, ai fost ridicat la rangul preotiei;
Bucura-te, ca si hirotonia de diacon si de preot le-ai primit cu multa smerenie;
Bucura-te, cel care cu sortii episcopilor si cu vointa imparatului Arcadie ai fost chemat la scaunul cel mai inalt al Patriarhiei Constantinopolului, dupa moartea patriarhului Nectarie;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 5

Dupa moartea parintilor tai, sfinte, toata averea ramasa tie impartind-o la saraci, robilor dandu-le libertate si rudele lasand, ai slujit Domnului ziua si noaptea. Ca monah in manastire, ca cleric, diacon, preot, arhiereu si patriarh ostenindu-te mult, ai scris carti despre preotie, despre bunatate si blandete, despre smerenie si milostenie, despre pace, adevar si dreptate, toate pline de dovezi, intarindu-le cu insati viata cea aspra ce ai dus; pentru aceea noi, minunandu-ne de rabdarea si de umilinta ta, indraznim a te lauda si a canta cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 5

Ca niste albine zburatoare ati umblat in gradina Scripturilor credintei, voi trei mari ierarhi ai lui Hristos, adunand miere din tot felul de flori, pe care ati pus-o inaintea tuturor credinciosior spre indulcire, povatuindu-i la pocainta, descoperindu-le si explicandu-le dogma Sfintei Treimi, cea unita in fiinta dar despartita in Ipostasuri. Pentru aceasta noi crestinii va rugam sa primiti aceste cantari de laude :

Bucurati-va, marilor arhierei, despartiti cu trupurile, dar uniti cu duhul;
Bucurati-va, raze stralucitoare ale lui Hristos soarele dreptatii, Cel ce a luminat toata lumea cu invataturile Sale;
Bucurati-va, parinti vrednici ai Biserici crestinesti, ce ati fost la un obicei cu apostolii;
Bucurati-va, rauri cu ape racoritoare, ce ati adapat tarinile sufletelor crestinilor cele insetate de adevaratele invataturi;
Bucurati-va, trei ierarhi laudati de toti cei ce cred intr-un Dumnezeu slavit in Sfanta Treime;
Bucurati-va, organe bine-glasuitoare ale Bisericii lui Hristos Dumnezeului nostru;
Bucurati-va, slugi alese, care ati inmultit talantii cei dati voua de Donmul Hristos spre pastrare;
Bucurati-va, ca usile ceresti voua vi s-au deschis;
Bucurati-va, doctori iscusiti alesi de Dumnezeu spre a vindeca bolile sufletesti ale crestinilor celor slabi in credinta;
Bucurati-va, luminatorii lumii, cei impodobiti de Dumnezeu cu vrednicia arhiereasca;
Bucurati-va, albine adunatoare de tot felul de invataturi, din gradina Sfintei Scripturi;
Bucurati-va, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 6

Propovaduitori si stalpi intaritori ai Bisericii lui Hristos si ai poporului crestinesc ati fost Sfintior Trei Ierarhi. Invatand si povatuind pe toti crestinii adevarata credinta, infruntand pe cei ce cautau sa semene neghine eretice in ogoarele inimilor dreptslavitorilor crestini, ati lovit cu prastia cuvintelor voastre in toate invataturile cele potrivnice, inaltand fruntea dreptei credinte si cantand lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 6

Prin curatia vietii tale cea asemenea ingerilor te-ai ridicat la dumnezeiesti inaltimi si strabatand cetele heruvimilor, ai descoperit dogmele Treimii, pe care, ca pe cel mai pretios odor, le-ai lasat Bisericii ca pe o comoara scumpa si nejefuita, Vasile. Pentru aceasta te rugam sa primesti de la noi nevrednicii laudele acestea :

Bucura-te, lauda cea stralucita a arhiereilor;
Bucura-te, dumnezeiescule invatator al dogmelor;
Bucura-te, urmatorul cel credincios al apostolior;
Bucura-te, stalpul cel prealuminat al Bisericii;
Bucura-te, al Treimii ager si osardnic aparator;
Bucura-te, aratatorule luminat al celor ceresti;
Bucura-te, ocarmuitorul corabiei celei duhovnicesti;
Bucura-te, indreptatorul celor chemati la vrednicia preoteasca;
Bucura-te, luminatorule ceresc al celor imbracati cu darul arhieriei;
Bucura-te, preainteleptule povatuitor al pustniciei;
Bucura-te, cel ce trezesti pe cei pacatosi la pocainta;
Bucura-te, mangaietorul celor ce adorm in dreapta credinta;
Bucura-te, mare Ierarhe Vasile !

Condacul 7

Prin Vasile cel Mare, trambita cea dulce glasuitoare, care a cantat in Biserica arhiepiscopala a Cezareii din Capadocia, laudele cuvenite lui Hristos Dumnezeului nostru, invatand pe toti dogmele Sfintei Treimi si lasand Biserici bogatii alese si scumpe, din care si noi impartasindu-ne, aducem lui Dumnezeu laude si cantari : Aliluia !

Icosul 7

Deschizand cu dumnezeiasca cuviinta Scripturile, ai scos din ele invataturi temeinice, Sfinte Grigorie, indulcind cu ele inimile credinciosilor cu adevarat, mai mult decit mierea si ai invatat pe toti crestinii a se inchina Treimii intru o unime si unimi in Treime. Pentru aceasta si noi te cinstim cu aceste laude :

Bucura-te, ierarhe Grigorie, inaltimea dumnezeiestilor daruri ale lui Hristos, Dumnezeului nostru;
Bucura-te, cald propovaduitor al dumnezeiescului dor;
Bucura-te, izvorul cuvantarii de Dumnezeu si raul cel limpede al intelepciunii;
Bucura-te, fluier pastoresc, ce ai biruit trambitele ritorior;
Bucura-te, cercetatorul adancului, care ai dobandit frumusetile vorbelor;
Bucura-te, privighetorule al darului si gura cea inalta a duhului;
Bucura-te, pazitorul turmei celei cuvantatoare a lui Hristos;
Bucura-te, smulgatorul neghinelor eretice si vanatorul lupilor imbracati in piei de oaie;
Bucura-te, semanatorul cel minunat al dogmelor;
Bucura-te, izgonitorul celor defaimatori de Dumnezeu;
Bucura-te, ca chipul Mantuitorului Hristos l-ai avut in toata viata ta, inaintea ta;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 8

De Dumnezeu graitorule, Sfinte Ierarhe Grigorie, pe limbile cele veninoase si vatamatoare ale ereticilor pornite impotriva lui Dumnezeu le-ai ars cu duhul cuvintarilor gurii tale, graind slava lui Dumnezeu; si cu scrisorile tale, insemnand fiinta cea prea puternica a Sfintei Treimi celei nevazute, ai taiat din radacina eresurile cele spinoase, luminat descoperind invataturile cele drept-slavitoare si cantand lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 8

Femeia eparhului Antiohiei impreuna cu sotul ei erau orbiti de invataturi eretice si cazand ea intr-o boala grea si neputindu-se vindeca de nimeni, auzand de tine, Sfinte Ioane, ca faci semne multe si minunate, a rugat pe barbatul sau sa o aduca la tine. Acela aducand-o, a lasat-o la usa bisericii, neindraznind ca eretic a o aduce inauntru, rugandu-se episcopului si tie, Sfinte Ioane, pentru a le da ajutorul vostru cel puternic. Deci iesind, le-ai spus sa lepede eresul si sa primeasca adevarata credinta; iar ei fagaduind, ai poruncit tu, sfinte, sa aduca apa, rugand apoi pe episcop sa toarne acea apa in chipul cruci peste ea si indata dupa turnare, s-a vindecat femeia ca si cum n-ar fi fost bolnava. La aceasta minune atat ei, cat si toti cei ce erau de fata, au preaslavit pe Dumnezeu. Ereticii lepadandu-se de invataturile lor cele ratacite si intorcandu-se la adevarata credinta, s-au numarat intre dreptmaritori crestini; iar noi iti aducem laudele acestea :

Bucura-te, Ioane Gura de Aur, tablita scumpa cu aur ferecata;
Bucura-te, organ dulce rasunator, de Dumnezeu insuflat;
Bucura-te, gura cea aleasa impodobita cu cuvinte de aur;
Bucura-te, imbogatitorul Bisericii cu scrieri minunate si preascumpe;
Bucura-te, pierzatorul eresurilor elinesti si evreiesti;
Bucura-te, ca femeia aceea auzandu-te inalt vorbind a fost luminata de Dumnezeu si te-a numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, ca putul invataturilor tale adancit fiind, ai dat crestinilor funii minunate, ca sa ajunga la apele invataturilor tale;
Bucura-te, ca de toate Bisericile esti numit " Gura de Aur ";
Bucura-te, tamaduitorul femeii eparhului;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Botezatorului Ioan cu numele si cu viata ta aspra;
Bucura-te, ca si tu, Sfinte Ioane, ca si Ioan Botezatorul, ai predicat popoarelor pocainta;
Bucura-te, ca si tu, ca si Ilie Tezviteanul, cu credinta, cu rugaciunile si cu postul te-ai indeletnicit in toata viata ta de 63 de ani;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 9

In vremea preotiei tale, sfinte mare ierarhe Ioane, predicand in biserica si inalt ritorisind, celor neinvatati erau neintelese unele din cuvintele tale. Atunci o femeie din popor, care asculta cu mare evlavie invataturile duhovnicesti, a ridicat glas in popor si a zis : " Invatatorule duhovnicesc, sau mai bine Gura de Aur, adanca este apa putului sfintelor tale invataturi, dar funia mintii noastre fiind scurta, sa ajunga la apa nu poate "; si de atunci tot poporul ti-a dat numirea de " Gura de aur "; deci si noi minunandu-ne de darurile cu care Dumnezeu te-a impodobit, te laudam pe tine si lui Dumnezeu cantam : Aliluia !

Icosul 9

Imparatul Valent sprijinind pe arieni multe biserici ortodoxe le-a dat acelora, spre mahnirea adevaratilor crestini si pe tine, Sfinte Vasile, mult te-au amarat cu prigonirile, caci acest imparat, cand a venit in Cezareea si tu l-ai intampinat cu paine si sare, el a poruncit de ti-a dat fan din hrana cailor lui. Si tu, Sfinte Grigorie, fiind nascut din oameni de bun neam si drepti, Grigorie si Nona, ai dobandit o crestere adevarat crestineasca si ai razbatut, ca nimeni altul, tot mestesugul si stiinta invataturilor, facandu-te talcuitor si dascal lumii, cinstind cu cuvinte de lauda pe marele Vasile, pe tatal tau Grigorie, pe fratele tau Chesarie si pe sora ta Gorgonia, la inmormantarile lor. Iar tu, Parinte Ioane Gura de Aur, ai dat sfaturi dumnezeiesti poporului incredintat tie spre pastorie, dandu-te pe tine singur pida de nevointa, de cumpatare si de rabdare, mancand deseori putina zeama de orz si dormind putin, nu stand pe pat, ci deseori sezand pe scaun. Fiind ales si chemat la scaunul patriarhal din Constantinopol, ai mustrat pe Eudomia imparateasa, pentru ca a rapit o vie a unei vaduve sarace, ce se numea Calitropia, care striga cerandu-si dreptul ei. Si tu sfinte ai sfatuit pe imparateasa sa nu fie lucrul strain luat cu sila; de care sfaturi ea netinand seama, a fost asemanata de tine cu Izabela, sotia imparatului Ahav, si ti-ai atras minia ei, exilandu-te; dar ai fost adus iar pe scaun si a doua oara ai fost exilat prin mijlocirea unor episcopi invidiosi care se purtau mai mult silniceste decat crestineste. Deci noi, minunandu-ne de viata voastra sfanta, si de faptele voastre, ne sarguim a va aduce laude bine meritate :

Bucura-te, Ierarhe Vasile, sprijinitorul si aparatorul binecredinciosilor crestini;
Bucura-te, curajosule mustrator al imparatului Valent, partinitorul arienilor;
Bucura-te, cel ce ai suferit mania imparatului pentru painea neagra cu care l-ai intimpinat, pentru ca cu acelea se hranea poporul;
Bucura-te, vrednicule ierarhe, mare indreptator al Bisericii lui Hristos;
Bucura-te, Grigorie, care cu agera ta minte ai razbatut toate stiintele si adancurile filozofiei;
Bucura-te, ca tu, sfinte, toate dogmele le-ai lamurit invatand pe toti crestinii adevarata teologie;
Bucura-te, cel ce ai fost dascal de dreapta invatatura tuturor crestinilor;
Bucura-te, cel ce ai laudat pe marele Vasile, la moartea caruia ai plans cu lacrimi de adevarata fratie;
Bucura-te, Ioane Gura de Aur, mustratorul celor rapitori ai lucrului saracului asuprit si amarat;
Bucura-te, cel ce ai fost surghiunit de imparateasa Eudoxia pentru asemanarea ei cu Izabela, sotia lui Ahav;
Bucura-te, ca ai suferit si pornirea cea rautacioasa a unor episcopi nerecunoscatori;
Bucura-te, Ioane cel aspru prigonit si dus in exil tocmai in Armenia, unde ai fost chemat la ceruri de Domnul Hristos;
Bucura-te, mangaietorule al episcopului Chiriac, cel asemenea exilat;
Bucura-te, treime de arhierei mult-laudata !

Condacul 10

Mari invatatori si deobste izbavitori oamenilor si indreptatori ai obiceiurilor v-ati aratat sfintilor, intelepti si impodobiti de Dumnezeu : Vasile cel Mare, cel ce aratat ai cuvantat cu intelepciune tare si neschimbata, ingrozind pe eparhul si mustrand pe imparatul Valent; Grigorie Teologul, cel ce ai fost desfatarea limbii, dulceata auzului, mangaierea inimii si ingereasca paine de suflete hranitoare; si Ioane Gura de Aur, raul darurilor celor duhovnicesti, umplut pana la varsare, organ aurit al predicilor, al pocaintei, milosteniei, smereniei, umilintei, al privegherilor, al iubirii de aproapele si aparatorul celor asupriti si nedreptatiti. Noi, impreuna cu voi, dorim a canta lui Dumnezeu laude : Aliluia !

Icosul 10

Darul lui Dumnezeu ti-a descoperit, Sfinte Vasile, faptele bune ale prezbiterului Anastasie, la care ai mers cu clerul arhiepiscopalei tale biserici, spre a cunoaste viata acestui vrednic preot, care vietuind intr-un sat, cu femeia sa Teognia, petreceau viata lor intru curatie, socotita fiind ea, ca o tarina neroditoare; iar Anastasie a fost luminat de Dumnezeu si stiind cu duhul ca ierarhul sau Vasile voieste sa-l cerceteze, a zis sotiei sale : " Eu ma voi duce la camp, sa lucrez pamantul, iar tu sora mea, in ceasul al noualea aprinzand luminari, vei iesi intru intimpinarea Sfantului Vasile, arhiepiscopul nostru ". Deci facand Teognia asa, cum zisese Anastasie, a intampinat pe Sfantul Vasile, care cunoscand cu duhul ca Anastasie este in casa, l-a chemat; si el iesind intru intimpinarea Sfantului si sarutandu-i picioarele i-a zis : " De unde mie aceasta, ca a venit arhiereul Domnului la mine ?". Iar Sfantul Vasile i-a zis : " Bine ca te-am aflat, sa mergem in biserica si sa facem dumnezeiasca slujba ". Mergand toti in biserica a poruncit Sfantul Vasile lui Anastasie sa slujeasea Sfanta Liturghie, zicandu-i : " Cu toate lucrurile tale cele bune, sa ai si ascultare ". Si cand slujea Anastasie, Sfantul Vasile si ceilalti care erau vrednici, au vazut, in vremea inaltarii sfintelor si infricosatoarelor Taine, pe Preasfantul Duh in chip de foc pogorandu-Se si pe Anastasie inconjurandu-l. De aceste fapte minunate noi mirandu-ne te intimpinam, Sfinte Vasile, cu aceste frumoase laude :

Bucura-te, Ierarhe Vasile cel luminat la minte de Dumnezeu;
Bucura-te, cunoscatorul vietii si al faptelor bune ale prezbiterului Anastasie;
Bucura-te, ca dupa sfanta slujba ai binevoit a fi ospatat in casa vrednicului preot;
Bucura-te, cel ce ai stiut cu duhul ca Teognia nu-i este lui sotie, ci sora si asa i-ai zis sa o numeasca;
Bucura-te, sfinte, care ai cercetat intr-un bordei, din casa lui Anastasie, pe un bolnav stricat de lepra, pe care il ingrijeau preotul si sora lui;
Bucura-te, milostive, ca si tu ai voit sa slujesti o noapte pe acel om bolnav, ce era deseori manios si ocarator, spre a te face partas la plata dunmezeiasca;
Bucura-te, ca toata noaptea ai petrecut-o cu acel bolnav in bordei, stand in rugaciune, iar a doua zi pe bolnav l-ai scos din bordei intreg si sanatos;
Bucura-te, ca Sfantul Efrem Sirul, rugandu-se lui Dunmezeu, a avut o vedenie minunata : un stalp de foc, al carui cap ajungea la cer si un glas din cer i-a zis : " Efreme, Efreme, in ce chip vezi pe acest stalp de foc, in acest fel este Vasile ";
Bucura-te ca sfantul acesta Efrem, dupa vedenia aceasta, s-a dus la Cezarea Capadociei in ziua Aratarii Domnului, cu un talmaci fiindca el nu cunostea greceste si te-a vazut pe tine, Sfinte Vasile, mergand la biserica cu multa evlavie;
Bucura-te, ca tu sfinte, cunoscand cu duhul ca Efrem Sirul este in biserica, ai poruncit arhidiaconului tau sa se duca sa-l cheme la tine in sfantul altar;
Bucura-te, ca acela se apara prin talmaci ca nu ar fi el cel chemat, ci un altul poate; insa tu sfinte ai zis arhidiaconului " mergi si spune strainului monah : Doamne Efrem, vino si intra in sfantul altar, ca te cheama arhiepiscopul "; si apoi l-ai hirotonit diacon zicandu-i sa spuna ecteniile in limba greceasca, ceea ce Efrem a indeplinit;
Bucura-te, mare ierarhe Vasile !

Condacul 11

Buna mireasma lui Hristos facandu-te, Sfinte Ierarhe Vasile, toata lumea ai umplut de mirosul cel placut al Sfintei Evanghelii; si imbracand vesmantul luminat al arhieriei, ai slujit cu toata vrednicia Biserica lui Hristos Dumnezeul nostru; iar noi minunandu-ne de viata ta cea ingereasca, cantam impreuna cu tine lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 11

Pastorind Biserica patriarhala a Constantinopolului timp de 12 ani pana la soborul al doilea, te-ai retras la mosia ta Arianz, unde ai petrecut o viata de sfintenie, pana la varsta de optzeci de ani, cand Domnul te-a chemat din viata aceasta pamanteasca la imparatia cea cereasca si acolo te bucuri de ostenelile tale si de luptele ce ai avut pentru buna intarire a Bisericii lui Hristos, avand multumirea ca la retragerea ta de pe scunul patriarhal, ai lasat numai o biserica eretica in Constantinopol, iar pe cele ce mai inainte fusesera date arienilor, le-ai readus la starea de mai inainte a dreptcredinciosilor. Deci noi, cinstind pomenirea ta, te laudam cu aceste cantari de lauda :

Bucura-te, Ierarhe Grigorie, mintea cea luminata de Dumnezeu;
Bucura-te, chimval rasunator in toata lumea, a cuvintelor tale teologhicesti;
Bucura-te, curatitorul si starpitorul neghinelor eretice;
Bucura-te, plugarule, care ai arat pamanturile sufletesti ale crestinilor;
Bucura-te, semanatorule al graului dumnezeiesc, care hraneste si satura omenirea crestina;
Bucura-te, adapatorul celor insetati de apa cea vie a Sfintei Evanghelii;
Bucura-te, alauta darului cea de Dumnezeu vestitoare;
Bucura-te, intaritorul cel adevarat al dogmelor parintilor celor dreptcredinciosi;
Bucura-te, carmaci bine priceput al corabiei Bisericii crestinesti;
Bucura-te, rau plin de apele darului;
Bucura-te, noule David, cel ce ai cantat laude alese lui Dumnezeu, Cel slavit in Sfanta Treime;
Bucura-te, mare ierarhe si teologule Grigorie !

Condacul 12

Nou Samuel te-ai aratat, Sfinte Grigorie Teologule, cu curatia vietii tale si cu marea ta intelepciune; impodobit fiind si cu darul oratoriei, ai fost ca un nou David cantand cu fluierul cel pastoresc al cuvantarii de Dumnezeu, incat s-a putut spune despre tine ca, daca s-ar fi aflat vreo icoana si vreun chip impodobit, acela ai fi tu, Sfinte Grigorie; pentru care si noi eintam lui Dumnezeu impreuna cu tine : Aliluia !

Icosul 12

Dupa atatea veacuri trecute gandindu-ne si noi, Sfinte Ioane, la izgonirea ta de pe tronul patriarhal al Constantinopolului si citind cele scrise de tine episcopului Chiriac cel asemenea izgonit, ne miram de mintea ta cea luminata si de cuvintele de mangaiere scrise de tine acelui episcop, care pot sluji tuturor crestinilor la cazuri de necazuri si suparari. Tu, Sfinte Ioane Gura de Aur, ai scris episcopului Chiriac acestea : " Vino sa-ti scot rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Furtuna ce a venit asupra Bisericii este amara si grea, iar corabierii, neputand face nimic pentru incetarea furtunii, stau incremeniti, plang, se tanguiesc, se roaga si asteapta sau pieirea lor in valurile marii, sau incetarea furtunii. Nu te mahni, frate Chiriac, ca eu cand am fost izgonit din Constantinopol, nu ma ingrijeam de nimic, ca ziceam intru mine : de este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma. De va vrea sa ma fierastruiasca, am pilda pe profetul Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de profetul Iona. De ii este voia sa ma bage in groapa, am pe Daniil bagat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan intiaul mucenic, ce a patimit aceasta. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de o am, s-o ia, caci gol am iesit din pantecele mamei mele, gol ma voi si duce din viata. De as fi placut oamenilor, nu as fi sluga lui Hristos; iar proorocul David ma inarmeaza : Grait-am marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat ". Iar noi citind aceste cuvinte ne minunam si-ti aducem aceste laude :

Bucura-te, minte inalta de Dumnezeu insuflata;
Bucura-te, organ de aur ce ai cuvantat mai frumos decat toti inteleptii lumii;
Bucura-te, ca in timpul surghiunului tau multe suferinte si amaruri ai avut;
Bucura-te, ca de la Comane, unde ai fost ingropat, dupa 33 de ani, moastele tale au fost aduse la Constantinopol;
Bucura-te, ca nu ai voit a te lasa ridicat pana cand imparatul Teodosie nu ti-a trimis epistola sa;
Bucura-te, ca aducandu-ti-se moastele tale la Constantinopol au fost intampinate de imparatul si de toti sfetnicii cei mai insemnati ai imparatiei;
Bucura-te, ca moastele tale au fost duse in biserica Sfantului Apostol Toma;
Bucura-te, ca de acolo au fost asezate in biserica Sfintei Irina unde au fost puse pe tronul patriarhal;
Bucura-te, ca de la biserica Sfintei Irina moastele tale fiind puse cu racla intr-o careta imparateasca, au fost duse la biserica Sfintilor Apostoli;
Bscura-te, ca in acea biserica patriarhala moastele tale au fost ingropate in sfantul altar;
Bucura-te, ca un bolnav suferind de neputinta a incheieturilor, atingandu-se de racla moastelor tale s-a izbavit cu totul de boala;
Bucura-te, mare ierarhe Ioane Gura de Aur !

Condacul 13

Viata voastra cea sfanta, slujbele cele impodobite, cuvantarile voastre cele mai alese si mai scumpe decat toate avutiile lumii, scrierile voastre, ce sunt ca niste tezaure de cel mai mare pret, v-au facut sa fiti pentru toata lumea crestina cei mai vrednici de toata cinstirea si venerarea noastra, fiind luati de cei mai vrednici pastori ai Bisericii ca pilde de viata curata si sfanta, de mari si neintrecuti luminatori si aparatori ai dreptei credinte, ai vietii celei nemateriale, ai suferintelor si asupririlor la care ati fost supusi de oameni cu cugete rele ce nu va puteau privi bine din cauza pornirii inimii lor celor lacome si invidioase; dar voi, sfintilor, pe toate le-ati suferit cu credinta in Dumnezeu, cu intelepciune, cu rabdare, cu postul, cu rugaciunile si cu viata voastra cea nemateriala, pentru care noi, minunandu-ne de taria sufletelor voastre, indraznim a va aduce laude, cantand cu voi lui Dumnezeu : Aliluia !

(Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice iarasi Icosul intai si Condacul intai.
Dumnezeu să ne binecuvânteze!
Doamne ajută!

Spune o rugaciune

2010-01-27T10:09:00.000-08:00

CE ESTE SMERENIA?

2010-01-24T02:49:00.000-08:00

CE ESTE SMERENIA?

Ce este smerenia? [Photo]Smerenia, intalnita cu adevarat numai in religia crestina, este virtutea prin care crestinul recunoaste ca toate darurile si insusirile sale bune le-a primit de la Dumnezeu si de aceea nu se mandreste cu ele. “Ce ai, pe care sa nu-l fi primit; iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit?” (I Cor. 4, 7). Dar pentru ca, pe langa insusiri bune, fiecare om are si slabiciuni, smerenia mai cere ca fiecare sa-si recunoasca si slabiciunile sale, precum si sa recunoasca in acelasi timp si partile bune ale aproapelui. Asadar, smerenia nu se impotriveste cinstirii si dragostei de sine. Dimpotriva, cu cat crestinul este mai patruns de inalta vrednicie a firii sale si de inaltimea chemarii sale, cu atat mai mult el va sti sa pretuiasca si darurile date de Dumnezeu lui si aproapelui, recunoscandu-si totodata atat slabiciunile sale, cat si dependenta sa intru toate de Dumnezeu. Este smerenia necesara mantuirii? Da, pentru ca fara smerenie nu poate avea loc lucrarea eficienta a harului dumnezeiesc, nici credinta desavarsita, nici rugaciunea cuviincioasa, nici pocainta adevarata si nici staruinta in bine. Astfel, smerenia este una dintre cele mai alese virtuti crestine, fiind cu drept cuvant numita temelia lor. Asa, de pilda, credinta este smerenie a mintii; ascultarea, smerenie a voii; pocainta, smerenie a poftelor si a patimilor. De aceea Mantuitorul si Sfintii Apostoli indeamna cu multa staruinta, prin cuvant si pilda, la impodobirea cu virtutea smereniei: “Invatati-va de la Mine, ca sunt bland §i smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre” (Matei 11, 29), spune Mantuitorul, Care, Dumnezeu fiind, S-a smerit intr-atat incat a luat chipul neputintei noastre si S-a facut om. El a trait o viata plina de lipsuri, urmarind implinirea lucrarii de mantuire a oamenilor, iar nu stralucirea trecatoare a vietii pamantesti. De aceea si Sfantul Apostol Petru indeamna la smerenie, spunand ca “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Pilde alese de smerenie gaseste crestinul in viata Maicii Domnului si a celorlalti sfinti. Care sunt insusirile smereniei? Smerenia crestina trebuie sa fie: 1) Curata, adica sa porneasca cu adevarat din inima; altfel ea este fatarnicie si mandrie tainuita; 2) Sa fie unita cu adevarata cinstire si dragoste de sine si cu increderea in Dumnezeu; altfel ea este slabiciune vinovata; 3) sa se arate prin fapte si sa fie statornica in toate imprejurarile; altfel ea nu are nici o valoare morala. Care sunt roadele smereniei? Roadele cele mai de seama ale smereniei sunt: 1) Ascultarea de Dumnezeu si recunostinta fata de El; 2) Cainta pentru pacate si dorul dupa conlucrarea cu harul sfintitor (I Petru 5, 5); 3) Pacea sufletului (Matei 11, 29); 4) infranarea imboldului dupa laude si mariri desarte; 5) Cinstirea, dragostea, dreptatea si ingaduinta fata de aproapele. Care sunt mijloacele pentru castigarea smereniei? Mijloacele potrivite pentru castigarea smereniei sunt: 1) Rugaciunea pentru dobandirea ajutorului lui Dumnezeu; 2) Luarea aminte la invatatura Mantuitorului, la pilda vietii Sale si a sfintilor; 3) Cunoasterea adevarata de sine, caci cine se cunoaste bine pe sine si isi cunoaste insusirile sale bune, dar si slabiciunile si pornirile sale patimase si are vointa sa le stapaneasca, poate evita faptele rele si starui in cele bune. Care sunt pacatele impotriva smereniei? Pacatele impotriva smereniei se cuprind in mandrie, adica in patima de a se inalta pe sine peste masura, din care rasar multe alte rele. “Dumnezeu celor mandri le sta impotriva, iar celor smeriti le da har” (I Petru 5, 5). Caci, pe cand mandria este moartea virtutilor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor.
Pacat impotriva smereniei este si injosirea credinciosului, prin folosirea darurilor primite de la Dumnezeu pentru cele nefolositoare

DUMINICA VAMESULUI SI A FARISEULUI

2010-01-24T02:02:00.000-08:00

Duminica Vamesului si a Fariseului

Duminica Vamesului si a Fariseului (a 33-a dupa Rusalii )

Dumnezeule, milostiv fi mie, pacatosului ! (Luca 18, 13)

Fratilor,

De astazi inainte, Sfanta Biserica ne porunceste si ne invata sa incepem pregatirea duhovniceasca pentru ziua cea mare, pentru sarbatoarea sarbatorilor, pentru Sfanta Inviere.

Pregatirea aceasta o putem face: prin pocainta si infranare, prin post si rugaciune. Prin pocainta pentru pacatele trecutului, prin post si rugaciune si prin infranare de la toate cele rele, pentru viata prezenta si viitoare.

Nimeni nu poate spune ca n-are nevoie de pocainta, pentru ca nimeni nu poate spune ca este fara pacat.

Pocainta, fara indoiala, o putem face dupa orice greseala si pacat savarsit, ca nici cugetul sa nu ne mustre, nici inima sa nu ni se impietreasca. Pocainta suntem datori sa o facem mai ales in timpul Sfantului si Marelui Post, care este timp de doliu, pentru Sfintele si infricosatele Patimi si moartea pe cruce a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, pentru pacatele si faradelegile noastre, pentru mantuirea si fericirea sufletelor noastre.

In timpul acestui Sfant si Mare Post, biserica se imbraca in vesminte de doliu, in cursul saptamanii; Sfintele Slujbe sunt mai tainice, cantarile mai jalnice si mai induiosatoare, rugaciunile si citirile mai lungi si toate impreunate cu multe metanii mari la pamant.

Pocainta si infranarea, postul si rugaciunea, chiar pentru multi dintre bunii crestini, sunt ca niste doctorii amare si gretoase. Cu mare greutate se hotaresc sa le ia, desi cred in puterea lor vindecatoare si binefacatoare.

Iata pentru ce Sfanta Biserica, incepand de astazi, cu trei saptamani inainte de inceperea Sfantului si Marelui Post, cauta sa ne obisnuiasca cu aceste sfinte si binefacatoare doctorii, indemnandu-ne sa cerem mila milostivirii lui Dumnezeu si a Maicii Domnului, pentru a ne invrednici sa le primim cu bunavointa, nu cu sila, spre a ne fi de folos la mantuirea si fericirea sufletelor.

Incepand de astazi, iata cum ne invata Sfanta Biserica sa ne rugam in toate duminicile urmatoare: Usile pocaintei deschide-mi, Datatorule de Viata, ca maneca duhul meu la biserica Ta cea sfanta, purtand locas al trupului cu totul spurcat. Ci, ca un indurat, curateste-l pe el, cu mila milostivirii Tale!

Cararile mantuirii indrepteaza-mi, de Dumnezeu Nascatoare, caci cu pacate grozave mi-am spurcat sufletul si cu lenevim viata mea toata am cheltuit. Cu rugaciunile Tale, izbaveste-ma de toata necuratia.

Si apoi: La multimea faptelor mele celor rele cugetand eu, ticalosul, ma cutremur de infricosata ziua judecatii; ci, indraznind spre mila milostivirii Tale, ca David strig Tie: "Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta".

In fiecare duminica, apoi, ne prezinta prin cantarile si Sfanta Evanghelie pilde cu invataturi care de care mai convingatoare, de a nu respinge, ci de a primi din toata inima, calea pocaintei, a mantuirii si fericirii sufletelor noastre. Astazi, asadar, ne infatiseaza pilda vamesului si a fariseului.

Sa vedem ce invataturi se desprind din aceasta pilda si pentru ce incepe tocmai cu ea.

Doi oameni s-au suit la templu ca sa se roage: unul era fariseu si altul vames. Fariseul era tipul oamenilor cinstiti, care nu sunt hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; care fac milostenie, care postesc si se roaga. Asa era fariseul din Sfanta Evanghelie de astazi. Vamesul era un functionar; un incasator de dari catre stat. Clasa aceasta de oameni era cea mai urata si dispretuita pe vremea Mantuitorului, pentru ca mai toti vamesii erau rai, nedrepti, inselatori, lacomi si hrapareti. Din aceasta pricina, cuvantul de vames se confunda cu cel de pacatos. Vamesul deci este tipul omului incarcat de pacate.

Acesti doi oameni, care se deosebeau cu totul unul de altul, mergeau pe acelasi drum la templu si cu acelasi scop, sa se roage. Ei bine, rugaciunea fariseului celui cinstit si cu atatea fapte bune a fost respinsa, pe cand rugaciunea vamesului celui incarcat de pacate a fost bine primita de Dumnezeu. Fariseul a plecat de la templu mai pacatos de cum venise, iar vamesul mai drept, mai luminat si usurat de pacate.

Pricina cred c-o intelegeti fiecare: este mandria. Fariseul intrase in templu tantos, ingamfat, dispretuind pe ceilalti, pana a ajuns la Sfantul Altar.

Acolo, fara a se aseza in genunchi, ramanand in picioare, cu tinuta semeata si cu ochii ridicati, la cer se ruga. Dar se ruga el oare? Nu, caci nimic nu cerea lui Dumnezeu. Si daca-i multumea, nu facea aceasta din datorie, ci numai ca sa-si insire lista pretinselor lui calitati, pentru ca sa-si atraga lauda si admiratia lumii. Fariseul era mandru si fatarnic.

Vamesul intrand in templu, a ramas mai la usa. Si acolo, simtindu-se impovarat de multimea pacatelor, se credea cu totul nevrednic de a ridica ochii catre cer, ci, in genunchi, cu capul plecat, isi batea pieptul, isi recunostea pacatosenia si se ruga. Da, el intr-adevar se ruga caci cerea mila de la Dumnezeu: Dumnezeule milostiv, fi mie pacatosului! Vamesul era sincer, era smerit si pocait.

Fratilor,

Mandria este cel dintai dintre pacatele de moarte. Este cel mai urat nu numai lui Dumnezeu, ci si oamenilor. Este obarsia, este mama tuturor pacatelor. Din pricina acesteia, ingeri luminati au devenit diavoli intunecati. Din pricina acesteia, primii nostri parinti au fost scosi din raiul pamantesc. Din pricina acesteia, s-au intamplat si se intampla atatea rele si nenorociri in lume. Mandria rascoala popor impotriva altui popor, clasa impotriva altei clase de oameni; frate impotriva fratelui, fiu impotriva tatalui. Caci mandria naste egoismul, neascultarea, ambitia, incapatanarea, dispretul fata de aproapele, invidia, ura si alte multe rele, care, daca pun stapanire pe sufletul cuiva, il fac din om neom; il fac fiara salbatica, incat calca in picioare orice lege, tot ce e mai curat si mai sfant.

Dar mandria razvrateste, rascoala pe om nu numai impotriva omului, dar si impotriva lui Dumnezeu, pe a carui lege o calca in picioare nu numai cu dispretul unui indiferent, dar cu razbunarea unui nelegiuit.

Iata pentru ce Sfanta Biserica incepe pregatirea noastra cu pilda fariseului. Ca adica, daca dupa trei saptamani incepem timpul de pocainta si infranare, de post si rugaciune, de curatire sufleteasca, pentru a sarbatorii cu adevarat crestineste Sfintele Patimi si Sfanta inviere, cand tot crestinul este dator ca macar atunci sa se invredniceasca sa ia Sfanta Cuminecatura, sa luam aminte, din pilda fariseului, ca toate aceste virtuti: pocainta, in-franarea, postul, rugaciunea, venirea la Sfanta Biserica, impartasirea cu Sfintele Taine, milostenia si orice alte fapte bune vom savarsi in acest timp de pocainta, de nici un folos nu ne vor fi, daca ele vor fi atinse de otrava acestui mare pacat care este mandria. Dumnezeu, mandrilor le sta impotriva. A pus aceasta pilda astazi pentru ca, daca voim sa ne po-caim si sa ne curatim simtirile de toata rautatea si nedrepta-tea, sa incepem curatirea raului de la radacina. Daca radacina, mandria, este secatuita, pomul ei nu mai poate da roade.

Sa dezbracam sufletele si inimile noastre de aceasta haina urata si respingatoare si sa le imbracam in haina cea frumoasa a smereniei, ca sa fim placuti oamenilor, dar mai ales lui Dumnezeu. Caci daca mandria este inceputul tuturor rautatilor, smerenia, dimpotriva, este pamantul binecuvantat de Dumnezeu, din care rasar toate bunatatile. Este aroma dumnezeiasca prin care toate faptele noastre bune, toate virtutile capata adevarata lor valoare si prin smerenie se intareste si se ridica pana la cer vrednicia noastra de crestini adevarati.

"Doamne Dumnezeul parintilor nostri, Tu stii daca si in ce masura, in viata noastra de pana astazi, am fost cinstiti sau nu, daca am fost sau nu si noi hrapareti, nedrepti, desfranati si pacatosi; daca am facut milostenie, daca am postit si ne-am rugat sau nu.

Totusi, am venit astazi la Biserica Slavei Tale. Si am venit nu cu tinuta fariseului, caci, poate, nimic bun n-am facut, ci cu tinuta vamesului pacatos. Am venit sa ne smerim, sa ne rugam, sa cerem mila milostivirii Tale si a Maicii Tale. Caci recunoastem si marturisim, Doamne, ca pentru multimea pacatelor noastre si pentru dreptatea Ta ai trimis asupra-ne si asupra tarii noastre atatea dureroase incercari, din care intelegem marea Ta milostivire care cauta sa ne opreasca pe marginea prapastiei pacatelor. Deci, in genunchi si cu capetele plecate, strigam si noi ca si vamesul pacatos: Milostiv fii noua pacatosilor". Parinte bun si milostiv, iarta pe fiii Tai nerecunoscatori si rai! Asculta si implineste rugaciunile noastre. Caci ne smerim, Doamne, si vrem sa ne pocaim si sa ne indreptam.

Ajuta-ne ca pocainta si indreptarea noastra macar acum, in ceasul al unsprezecelea, sa fie sincere si hotarate. Ajuta-ne sa ne curatim simtirile, sa ne spalam sufletele si inimile, prin botezul spovedaniei, sa scoatem din ele, prin marturisire sincera si deplina, toata mandria, sub toate formele ei, egoismul, invidia, mania, ura, razbunarea si lacomia, toata rautatea si nedreptatea care ne-au departat si ne departeaza de Tine si care ne-au atras asupra-ne mania si pedeapsa Ta !

Si astfel, cu inimile curate si smerite, iertati de Tine si im-pacati cu Tine, sa ne si unim cu Tine prin Sfanta impartasanie, si sa fim ocrotiti si acum, si in viitor de toate uneltirile vrajmasilor vazuti si nevazuti, sa fim ocrotiti de razboi, de cutremure, de seceta, de foamete, de razboiul cel dintre noi si toata intamplarea cea rea si astfel sa traim in pace si buna intelegere si acum si in vecii vecilor". Amin !

Pr. Nicolae Runceanu

SFANTA NINA

2010-01-23T10:54:00.000-08:00

ACATISTUL ACOPERAMANTULUI MAICII DOMNULUI

2010-01-23T10:48:00.000-08:00

Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului
Asculta mai multe audio Muzica