Marcela
7:42 AM 3/7 UCENICUL: Am citit cândva, Părinte, Prin reviste şi cărţi sfinte, Că obţinem mântuirea, Că obţinem izbăvirea De la Bunul Dumnezeu, Nu din fapte, cum cred eu, Ci, aceasta, o primesc Numai cei ce se smeresc. Se dă doar celor smeriţi, Celor blânzi şi umiliţi. Mântuirea, aşadar, Înţeleg că e un dar. De-i aşa cum am citit, Cum cunosc în mod vădit Că sunt mândru, sau smerit ?
7:42 AM 3/7 PĂRINTELE: Da, aşa-i copilul meu ! Milostivul Dumnezeu, Cel ce sigur ne iubeşte, Din iubire dăruieşte Mântuirea, fiu iubit, Lucrătorului smerit. Aşadar, te mântuieşti Numai dacă te smereşti. Nimeni nu s-a mântuit Dacă nu s-a şi smerit.
7:44 AM 3/7 Ei, copile-aici i-aici ! În mândrie poţi să pici Când cu mintea nu gândeşti, De nu vrei să te smereşti. Poţi să faci tu fapte bune Cât să nu încapă-n lume. Poţi să faci tu toate cele Dacă au mândrie-n ele... Tot nimic nu foloseşti Şi-n zadar te osteneşti.
7:45 AM 3/7 Pe om, dacă nu-i smerit, Îl cunoşti în chip vădit După cele din afară: După gesturi, bunăoară, După port şi dor fierbinte, De a fi mereu în cinste. Pe cel ce e mândru, frate, Îl citeşti ca într-o carte, Căci el vrea cu insistenţă Să tot iasă-n evidenţă.
7:46 AM 3/7 Ca să înţelegi mai bine, Ce subtil lucrează-n lume Şi cu câtă energie Spurcăciunea de mândrie, Cu mulţimea ei de fiice, Ucenicul meu novice, Am să-ţi dau nişte exemple, Care-mi par mai concludente, De mândrii de-astea... subtile Ce se văd doar prin lentile. Am eu un “binoclu” scump, Ce m-ajută foarte mult.
0 Responses

Trimiteți un comentariu